Corupere electorală în primul tur al alegerilor din Bălți. Poliția a expediat Comisiei Electorale Centrale mai multe sesizări

Pretinse acțiuni de corupere electorală ar fi avut loc în timpul primului tur al alegerilor locale din municipiul Bălți.

Ministrul de Interne, Ana Revenco, spune că poliția a expediat Comisiei Electorale Centrale mai multe sesizări în acest sens, iar instituția electorală urmează să verifice informațiile furnizate de poliție, transmite IPN.

Ministrul de Interne, Ana Revenco, lasă să se înțeleagă că primul tur al scrutinului de la Bălți ar fi avut loc cu abateri de la legislația electorală.

Ministrul spune că poliția a expediat CEC-ului informații care ar proba eventuale ilegalități comise în campania electorală.

Ministrul a refuzat să ofere detalii privind natura pretinselor ilegalități, menționând că este prerogativa CEC să verifice posibilele încălcări.

„Poliția a expediat în adresa CEC mai multe sesizări, conform prevederilor legale care se referă la activitatea poliției, în materie de corupere a alegătorilor, coruperea scrutinelor electorale.Publicitate

În baza acestor sesizări CEC urma să organizeze verificarea acestor informații”, a spus Ana Revenco în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Ana Revenco spune că, pentru verificarea corectitudinii finanțării partidelor și campaniilor electorale, reprezentanții CEC sunt asistați de reprezentanții mai multor instituții de stat.

„Pentru verificarea unor astfel de informații, Comisia Electorală Centrală a creat un grup de specialiști în care au fost delegate persoane de la mai multe autorități: FISC, SIS, Poliție.

Totuși, CEC are prioritate și liderismul în verificarea acestor informații aparține CEC-ului”, a mai spus Ana Revenco.

În timpul primului tur al agerilor locale din Bălți, reprezentanta Partidului Politic „Șor”, Marina Tauber, a obținut 47,9% din voturi.

Tauber este urmată de fostul primar interimar, Nicolai Grigorișin, care a obținut aproape 21% din voturi.

La data de 5 decembrie la Bălți va fi organizat turul doi de scrutin.

Primele imagini de la negocierile dintre Statele Unite și Ucraina, desfășurate în Arabia Saudită

Oficialii ucraineni și americani au început marți discuțiile în Arabia Saudită pentru a găsi o cale de încheiere a războiului cu Rusia, la câteva ore după ce forțele Kievului au lansat cel mai mare atac cu drone asupra Moscovei de până acum, potrivit Reuters.

Negocierile de la Jeddah au început Președintele Volodimir Zelenski speră că discuțiile de la Jeddah vor revitaliza relațiile „pragmatice” cu SUA după întâlnirea dezastruoasă cu președintele american Donald Trump luna trecută.

Zelenski a sugerat un armistițiu inițial cu Rusia în aer și pe mare. Propunerea vizează să demonstreze că lucrează pentru obiectivul lui Trump de a încheia rapid războiul, după ce președintele american l-a acuzat pe liderul ucrainean că nu este pregătit pentru pace.

Statele Unite, principalul aliat al Kievului din 2022, și-au schimbat politica privind războiul și au făcut presiuni asupra Ucrainei, oprind asistența militară și întrerupând schimbul de informații. „Sperăm la rezultate practice”, a declarat Zelenski înaintea discuțiilor, într-o postare pe X luni seara. „Poziția Ucrainei în aceste discuții va fi pe deplin constructivă”.

Peste noapte, Ucraina a lansat cel mai mare atac cu drone asupra Moscovei de până acum, folosind cel puțin 91 de drone. Atacul a provocat incendii, a închis aeroporturi și a forțat redirecționarea zecilor de zboruri, potrivit oficialilor ruși citați de Reuters.

Momentul atacului – în care 337 de drone au fost doborâte deasupra Rusiei, conform Moscovei – pare să arate că Kievul este încă capabil de atacuri majore, după o serie de atacuri cu rachete rusești, unul dintre ele ucigând cel puțin 14 persoane sâmbătă.

Zelenski a făcut apel la aliații săi europeni să susțină ideea sa de armistițiu, pe care o consideră o șansă de a testa voința Moscovei de a încheia războiul.

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni reporterilor, în drum spre Jeddah, că discuțiile cu Kievul vor fi importante pentru a evalua dacă Ucraina este dispusă să facă concesii pentru a ajunge la pace.

Trump anunță că își cumpără Tesla, după ce acțiunile mărcii au scăzut masiv

Președintele american Donald Trump a anunțat într-un mesaj pe rețeaua sa socială, Truth Social, că își va cumpăra o mașină electrică Tesla, produsă de compania lui Elon Musk, într-o încercare de a stopa trendul negativ pe care a intrat producătorul american de vehicule electrice.

„În atenția republicanilor, conservatorilor și a tuturor marilor americani, Elon Musk «riscă» pentru a ajuta națiunea noastră și face o treabă fantastică! Dar nebunii stângii radicale, așa cum fac adesea, încearcă să boicoteze în mod ilegal și conspirativ Tesla, unul dintre cei mai mari producători de automobile din lume și «copilul» lui Elon, pentru a-l ataca și a-i face rău lui Elon și tot ceea ce reprezintă el. Au încercat să-mi facă asta și mie la scrutinul prezidențial din 2024 și cum s-a terminat? În orice caz, mâine dimineață voi cumpăra o Tesla nouă, în semn de încredere și sprijin pentru Elon Musk, un american cu adevărat extraordinar. De ce ar trebui să fie pedepsit pentru că își pune la treabă abilitățile extraordinare pentru a ajuta la a face America măreață din nou????”, a scris Donald Trump pe Truth Social.

Mesajul președintelui american vine în contextul în care acțiunile Tesla au scăzut pe bursa de la New York, iar vânzările – în special în Europa – sunt în cădere.

Acțiunile producătorului de vehicule electrice au scăzut cu 15% luni pe Wall Street, cea mai proastă zi pe piață din septembrie 2020, potrivit CNBC News. Vineri, Tesla a încheiat a șaptea săptămână consecutivă de pierderi, cea mai lungă serie de pierderi de la debutul pe Nasdaq, în 2010. Acțiunile au scăzut în fiecare săptămână de când CEO-ul Elon Musk a plecat la Washington, pentru a-și asuma un rol major în cel de-al doilea mandat la Casa Albă al lui Trump. De la maximul de 479,86 de dolari pe acțiune atins în decembrie 2017, acțiunile Tesla au pierdut peste 50% din valoare, ștergând peste 800 de miliarde de dolari din capitalizarea de piață. Ziua de luni a marcat a șaptea cea mai proastă zi înregistrată de acțiuni. Scăderea acţiunilor Tesla se înscrie într-o tendinţă mai amplă de pierderi la bursa de pe Wall Street, în special în rândul companiilor de tehnologie, pe fondul temerilor cu privire la situaţia economiei americane.

De asemenea, în Europa, vânzările Tesla au scăzut dramatic, potrivit publicației The Street. Europa este o piață majoră pentru Tesla, însă, cu toate acestea, în timp ce continentul favorabil vehiculelor electrice a înregistrat o creștere a numărului de vehicule electrice, vânzările Tesla au scăzut, arată sursa citată.

Primele date privind vânzările europene de vehicule electrice din februarie arată că cumpărătorii din mai multe țări de peste ocean aleg alte mărci decât producătorul auto american. Vânzările Tesla în Norvegia – o țară relativ prietenoasă cu vehiculele electrice – au scăzut cu 48,4% în februarie 2025 față de 2024. Danemarca și Suedia (țara de origine a rivalilor Volvo și Polestar) au înregistrat, de asemenea, scăderi de la an la an de 53,1% și, respectiv, 42,4% în februarie, în timp ce vânzările din Franța au scăzut cu mai mult de 26%.

Presa română: Emmanuel Macron reclamă „încercările tot mai dezinhibate ale Rusiei de destabilizare” a Republicii Moldova

Președintele francez Emmanuel Macron s-a întâlnit luni la Paris cu omoloaga sa din Republica Moldova, Maia Sandu, și semnat un acord de cooperare în materie de detectare a dezinformărilor digitale, potrivit AFP citat de hotnews.ro.

Cu acest prilej, liderul Franței a denunțat public „încercările tot mai dezinhibate ale Rusiei de destabilizare” în Republica Moldova.

Maia Sandu a fost învestită la președinția Republicii Moldova pentru un al doilea mandat, în decembrie, după o campanie marcată de acuzațiile referitoare la ingerințe rusești în favoarea contracandidaților săi și împotriva referendumului privind aderarea la Republica Moldova.

„Am decis să ne consolidăm din nou cooperarea pentru a crește rezistența Moldovei în fața ingerințelor străine”, a declarat liderul francez, care a semnat cu Maia Sandu un acord de cooperare în materie de detectare a dezinformărilor digitale.

Republica Moldova și Franța, a spus președinta Maia Sandu, „se angajează să își unească forțele (…), pentru că în lumea de astăzi adevărul este la fel de vital ca securitatea”.

Președinta Republicii Moldova a acuzat Rusia că folosește „instrumentele unui imperialist modern”.

Reprezentanții lui Emmanuel Macron au anunțat că Viginum, instituția guvernamentală franceză care a fost creată pentru a detecta campaniile de dezinformare digitală, își va spori cooperarea cu Centrul pentru Comunicare Strategică din Republica Moldova, inclusiv pentru „a proteja procesele electorale”.

Maia Sandu, prima femeie aleasă președinte în Republica Moldova, a câștigat alegerile din 2024 în principal grație mobilizării masive din diaspora. Totuși, zonele rurale ale țării și Transnistria, teritoriul separatist pe care sunt staționate trupe ruse, rămân pro-Moscova, cum de altfel se întâmplă și cu regiunea autonomă Găgăuzia.

Autoritățile de la Chișinău au raportat numeroase „încercări de destabilizare” a procesului electoral de anul trecut, inclusiv prin dezinformare, cumpărare de voturi, amenințări cu moartea, atacuri cibernetice și „turism” electoral.

Kremlinul acuză Republica Moldova că suprimă „opoziția și presa independentă, în special publicațiile de limbă rusă”.

Maia Sandu s-a întâlnit și cu moldovenii stabiliți în Franța

Cu ocazia vizitei efectuate la Paris, președinta Maia Sandu s-a întâlnit și cu membri ai comunității moldovenești din Franța.

„La Paris am venit cu o veste bună pentru moldovenii care muncesc și trăiesc în Franța. În cadrul vizitei mele de lucru, Moldova și Franța vor semna un acord privind protecția socială, care va oferi mai multă siguranță și drepturi celor stabiliți aici. Va mai dura puțin până va fi ratificat și va intra în vigoare, dar este un pas important înainte (…). Relația politică excelentă dintre Moldova și Franța ne ajută să obținem beneficii concrete pentru cetățenii noștri, acasă și peste hotare. În toate discuțiile mele cu liderii țărilor partenere, interesele voastre rămân o prioritate”, a declarat Maia Sandu, citată în comunicatul Administrației Prezidențiale de la Chișinău.

Directorul Moderna: ,,Partea bună este că vaccinurile ARNm pot fi adaptate foarte repede noilor tulpini”
Articolul anterior
O delegație a Parlamentului European, condusă de Siegfried Mureșan ajunge astăzi la Chișinău
Articolul următor