Donald Trump conduce cu 246 electori, în timp ce Kamala Harris a obținut 182. Asta după un scrutin dur, în care centrele de votare din cele 50 de state au luat măsuri de securitate fără precedent, scrie stirileprotv.ro.
Vorbim despre agenți de securitate înarmați și chiar drone de supraveghere, ori geamuri anti-glonț. La ieșirea de la urne, Donald Trump a dat asigurări că susținătorii lui nu sunt violenți.
Dintre cei 161 de milioane de alegători înregistrați în Statele Unite, peste 82 de milioane au votat deja anticipat înainte de 5 noiembrie. Ceilalți au avut de așteptat ore bune ca să poată să-și exprime o opțiune. În unele locuri s-au format cozi kilometrice în jurul secțiilor.
Însă, nu toți alegătorii s-au prezentat la urne atât de veseli și optimiști.
Au fost alegeri chiar și la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Patru astronauți ai NASA și-au exprimat opțiunile anticipat la 400 de kilometri distanță de Pământ.
Voturile astronauților vor ajunge pe Pământ printr-o transmisiune prin satelit criptată.
Între timp, FBI a înființat la Washington un post de comandă pentru a monitoriza și răspunde la amenințările legate de alegeri – atât înainte, cât și după ziua scrutinului. Totul în colaborare cu poliția de la nivel local.