Criminalii recrutați de grupul Wagner se îndreaptă spre un oraș strategic din estul Ucrainei

Operațiunile ofensive ucrainene continuă să pună presiune asupra forțelor rusești atât în nord-estul cât și în regiunea Herson din sud. Cu toate acestea, Rusia continuă să acorde o prioritate ridicată propriilor sale operațiuni ofensive în sectorul central al Donbasului, în special în apropierea orașului Bakhmut, potrivit evaluării de luni dimineață a ministerului britanic al apărării, în care precizează că în cadrul trupelor se numără și pușcăriași proaspăt recrutați de grupul Wagner, scrie Hotnews.

Grupul Wagner: Rușii trimit peste 1.000 de mercenari cu reputație de temut  în estul Ucrainei

Ce spun serviciile secrete militare britanice:

  • În ultima săptămână, forțele rusești au avansat până la 2 km spre oraș pe două axe, în încercare de a pătrunde în Bakhmut, care a suferit pagube foarte mari din cauza bombardamentelor.
  • În rândul forțelor care se apropie de oraș se numără și membrii ai companiei militare private Wagner, inclusiv personal recent recrutat din închisorile rusești.
  • Eforturile continue ale Rusiei de a progresa în ofensiva sa din Donbas, în fața amenințărilor grave pe flancurile sale operaționale, evidențiază imperativul de a obține succese operaționale, subliniind în același timp și designul operațional inflexibil care a subminat planurile sale de până acum.
  • Trupele rusești se apropie de orașul Bakhmut, important din punct de vedere strategic în estul țării, după ce au avansat până la 2 km spre oraș în ultima săptămână.

Într-un discurs video de sâmbătă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că trupele ucrainene sunt implicate în lupte foarte dure în apropiere de Bakhmut, notează Reuters.

Bakhmut se află pe un drum principal care duce spre orașele Sloviansk și Kramatorsk, ambele situate în regiunea industrială Donbas, pe care Moscova nu a reușit încă să o cucerească în totalitate.

Caz șocant la Anenii Noi: un copil a fost abuzat sexual de alți doi minori într-un parc din localitate. Victima a ajuns la spital

Un copil dintr-o localitate a raionului Anenii Noi a fost abuzat sexual de alți doi minori, sesizează localnicii, care spun că s-a întâmplat  acum câteva zile, în parcul public din sat, iar băiatul abuzat a fost internat la spital, scrie ipn.md.

Poliția confirmă că a fost înregistrată o sesizare, dar nu oferă detalii.„Pe 29 noiembrie curent, la ora 14.00, poliția din Anenii Noi a fost sesizată despre un caz cu implicarea a trei minori. În prezent sunt efectuate acțiuni de urmărire penală, fiind inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a declarat pentru IPN ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, Mariana Didenco. Potrivit sursei, cazul este foarte sensibil, motiv pentru care nu pot fi oferite mai multe detalii.  Și reprezentanții Procuraturii Generale au evitat să ofere detalii. „În scopul protejării interesului superior al copilului, în temeiul Legii privind protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației, nu vă putem oferi detalii pe caz”, a menționat pentru IPN Violina Moraru, responsabilă pentru comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanții mass-media.

Alexander Dughin ”creierul lui Putin”,: „Republica Moldova va face parte din România, dar România va face parte din Rusia”

”Moldova va face parte curând din România, dar România va face parte din Rusia”, afirmă o postare publicată luni seara pe un cont X atribuit ideologului Alexander Dughin, considerat “creierul lui Putin”, scrie g4media.ro.

  • ”Unde pot fugi woke și elita de democrați pot fugi din SUA? Canada? Trudeau a fost recent la Mar-o-Lago. Israel? Acolo există un război. Londra, Paris, Dubai? Exact acolo unde au fugit liberalii ruși. Sau Moldova? Asta va fi parte a României în curând. Dar România va fi parte din Rusia”.

Ministerul român de Externe a reacționat, prin purtătorul de cuvânt Radu Mihail Filip, tot pe X:

  • „Atât de previzibil! Pentru că ieri românii au sărbătorit cu mândrie Ziua Unirii, să ne reamintim că Rusia nu a recunoscut Unirea. A făcut-o doar cu rea-credință, sub efectul combinat al voinței suverane a României și al presiunii puterii occidentale. Același lucru va face ca Rusia să eșueze din nou”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE pe X.

Alexander Dugin se află pe lista persoanelor interzise în UE, este promotor al ”Uniunii Europene”, din care să facă parte toate statele din URSS, și promotor al unor idei cvasi-naziste despre identitatea rusă.

Alexander Dughin l-a lăudat pe Călin Georgescu, candidatul pro-rus cu discurs legionar din turul doi al alegerilor prezidențiale, imediat după anunțul victoriei din primul tur prezidențial, spunând că este un ”patriot” și un ”român autentic”.

O analiză publicată de Financial Times în luna august arată că Alexander Dughin, naționalistul rus a devenit un purtător internațional de cuvânt al extremei drepte, a ajuns să aibă o influența globală. Dughin și sponsorul său, bancherul rus Konstantin Malofeev, și-au cultivat relații cu partide de la dreapta radicală cum ar fi Partidul Libertății din Austria, Liga din Italia și Adunarea Națională din Franța – menținându-și aceste legături prin intermediul unor conferințe, prelegeri și întruniri organizate în Rusia și Europa de Vest, potrivit FT.

În cartea sa din 1997, „Fundații ale Geopoliticii”, care constituie lectură obligatorie la academia militară a Rusiei, Dughin argumenta că „Ucraina, ca stat, nu are nici un înțeles geopolitic”.

În august, fiica lui, Daria Dughina, o jurnalistă ultra-naționalistă, a fost asasinată în apropierea Moscovei cu o mașină-capcană. Foarte mulți presupun că Dughin însuși era de fapt ținta, pentru că, conform informațiilor de la acea vreme, el era cel care trebuia sa se urce în mașina respectivă.

Moment emoționant în Parlamentul britanic: Un băiețel a rostit ”Tatăl Nostru” în limba română

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României, scrie ziua.md.

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Ediția din acest an, intitulată „Precum în cer, așa și pe pământ”, a avut ca obiectiv evidențierea și celebrarea contribuției românilor la dezvoltarea și diversitatea vieții naționale din Regatul Unit al Marii Britanii.

La eveniment a participat Arhiepiscopul grec Nichita de Thyateira și Marea Britanie, care le-a vorbit participanților despre viața în comunitatea eclezială și despre iubirea față de aproapele.

Un alt invitat a fost doctorul Petre Breazu, cercetător al Universității din Cambridge, care a vorbit despre ură și discriminare, în contrast cu învățătura creștină.

„Învățăturile lui Hristos ne cheamă să iubim, să respectăm și să protejăm fiecare persoană, indiferent de originea sau condiția sa”, a transmis cercetătorul.

Potrivit datelor statistice, în Marea Britanie locuiesc aproximativ 1.1 milioane de români. Comunitățile românești sunt răspândite în diverse regiuni ale Regatului Unit, un număr semnificativ având rezidența în Londra, dar și în alte orașe mari precum Manchester, Birmingham sau Edinburgh.

Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât la începutul anului înființarea Arhiepiscopiei Marii Britanii și a Irlandei de Nord.

Șeful IGP, după ce primarul Ion Ceban a blocat o arteră din centrul Capitalei: Riscă pedeapsă penală sau suspendare din funcție până la un an
Articolul anterior
Mărturia cutremurătoare a unui soldat rus ajuns pe frontul din Ucraina
Articolul următor