Moldoveanca Cristina Șișcanu, soția prezentatorului român Mădălin Ionescu, sunt plecați într-o vacanță de neuitat în Italia, călătorie pe care o imortalizează în fotografii distribuite cu prietenii lor virtuali din mediul online. Recent, jurnalista a fost criticată aspru de către internauți.


Cele două vedete de televiziune au plecat în concediu pe meleagurile italiene, vizitând cele mai populare orașe ale țării. Odată ajunși la celebrul turn înclinat din Pisa, una dintre cele mai vizitate atracții turistice din peninsulă, Cristina Șișcanu a profitat de ocazie și s-a fotografiat lângă monument.
Imaginea distribuită pe Instagram a stârnit, însă, vâlvă din partea urmăritorilor săi. Internauții au apostrofat-o pe fosta concurentă de la „Bravo, ai stil! Celebrities”, după ce s-a pozat prefăcându-se că turnul din Pisa este o înghețată, pe care o savurează cu poftă.
Deși cele mai multe dintre comentarii au fost negative, au existat câțiva internauți care au sărit în apărarea Cristinei Șișcanu, lăudându-i inventivitatea.
Internauții au luat foc: „Urât de tot…”, ,,Doamna dragă, ce vă mai place să vă faceți de râs!”, ,,Hal de femeie serioasă!”.



