Criză în sistemul educațional: Numărul profesorilor tineri scade dramatic

În ultimii zece ani, numărul profesorilor sub 30 de ani s-a înjumătățit, în timp ce procentul celor peste 60 de ani crește cu 4% la fiecare cinci ani, conform expertului economic Veaceslav Ioniță de la IDIS „Viitorul”. În cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” din 4 octombrie 2024, economistul a atras atenția asupra problemelor din sistemul educațional din Republica Moldova, subliniind că povara educației revine în mare parte femeilor, scrie bani.md.

Pe de altă parte, numărul educatorilor din învățământul preșcolar a crescut, însă calitatea studiilor acestora a scăzut. Dacă anterior unul din trei educatori avea studii superioare, astăzi, unul din trei nu are.

Cu 91.000 de angajați, învățământul este a doua ramură ca număr de salariați, după comerțul cu ridicata. În raioanele precum Cantemir și Telenești, profesorii reprezintă aproape 30% din populația angajată, în timp ce în municipiul Chișinău și Bălți ponderea acestora este sub 10%.

Vârsta medie a profesorilor din învățământul primar și secundar a crescut constant, iar în 2024 se așteaptă ca aceasta să atingă 50 de ani. Tinerii profesori reprezintă doar 7,7% din totalul cadrelor didactice, în timp ce profesorii de peste 60 de ani au ajuns la 21,7%.

În ciuda creșterii salariilor din educație, acestea rămân cu 17%-20% sub media națională. În 2024, salariul mediu al unui angajat din educație este estimat la 11.726 lei lunar, în timp ce salariul mediu pe economie este de 14.300 lei.

Veaceslav Ioniță a subliniat că problema principală a lipsei profesorilor și a îmbătrânirii acestora nu este doar legată de salarizare, ci implică factori mai profund înrădăcinați în sistemul educațional și în politicile de angajare.

Alertă la o clinică din Chișinău după ce o persoană misterioasă a lăsat o geantă suspectă

O geantă suspectă a dat peste cap activitatea unei clinici veterinare din Capitală. După ce directorul a sunat la 112, cei opt angajați au fost scoși din clădire, iar zona încercuită cu o panglică, scrie tv8.md

La fața locului a venit poliția, pompierii, dar și experții de la BombTech.

După aproximativ două ore de verificări, oamenii legii nu au depistat nimic periculos, iar clinica veterinară din cartierul Poșta Veche și-a reluat activitatea.

Caz tragic la Aeroport: Un bărbat de 71 de ani a decedat subit

Un bărbat a decedat la Aeroportul Internațional Chișinău. Tragedia s-a produs astăzi, 4 octombrie.

Reprezentanții Aeroportului au comunicat că bărbatul se afla la ghișeul unei companii aeriene pentru a procura un bilet de avion, moment în care i s-a făcut rău și și-a pierdut cunoștința, transmite Știri.md.

La fața locului, au intervenit imediat medicii din cadrul Punctului Medical al Aeroportului care au încercat să-l resusciteze. La Aeroport a sosit și un echipaj al ambulanței care a intervenit în manevrele de resuscitare. 

În urma multiplelor tentative de a-l salva, bărbatul a decedat.

Circulația transportului în PMAN, închisă de astăzi și până luni dimineața, în legătură cu Ziua Vinului

Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada: 04 octombrie 2024, ora 16:00 – 07 octombrie 2024, ora 05:00, va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Alexandr Pușkin și str. Maria Cebotari, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

De asemenea, în perioada: 05 octombrie 2024, ora 05:00 – 07 octombrie 2024, ora 05:00, va fi suspendat traficul pe str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, tronsonul cuprins între str. Columna și str. 31 August 1989.

Măsura a fost luată în legătură cu desfășurarea în Piața Marii Adunării Naționale a sărbătorii Ziua Națională a Vinului, ediția a XXIII-a.

Transportul public care traversează centrul orașului în perioada vizată va circula pe străzile adiacente, după cum urmează:

04.10.2024 – 07.10.2024 – pe perioada sistării circulației rutiere pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronson cuprins între str. Alexandr Pușkin și str. Maria Cebotari:

Troleibuze:

  • traseul rutelor nr. 1, 5 și 8  se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseele stabilite, retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Ciuflea, bd. Constantin Negruzzi și în continuare pe traseele stabilite;
  • traseul rutei nr. 4  se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe str. Vasile Lupu pe str. Constantin Stere, str. Mihail Kogălniceanu, str. Serghei Lazo, str. Alexei Mateevici, str. Alexandr Pușkin,  bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 22  se modifică după cum urmează: tur –  de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, bd. Dacia și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe bd. Dacia pe str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 34  se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Ciuflea.

Autobuze:

  • traseul rutei nr. 5 se modifică după cum urmează: tur – pe traseul stabilit, retur – de pe str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni pe str. Columna, str. Vasile Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 8 se modifică după cum urmează: tur – de pe str. Mitropolit Dosoftei pe str. Mihai Viteazul, str. Alexei Șciusev, str. București, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Henri Coandă și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 9 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă;
  • itinerarul rutei nr. 11 se modifică după cum urmează: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 26 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Sciusev, str. București, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Alexandr Pușkin și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe bd. Grigore Vieru pe str. Ierusalim, str. Petru Rareș, str. Albișoara, str. Mihai Viteazul, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 46 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

05.10.2024 – 07.10.2024 – pe perioada sistării circulației rutiere pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, tronsonul cuprins între str. Columna și str. 31 August 1989

Troleibuze:

  • traseul rutelor nr. 7, nr. 12 și nr. 25  se scurtează până la str. Columna;
  • traseul rutei nr. 10 se modifică după cum urmează: tur –  de pe str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni pe str. Columna, str. Vasile Alecsandri, șos. Hâncești și în continuare pe traseul stabilit; retur – pe traseul stabilit;
  • traseul rutelor nr. 16 și nr. 32 se modifică după cum urmează: de pe str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni pe str. Columna, str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexandr Pușkin  și în continuare pe traseele stabilite;
  • traseul rutei nr. 29  se modifică după cum urmează: tur – str. Mircești, str. Petricani, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir, str. Calea Ieșilor (cu întoarcere în zona Parcului „Alunelul”), retur – str. Calea Ieșilor, Piața Dimitrie Cantemir, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Mihai Viteazul și în continuare pe traseul stabilit.

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze cetățenilor pentru incomoditățile create.

Alertă la o clinică din Chișinău după ce o persoană misterioasă a lăsat o geantă suspectă
Articolul anterior