Creierul uman se micșorează. Ce explicații au oamenii de știință

Creierul uman a pierdut, în decurs de trei milenii, 10 la sută din dimensiunile sale. Oamenii de știință sunt conștienți de acest fapt, dar au avut dificultăți în a-l explica. Mai multe ipoteze au fost deja avansate, fără prea multe certitudini, până când biologii, antropologii și cercetătorii americani în neuroștiințe cred, în sfârșit, că au deslușit acest mister.

Oamenii au un creier considerat „mare”, care la începutul evoluției și-a mărit dimensiunile. În urmă cu 20.000-30.000 de ani, omul de Cro-Magnon și Homo sapiens aveau printre cele mai mari creiere cunoscute. Dar în urmă cu aproximativ 3.000 de ani, în timpul actualei ere geologice, a Holocenului, dimensiunea creierului uman a început să scadă.

Dimensiunile sale s-au micșorat clar, de la 1.500 la 1.350 centimetri cubi. Cu alte cuvinte, și-a pierdut cam 10 la sută din volum, o pierdere echivalentă cu o minge de tenis. Oamenii de știință știu de mult timp despre acest fenomen, dar au avut dificultăți în a explica cauzele acestuia.

De curând, o echipă de biologi, antropologi și specialiști în neuroștiințe de la universitățile Dartmouth și Boston din Statele Unite ale Americii pare să se fi apropiat de rezolvarea acestui mister. Aceștia au publicat rezultatele unui studiu pe o platforma științifică.

Potrivit acestor cercetători, reducerea dimensiunii creierului uman este legată de utilizarea inteligenței colective în societățile umane. „Oamenii trăiesc în grupuri sociale în care mai multe creiere contribuie la apariția inteligenței colective”, spun ei. Prin urmare, micșorarea creierului ar putea fi legată de schimbul de cunoștințe și de luarea deciziilor la nivel de grup.

Potrivit oamenilor de știință, furnicile sunt cheia pentru a înțelege mecanismele care au dus la micșorarea dimensiunii creierului uman. Această specie are în comun cu oamenii aspecte legate de viața socială, cum ar fi luarea deciziilor colective, diviziunea muncii și producerea hranei. Oamenii de știință au pornit de la principiul că aceste asemănări ar putea indica în general ce factori pot influența schimbările în dimensiunea creierului uman.

Prin urmare, au fost studiate dimensiunea creierului furnicilor și consumul de energie al acestora. În acest fel, oamenii de știință au înțeles că inteligența colectivă și diviziunea muncii au jucat un rol în variația dimensiunii creierului.

Într-adevăr, dimensiunea creierului furnicilor scade atunci când acestea împărtășesc cunoștințe și se specializează într-o sarcină individuală. Creierul consumă mai puțină energie dacă are mai puține cunoștințe de stocat și trebuie să facă doar o sortare simplificată a informațiilor colectate. Prin urmare, creierul nu mai trebuie să fie la fel de mare ca în trecut la furnici. Cam la fel se întâmplă și la oameni.

Dimensiunea creierului nu determină inteligența

Deși este de netăgăduit faptul că dimensiunea creierului nostru a scăzut de-a lungul mileniilor, nu înseamnă că oamenii sunt mai puțin inteligenți decât înainte. Potrivit unui studiu științific internațional din 2015, coordonat de Universitatea din Viena, dimensiunea creierului nu determină inteligența umană. Conexiunea adecvată a materiei albe și a materiei cenușii este mult mai importantă decât masa cerebrală în sine.

În schimb, studiul privind motivele micșorării creierului sugerează că „un grup de oameni este mai inteligent decât cea mai inteligentă persoană individuală din grup”, spune unul dintre coautorii studiului, doctorul James Traniello de la Universitatea din Boston.

sursa: www.digi24.ro

O fată din Băcioi, bătută cu bestialitate de alți trei adolescenți, cu pumnii, picioarele și o ștachetă! ATENȚIE! Imagini care vă pot afecta emoțional

Caz șocant în comuna Băcioi. O fată a fost bătută cu bestialitate de alte trei adolescente și un băiat. Imaginile video au fost publicate pe rețele, scrie unimedia.info.

colaj foto: unimedia.info

„- Dă vreun băț, că o cantujesc”, „Eu te omor!”, se aude în înregistrarea video.

„- Fetelor, liniștiți-vă, eu vă rog frumos! Speriați copilul”, spune o altă voce.

Potrivit sursei care a publicat secvența video în mediul online, la fața locului se afla și un băiat, care tot a participat la bătaie. 

„Este unul dintre cele mai periculoase cazuri pe care eu le-am avut până acum. (…) Voi ați ascultat doar câteva secunde din sunetul videoului, dar să vedeți video, e groaznic. (…) Demult tare nu a fost așa un caz, unde trei fete să bată cu pumnii și picioarele o altă fată. Mai mult, au luat și o bucată de gard și au lovit-o. Din câte eu știu, totul a început de la niște amenințări. (…) Plus la asta, vine prietenul unei bătăușe și o lovește pe fata care stă jos. Nu cred că asta este ceva normal. Eu cred că pentru tot ceea ce facem noi trebuie să plătim”, a spus sursa. 

Oamenii legii spun că s-au autosesizat, iar persoanele implicate în incident vor fi identificate și audiate conform procedurii, scrie stiri.md. Șefa Serviciului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a spus că acest caz a avut loc la începutul lunii aprilie curent, în comuna Băcioi, iar până în prezent atât victima, cât și alte persoane, martore la conflict, nu au sesizat organele de drept.

„Inspectoratul de Poliție Botanica s-a autosesizat, angajații Poliției întreprind măsuri pentru a stabili persoanele din imagine implicate în conflictul dat. Ulterior, acestea urmează să fie audiate conform procedurii, pentru a stabili motivul conflictului degenerat în bătaie. Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar toate circumstanțele urmează a fi stabilite”, a declarat Natalia Stati.

ATENȚIE! Urmează imagini care vă pot afecta emoțional: 

Încă două săptămâni de restricții la Aeroportul Chișinău după amenințările cu bombă din ultima perioadă

Încă două săptămâni de restricții la Aeroportul Chișinău, pe fondul repetatelor amenințări cu bombă din ultima perioadă, scrie evz.ro.

Persoanele care așteaptă sau conduc pasageri la Aeroportul Internațional Chișinău nu vor putea să intre în clădire pentru încă cel puțin două săptămâni.

Măsura prin care accesul însoțitorilor va fi limitat până la sfârșitul lunii a fost prelungită de conducerea Aeroportului Chișinău, de comun acord cu Poliția de Frontieră și Autoritatea Aviației Civile din Republica Moldova.

Restricția accesului la terminalul Aeroportului Internațional Chișinău a fost prelungită cu încă 14 zile calendaristice, potrivit serviciului de presă al instituției.

Decizia de interzicere a accesului însoțitorilor a fost luată „pentru a asigura confort optim, liniște sufletească și siguranță tuturor călătorilor”, se mai arată în comunicat.

Cine poate intra în aeroport

Accesul în terminalul aeroportului a fost permis, de la 1 mai 2024, doar pasagerilor cu bilet și document de călătorie, angajaților cu permis și membrilor echipajului aeronavei. Măsura a fost stabilită inițial până la 16 mai.

Pasagerii sunt sfătuiți să sosească cu cel puțin trei ore înainte de ora programată pentru plecarea zborului, pentru a ajuta autoritățile responsabile să reglementeze fluxul de călători și să prevină aglomerația în fața aeroportului, a mai spus administrația de la Aeroportul Chișinău.

Aeroportul Chișinău, ținta a numeroase alarme false cu bombă

Reamintim că Aeroportul Chișinău a fost ținta a numeroase alarme false de atentate cu bombă, dar și a unor scene sângeroase. Cel mai recent incident a avut loc pe 21 aprilie, când s-a dat o alertă cu bombă într-un avion care făcea legătura dintre Londra și Chișinău. Atunci a fost inițiat Planul roșu de intervenții la aeroport, iar aeronava a aterizat la Iași.

Alerta cu bombă din 21 aprilie venea la doar o zi după o alta, petrecută pe 20 aprilie, și care, din fericire, s-a dovedit tot falsă. Atunci, toți pasagerii din aeroport au fost evacuați, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și forțe de intervenție.

Pasagerii sunt sfătuiți să sosească cu cel puțin trei ore înainte de ora programată pentru plecarea zborului, pentru a ajuta autoritățile responsabile să reglementeze fluxul de călători și să prevină aglomerația în fața aeroportului, a mai spus administrația de la Aeroportul Chișinău.

Aeroportul Chișinău, ținta a numeroase alarme false cu bombă

Reamintim că Aeroportul Chișinău a fost ținta a numeroase alarme false de atentate cu bombă, dar și a unor scene sângeroase. Cel mai recent incident a avut loc pe 21 aprilie, când s-a dat o alertă cu bombă într-un avion care făcea legătura dintre Londra și Chișinău. Atunci a fost inițiat Planul roșu de intervenții la aeroport, iar aeronava a aterizat la Iași.

Alerta cu bombă din 21 aprilie venea la doar o zi după o alta, petrecută pe 20 aprilie, și care, din fericire, s-a dovedit tot falsă. Atunci, toți pasagerii din aeroport au fost evacuați, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și forțe de intervenție.

A fost stabilită data alegerilor prezidențiale în Republica Moldova! Când vor alege moldovenii noul președinte

În Republica Moldova, o dată crucială pentru viitorul țării va fi cea de 20 octombrie anul curent. Este ziua în care cetățenii sunt așteptați la urne pentru alegerile prezidențiale.

Această decizie a organizării scrutinului a fost parafată, joi, 16 mai, de în ședința Plenară a Parlamentului de la Chișinău. Au votat 56 de deputați.

Inițiativa legislativă a fost adoptată pe fondul criticilor ce au venit din parte opoziției din Parlament. În semn de protest, deputata Marina Tauber și fostul socialist Vasile Bolea au blocat tribuna Parlamentului, iar președinta Comisiei juridice numiri și imunități, Veronica Roșca, a fost nevoită să prezinte proiectul de la locul său.

„Faceți show-uri aici în plenul Parlamentului. Noi nu vom permite să ofensați președintele R. Moldova, datorită președintei Maia Sandu, Moldova stă dreaptă și noi nu vă vom permite vouă să vă faceți interesele financiare, criminale și politice a Kremlinului. R. Moldova va ajunge în UE în frunte cu președinta Maia Sandu”, a acuzat deputata PAS, Doina Gherman.

După cum stipulează legea electorală din Basarabia, data alegerilor prezidențiale se stabilește prin hotărâre de Legislativ, cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor. De asemenea, scrutinul prezidențial se organizează cu cel mult 90 de zile înainte de data expirării mandatului Președintelui în funcție, dar nu mai târziu de termenul stabilit de Constituție. În acest context, s-a propus ca alegerile prezidențiale să fie organizate pe data de 20 octombrie 2024.

Dacă în cadrul alegerilor niciun candidat nu a obținut un procent de 50%+1 din voturi, atunci se organizează al doilea tur în care se confruntă primii doi candidați din primul tur, după numărul de voturi. Este declarat câștigător cel care câștigă cele mai multe voturi în al doilea scrutin.

Poate fi eligibil pentru funcția de președinte al Republicii Moldova cetățeanul cu drept de vot care are împliniți 40 de ani, a locuit sau locuiește permanent pe teritoriul țării nu mai puțin de 10 ani și cunoaște limba de stat, conform moldova1.md citat de evz.ro.

Boala care va face peste 150 de milioane de victime în lume până în anul 2050. „Este o ameninţare majoră, care se dezvoltă rapid”
Articolul anterior
Teroarea din Kazahstan: Peste 164 de oameni au murit până acum în protestele masive
Articolul următor