Cum arată gemene siameze, separate cu succes după o operație de 10 ore: ”Acum se uită una la cealaltă și își zâmbesc!”

Două fetițe au venit pe lume lipite una de cealaltă și și-au petrecut mare parte din primul lor an de viață așa. Surorile siameze Addison și Lilianna Altobelli pot duce acum o viață perfect normală, mulțumită eforturilor medicilor care le-au oferit această șansă: de a putea trăi o viață independentă.

După o operație care a durat 10 ore și la care au participat 24 de medici și specialiști, micuțele au putut fi separate, fără ca sănătatea lor să fie afectată. Mama siamezelor a aflat adevărul despre fetițele ei în urma unei ecografii. Maggie Altobelli era însărcinată în săptămâna 20, atunci când avea să afle nu doar că ea și soțul ei vor deveni părinți de gemene, dar și că vor avea gemene siameze.

Gemene siameze, separate cu succes după o operație de 10 ore

„Încercam să aflăm sexul unuia din bebeluși, atunci când ne-am dat seama că situația e mai complicată decât pare”, își aduce aminte mama fetei. Din fericire, surorile siameze erau unite la nivelul diafragmei și al ficatului și fiecare avea inima ei. Acest lucru le făcea candidatele perfecte pentru o operație de separare.

„Ficatul pe care îl împărțeau era suficient de mare încât să poată fi realizată separarea”.

Fetițele s-au născut prin cezariană, iar apoi medicii au început să pregătească bebelușii pentru operația complicată de separare care avea să urmeze. Surorile și-au petrecut primele 10 luni de viață în spital, la terapie intensivă. În tot acest timp, echipa de medici a realizat un model de ficat 3D, pe care au exersat separarea fetelor și au făcut măsurători să se asigure că există suficientă piele pentru a acoperi zona pieptului și a abdomenului, după separare.

Gemene siameze, separate cu succes. „Acum se uită una la cealaltă și își zâmbesc!”

Cu o săptămână înainte să fie operate, Maggie a scris o scrisoare emoționantă fetelor sale:

„În tot acest timp de când ați venit pe lume, eu și tatăl vostru am asistat la ceva cu totul special: să fim părinții a două miracole. Iar acum că sunteți pe cale să deveniți două fetițe separate, este un sentiment copleșitor.

Vreau să știți că mă simt onorată că m-ați ales să vă fiu mamă. Sunteți remarcabile și mi-ați schimbat viața. Suntem atât de recunoscători lui Dumnezeu că ne-a condus pe această cale și vă va conduce și pe voi acolo unde trebuie să ajungeți”.

La data de 13 octombrie 2020, Addy și Lilu au fost separate cu succes.

„Să le văd acum, fiecare având trupușorul ei separat, e incredibil. Sunt atât de frumoase, iar trupurile lor sunt perfecte”, a mai declarat mama fetelor la externare.

În vârstă acum de 14 luni, surorile Addy și Lily au ajuns acasă, însă continuă să se recupereze. Fetițele sunt conectate la ventilatoare în continuare și sunt hrănite prin tub, iar în timp vor învăța să mânânce și să respire și singure. Deși nu mai sunt conectate fizic, conexiunea sufletească dintre ele două încă e intangibilă.

sursa: www.demamici.ro

Secretarul general al NATO, Mark Rutte: Zelenski trebuie să restabilească relațiile cu Trump

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski este întâmpinat de secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timpul Consiliului miniștrilor apărării al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, la sediul NATO din Bruxelles, Belgia, 17 octombrie 2024.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat pentru BBC că a vorbit cu Zelenski de două ori de la disputa președintelui ucrainean cu Donald Trump la Casa Albă. Oficialul olandez a declarat că nu are libertatea de a dezvălui conținutul acestor conversații, dar a împărtășit un lucru: i-a spus lui Zelenski că „trebuie să respectăm” ceea ce Trump a făcut deja pentru Ucraina.

În acest sens, el a reamintit că prima administrație Trump a transferat Ucrainei rachete antitanc Javelin – „chiar trebuie să îi acordăm credit lui Trump”, a spus secretarul general al NATO. Zelenski trebuie să „găsească o cale” de a restabili relațiile cu președintele american, a subliniat Rutte.

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului1 martie 2025, Chișinău – O expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, ce marchează 33 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru, a fost lansată, astăzi, în fața Casei Guvernului, în Piața Marii Adunări Naționale, și, în paralel, la Președinția și Parlamentul Republicii Moldova.

Expoziția din fața Executivului a fost deschisă de către prim-ministrul Dorin Recean și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

În cadrul expoziției sunt prezentate fotografii realizate de regretatul fotojurnalist Nicolae Pojoga, care a surprins secvențe unice cu evenimentele de acum 33 de ani, cu eroii care au luptat pentru integritatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova.

Alte fotografii, parte ale aceleiași expoziții, sunt expuse pe gardul Președinției și al Parlamentului.

Precizăm că cele trei instituții – Guvernul, Președinția și Parlamentul, au organizat acțiunea într-un efort unitar de a readuce în atenția publică și a generațiilor tinere eroismul veteranilor și momentele tragice prin care a trecut țara noastră. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1-10 martie.

Amintim că, mâine, 2 martie, Guvernul desfășoară o serie de activități de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992.

La ora 10:00, cetățenii sunt invitați să participe la Marșul Memoriei – coloana se va forma în Piața Marii Adunări Naționale și va merge pe jos spre monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”.

Cu mărțișoare și puieți, Ministerul Mediului invită cetățenii la campania de împădurire #GenerațiaPădurii

În prima zi a primăverii, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu reprezentanții Agenției „Moldsilva”, a oferit trecătorilor din centrul capitalei mărțișoare și puieți, simboluri ale renașterii naturii.

Prin acest gest, cetățenii au fost invitați să participe activ la campania națională de împădurire #GenerațiaPădurii, ce va avea loc pe 15 martie în satul Geamăna, raionul Anenii Noi.

Campania de împădurire #GenerațiaPădurii își propune să mobilizeze oamenii din toată țara să se alăture eforturilor de a face Moldova mai împădurită.

Pe 15 martie, la Geamăna, Anenii Noi, vor fi plantate peste 30 hectare de pădure. Totodată, vor fi disponibile alte 120 de locații din toate raioanele țării pentru plantare. Detalii și modalități de participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” și al Ministerului Mediului, accesând butonul „Participă la plantări primăvara 2025”

Amintim că, pe lângă cele 30 de hectare de pădure care vor fi plantate în localitatea Geamăna, campania de împădurire din această primăvară are un obiectiv ambițios: extinderea și reabilitarea a 3.500 de hectare de pădure la nivel național, prin plantarea a peste 8 milioane de puieți.

Prin plantarea puieților, se urmărește nu doar sporirea suprafețelor forestiere, ci și creare unui mediu mai sănătos pentru toți cetățenii, prevenirea eroziunii solului, îmbunătățirea calității aerului și apei, precum și crearea unor habitate sigure pentru biodiversitate.

Ministerul Mediului și Agenția ,,Moldsilva” invită toți cetățenii, mediul privat și societatea civilă să se implice în campania de împădurire #GenerațiaPădurii. Mai multe păduri înseamnă un mediu mai bun pentru noi toți.

Povestea cântăreței din Ucraina devenită cunoscută în Maramureș, România: „Nu mă gândesc că putem ajunge, ca oameni, în război”
Articolul anterior
Un român se laudă pe tik tok cu viața pe care o duce într-o închisoare din Venezuela. „Pot fugi oricând, dar nu vreau”
Articolul următor