Președintele Poloniei, Mateusz Morawiecki, le-a solicitat liderilor europeni în timpul Conferinței de Securitate de la München, să găsească o soluție pentru o aderare mai rapidă a Ucrainei la UE. Potrivit liderului polonez, Rusia a invadat Ucraina în urma alegerii europene a Kievului, iar acest lucru trebuie luat în considerare de către decidenții de la Bruxelles.
Morawiecki a vorbit din nou despre o aderare pe scurtătură a Ucrainei la UE, amintind de necesitatea de a realiza o reformă a arhitecturii europene. „Suntem martorii unor evenimente extraordinare”, a argumentat Morawiecki.
Politologul ucrainean Artem Oliinyk, director al Institutului de Relații Guvernamentale de la Kiev și membru al Academiei de Științe Politice din Ucraina, a declarat pentru Libertatea că așteptările ucrainenilor de la UE au devenit mult mai pragmatice și concrete de la începutul războiului, iar majoritatea cetățenilor susțin solicitările Bruxelles-ului de a combate corupția și de a realiza o serie de reforme.
Refugiații ucraineni din UE – forța motrice a europenizării Ucrainei
Politologul ucrainean Artem Oliinyk susține că invadarea Ucrainei de către Rusia i-a făcut pe ucraineni să fie mult mai proeuropeni. Moscova a obținut un efect invers celui dorit în urma acestui război.
„Uniunea Europeană nu mai este văzută de ucraineni precum ceva abstract. În urma invadării Ucrainei de către Rusia, 9 milioane de refugiați au ajuns în statele membre UE. Acești oameni au văzut cum este viața în UE, cum funcționează sistemul de educație, sistemul de sănătate, care este nivelul de trei, care sunt posibilitățile de muncă și odihnă”, arată analistul, menționând că războiul a accelerat procesul de integrare a societății ucrainene în familia statelor europene.
Politologul consideră că Ucraina ar fi avut nevoie pe timp de pace de la 7 până la 10 ani pentru a promova mesaje pro-europene și a păstra la un nivel maxim nivelul de susținere a vectorului european și mai ales a celui euroatlantic.
„Refugiații, unii dintre care s-au întors deja acasă, contribuie la înțelegerea avantajelor și dezavantajelor aderării la UE. Totul se produce foarte repede, imposibil de imaginat pe timp de pace”, susține Oliinyk.
Așteptările ucrainenilor de la UE sunt mai pragmatice ca odinioară
Dacă în trecut cetățenii ucraineni aveau o impresie idealizată despre UE, sprijinul oferit de statele europene Kievului a creat „o imagine pragmatică” a comunității europene în societatea ucraineană.
„După un an de război, așteptările societății sunt foarte pragmatice. Ucrainenii speră că UE va sprijini refacerea Ucrainei, va ajuta Kievul să-și modernizeze sistemul politic, să scape de corupție și să consolideze respectarea drepturilor civice”, menționează Artem Oliinyk.
Politologul ucrainean consideră că UE îi solicită Ucrainei să rezolve problemele tradiționale din ultimii ani. Kievul se ocupă acum de reforma justiției, de consolidarea sistemului anticorupție, de reforma fiscală și cea a sectorului energetic.
„Este îmbucurător faptul că ucrainenii sunt de acord cu cerințele UE. La întrebarea dacă sunt corecte solicitările de reforme necesare pentru lansarea negocierilor de aderare la UE, 73% dintre ucraineni au declarat că sunt foarte corecte”, susține Oliinyk, citând un studiu desfășurat de Info Sapines, o agenție specializată în sondaje.
Analistul politic consideră că acum doi-trei ani, multe reforme solicitate de UE erau tergiversate și amânate pentru că erau nepopulare. Acestea loveau în imaginea autorităților în contextul proceselor electorale. Acum însă, organele puterii de stat au o șansă istorică să realizeze toate reformele, bucurându-se de „o imunitate politică cauzată de război”.