Să fie la înălțime în fiecare zi e în fișa postului pentru românca Teodora Grama. Știe că este un exemplu pentru alte tinere care vor să fie la manșa unui avion, dar misiunea nu e ușoară. E nevoie de multă muncă, dar și satisfacțiile sunt mari. Cum ar fi să privești răsăritul din carlingă. Teodora spune că încă se amuză de reacțiile pasagerilor care văd cine îi va duce la destinație, scrie digi24.ro.
Teodora Grama a povestit la Digi24 că a crescut de mică printre avioane și că pasiunea pentru zbor i-a fost insuflată de familie, tatăl fiind parașutist militar. Și totuși, mama fiind medic, toată lumea se aștepta ca și ea să aleagă acea meserie. La 14 ani, când a anunțat că vrea să devină pilot, toată lumea a fost surprinsă, dar familia a susținut-o mult pentru a-și împlini visul.
„Zbor de 4 ani la linie, înainte am urmat cursurile unei academii de zbor, care au durat un an și jumătate. Pregătirea din școală mi s-a părut dificilă, cu un volum foarte mare de informații, cu 14 materii cu manuale destul de groase, cu examene și program de zbor, pe lângă cel teoretic.
Am făcut asta pentru mine, voiam să îmi demonstrez că se poate. Faptul că sunt un exemplu acum pentru orice tânăr e o satisfacție în plus”, a povestit Teodora.
Ea a descris primul zbor cu pasageri ca fiind o experiență dificilă, cu emoții. „Suntem însă învățați cum să le stăpânim”, a spus ea.
„Sunt momente în care trebuie să fim foarte focusați pe zbor, sunt și momente când admirăm răsăritul soarelui. Sau chiar al lunii, în general doar piloții pot experimenta asta”, a afirmat tânăra.
Ea a spus că prioritizează somnul, nutriția și sportul și că a învățat să își adapteze programul, în special orele de somn la perioadele de zbor.
Tânăra a vorbit și despre reacțiile pasagerilor când aud vocea ei, în avion: „Sunt de toate felurile, uneori mă văd din timpul îmbarcării, îmi place să văd oamenii care poate își dau coate sau arată spre mine și zâmbesc, majoritatea reacțiilor sunt pozitive, haioase, mai sunt și glumițe, dar prezența femeilor la manșă devine tot mai normal”.
„Oamenii să nu renunțe la visul lor, să persevereze, să depună munca necesară și sigur vor ajunge unde își doresc. Avem o țară foarte frumoasă, în industria mea piloții români sunt recunoscuți ca fiind foarte buni. Despre România toată lumea știe că e o țară foarte frumoasă și cu asta mă mândresc și eu”, este mesajul Teodorei.
sursa: www.digi24.ro