Cum arată acum Podul Kerci: Cât de mari sunt pagubele după explozie

Podul Kerci, structura care leagă rutier și feroviar Crimeea de Rusia, a fost zguduit sâmbătă dimineața de o explozie puternică, după ce un camion a fost detonat chiar în paralel cu un tren cu vagoane-cisterne de combustibil, scrie hotnews.ro.

Momentul exploziei a fost surprins de camerele de supraveghere, iar după explozia propriu-zisă a avut loc un incendiu la trenul de cisterne care a avariat serios infrastructura feroviară.

În imaginile surprinse sâmbătă pe timp de zi, după stingerea incendiului, se poate vedea amploarea pagubelor.

Cel puțin două secțiuni din podul rutier s-au prăbușit în apă, iar podul feroviar a fost avariat destul de serios odată cu incendiul de la vagoanele cisterne, tren care deocamdată a rămas în loc pe șine.

Cel puțin 17 mașini mistuite de flăcări la un showroom Tesla de la periferia Romei. Nu este exclusă incendierea deliberată

Cel puțin 17 mașini Tesla au fost distruse după ce un incendiu a izbucnit luni dimineață la un showroom de la periferia Romei, potrivit pompierilor italieni. Nimeni nu se afla la reprezentanță în momentul izbucnirii incendiului și nu au fost raportate victime, informează CNN.

Serviciul de pompieri din Roma a declarat că investighează „toate pistele” în încercarea de a stabili cum a pornit incendiul, dar nu a exclus varianta unei incendieri deliberate. Poliția locală a precizat că a intervievat proprietarii showroom-ului și examinează înregistrările de supraveghere, scrie digi24.ro

Elon Musk, care deţine şi platforma de socializare X şi s-a alăturat administraţiei preşedintelui american Donald Trump, susţinând în acelaşi timp partidele de dreapta radicală din Europa, a comentat pe X referitor la incidentul din Roma, folosind un singur cuvânt: ”terorism”.

Imagini captate cu drona arată rămăşiţele carbonizate ale maşinilor într-o parcare, dispuse în două rânduri spate în spate, iar un al treilea rând separat. Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit în jurul orei 4:30 dimineaţa (ora locală). Reprezentanţa a fost parţial avariată, dar nu au existat victime.

Incendiul are loc după o serie de rapoarte recente din Italia despre acte de vandalism și distrugere a mașinilor Tesla, pe care au fost scrise mesaje împotriva lui Elon Musk și Donald Trump cu spray.

Săptămâna trecută, un alt showroom auto din nordul Romei a fost incendiat, distrugând 30 de mașini, inclusiv mașini Tesla second-hand. Inițial, acel incendiu a fost atribuit unui scurtcircuit, dar o anchetă este în curs.

De asemenea, în Roma, mai multe mașini Tesla din cartierul Garbatella, unde a crescut premierul italian Giorgia Meloni, au fost vandalizate, conform poliției și postărilor din social media.

Meloni și Musk se descriu drept prieteni apropiați, însă liderul italian nu a comentat pe marginea actelor de vandalism.

Showroom-urile Tesla din Milano au fost, de asemenea, vizate recent de grupuri de mediu. Rapoarte privind vandalizarea mașinilor Tesla au apărut și în Franța, precum și în diferite zone din Statele Unite, inclusiv în nord-vestul Pacificului și nord-est.

Proteste pașnice au avut loc la mai multe locații Tesla din SUA, unde demonstranții scandau „Elon Musk trebuie să plece” în semn de protest față de reducerea locurilor de muncă federale de către Departamentul de Eficiență Guvernamentală condus de Musk.

După ce i-a cerut din arest ajutorul lui Putin, bașcana Găgăuziei i-a trimis un mesaj și lui Trump: „Noi avem ceva în comun”

Bașcana regiunii autonome Găgăuzia, Evghenia Guţul, aflată în arest preventiv la Chişinău, i-a cerut preşedintelui american Donald Trump într-o scrisoare-apel să prevină o evoluţie către un „conflict civil” în Republica Moldova şi să apere valorile democratice în această ţară, relatează luni agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Noi avem ceva în comun: amândoi am fost aleşi de popor, în pofida eforturilor propagandei şi a presiunii din partea elitelor globaliste corupte. Vă scriu, Domnule Preşedinte, din spatele gratiilor Închisorii 13 din (Republica) Moldova, unde am fost încarcerată sub acuzaţii fabricate, şi fac apel către dumneavoastră ca apărător al valorilor democratice”, se arată în scrisoare.

Potrivit başcanei Găgăuziei, autorităţile Republicii Moldova, „sub pretextul ‘combaterii corupţiei’, elimină opoziţia politică şi restrâng drepturile şi autonomia” regiunii găgăuze, în timp ce UE „oferă autorităţilor centrale de la Chişinău un cec în alb pentru a recurge la represiune politică”.

Evghenia Guţul susţine în scrisoare că în Republica Moldova se repetă un „scenariu românesc”, ea notând că „elitele politice din România l-au eliminat incorect din cursă pe adevăratul câştigător al alegerilor, Călin Georgescu”, iar „acum aceleaşi tactici sunt folosite împotriva Găgăuziei”.

„Chişinăul acţionează cu un asemenea dispreţ flagrant faţă de lege întrucât se simte încurajat de impunitate şi de lipsa unei adevărate evaluări internaţionale asupra a ceea ce se întâmplă în regiunea noastră”, adaugă în scrisoare başcana Găgăuziei.

Ea îi transmite lui Trump că i se adresează pentru a obţine „sprijin politic şi moral”. „Leadership-ul dumneavoastră poate preveni alunecarea acestei situaţii într-un nou conflict civil”, consideră Evghenia Guţul.

„Dacă comunitatea internaţională nu reacţionează, Chişinăul va considera aceasta o permisiune pentru şi mai multă represiune”, insistă ea.

Anterior, başcana Găgăuziei i-a cerut ajutorul președintelui rus Vladimir Putin să pună presiune pe autorităţile moldoveneşti pentru a o elibera cât mai curând posibil.

„În numele poporului găgăuz, care nu şi-a trădat niciodată prietenii istorici, vă adresăm, dragă Vladimir Vladimirovici, un apel: folosiţi întregul arsenal de mecanisme diplomatice, politice şi juridice pentru a exercita presiuni asupra autorităţilor moldoveneşti în vederea încetării imediate a represiunii politice şi eliberării mele rapide”, spune Guţul, în declaraţia transmisă prin intermediul avocatului său.

Başcana Găgăuziei a fost plasată vineri în arest preventiv pentru 20 de zile, împotriva ei fiind formulate acuzaţii precum finanţare ilegală a campaniei sale electorale din anul 2023 şi fals în documente publice. Ea este de asemenea învinuită într-un dosar de finanţare ilegală a partidului „ŞOR”, formaţiunea lui Ilan Şor care a fost scoasă în afara legii.

Reacții după eliminarea lui Marine Le Pen. Ce spune Kremlinul

Condamnarea lui Marine Le Pen, principala figură politică a extremei drepte franceze, în dosarul deturnării de fonduri de la Parlamentul European și interzicerea candidaturii sale la prezidențialele franceze din 2027 au atras imediat critici din partea unor figuri precum premierul ungar Viktor Orban și vicepremierul italian Matteo Salvini, acesta din urmă vorbind de „un film prost, care poate fi văzut și în alte țări, precum România”, scrie digi24.ro

Kremlinul a deplâns „o încălcare a normelor democratice”.

Prima reacție la verdictul de condamnare a lui Marine Le Pen a venit din partea Rusiei, scrie Le Figaro.

Kremlinul a reacționat la sentința prin care Le Pen nu mai poate candida la prezidențiale deplângând o „încălcare a normelor democratice”.

„Nu vrem să ne amestecăm în afacerile interne ale Franței, nu am făcut-o niciodată”, a asigurat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, răspunzând unei întrebări pe această temă. „Dar, într-adevăr, din ce în ce mai multe capitale europene iau calea încălcării normelor democratice”, a comentat el.

Viktor Orban, solidar cu Le Pen Premierul Ungariei, Viktor Orban, a pus un mesaj de solidtarite cu Le Pen, pe contul său de X.

„Eu sunt Marine”, a scris pe platforma X Victor Orban, care denunță în mod regulat atacurile juridice asupra aliaților săi, comentează Le Figaro.

Matteo Salvini vede similarități cu România

Pentru Matteo Salvini, vicepremier al Italiei și liderul Lega, condamnarea lui Marine Le Pen seamănă cu „un film prost” văzut „în alte țări precum România”.

„Cei care se tem de hotărârea alegătorilor găsesc adesea alinare în hotărârea instanțelor”, a spus el.

„La Paris, Marine Le Pen este condamnată și vor să o excludă din politică. Este un film prost care poate fi văzut și în alte țări, cum ar fi România”, a scrie Salvini pe X.

Acest verdict este „o declarație de război din partea Bruxelles-ului, într-un moment în care impulsurile războinice ale lui von der Leyen și Macron sunt înfricoșătoare. Nu ne vom lăsa intimidați, nu ne vom opri”, a continuat liderul naționalist italian.

În septembrie anul trecut, când însuși Matteo Salvini a fost condamnat pentru împiedicarea debarcării migranților într-un port italian, Jordan Bardella și Marine Le Pen i-au acordat sprijinul fostului prim-ministru, denunțând o „campanie de intimidare și persecuție judiciară.

Geert Wilders sper că Le Pen va câștiga recursul și va ajunge președinte

La rândul său, olandezul Geert Wilders, liderul Partidului pentru Libertate, s-a declarat „șocat de verdictul extrem de dur împotriva „președintei deputaților europeni ai RN”.

„O susțin și cred în ea 100% și sunt convins că își va câștiga recursul și va deveni președinte al Republicii Franceze”, a scris acesta.

Aceste trei formațiuni politice fac parte din același grup ca și RN în Parlamentul European, Patriots for Europe.

Reacții din lumea politică franceză

„Democrația franceză este cea care este atacată”, a reacționat Jordan Bardella pe X.

„Astăzi, nu doar Marine Le Pen a fost condamnată pe nedrept: democrația franceză a fost executată”, a denunțat președintele formațiunii Adunarea Națională, însoțindu-și tweet-ul cu hashtag-ul #JeSoutiensMarine (O susțin pe Marine, n.r.)

„Mai este Franța o democrație?”, se întreabă Éric Ciotti Fostul președinte al partidului Les Républicains, care s-a raliat formațiunii Adunării Naționale încă din vara anului trecut, a reacționat pe X punând la îndoială rolul judecătorilor în ceea ce privește alegerea făcută la urne.

„Este un sistem de acaparare a puterii care exclude sistematic orice candidat prea la dreapta care este în măsură să câștige, de la François Fillon la Marine Le Pen”, a scris el.

Amintim că un tribunal parizian a condamnat-o luni pe Marine Le Pen la patru ani de închisoare, din care doi cu executare (nu va fi încarcerată, ci va purta brățară electronică), o amendă de 100.000 de euro și cinci ani în care nu va putea candida la nicio funcție publică, în dosarul asistenților parlamentari ai partidului lui Le Pen care erau plătiți de Parlamentul European, dar lucrau de fapt pentru partid.

Ce este Nord Stream: când a fost construit și ce rol are pentru Europa
Articolul anterior
Incendiu la Institutul Mamei și Copilului. Au intervenit trei echipaje
Articolul următor
Close menu