Agenția Europeană pentru paza de frontieră și de coastă (Frontex) a anunțat că prin punctele de trecere a graniței terestre, a existat un aflux important de cetățeni din Rusia, care au intrat legal în Uniunea Europeană, scrie ziare.com.
Astfel 998.085 de persoane ruse au călătorit în UE de la începutul războiului și până la data de 22 august 2022, potrivit Schengen Visa Info.
Cei mai mulți ruși care au intrat în UE, în perioada menționată, au deținut permise de ședere, vize valabile sau dublă cetățenie. ”De la începtul invaziei ruse din Ucraina, 998.085 de cetățeni ruși au intrat în UE prin punctele de trecere a frontierei terestre. Cei mai mulți au ajuns prin Finlanda și Estonia (aproximativ 61%).
Cele mai multe persoane au avut permise de ședere/vize în UE sau au fost deținători de dublă cetățenie, care probabil găsesc alternative pentru zborurile aeriene restricționate”, a scris Frontex pe Twitter.
Astfel, 329.185 de ruși au intrat în Uniunea Europeană prin Finlanda, iar 281.957 de persoane prin Estonia. Frontex mai arată că alți 275.150 de cetățeni ruși au intrat în Lituania, dintre care 142.504 au folosit punctele de trecere a frontierei terestre dintre Belarus și Lituania, ținând cont că statele UE au interzis avioanelor de pasageri din Rusia să zboare în Europa.
În ceea ce privește Polonia, agenția europeană specifică faptul că aici au intrat legal 49.123 de ruși. Din numărul total, 14.807 dintre aceștia au fost înregistrați la granița Belarusului cu Polonia, iar alți 7.774 la frontiera Ucrainei cu Polonia.
Similar cu alte țări, Letonia a înregistrat 54.618 de ruși care au intrat legal în țară, dintre care 19.247 dintre ei au folosit punctul de trecere terestru dintre Belarus și Letonia. Cel mai mic număr de intrări al rușilor în UE s-a înregistrat în Norvegia, cu doar 8.052 de persoane. În schimb, în Letonia au venit 35.371 de cetățeni ruși din 24 februarie și până pe 22 august.
Cei mai mulți ruși care au intrat în UE s-au întors acasă la o dată ulterioară, 234.259 prin Estonia și 250.575 prin Finlanda.