În cadrul ședinței de ieri, 17 iulie, a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, au fost actualizate mai multe măsuri privind restricțiile anti-Covid-19.
Astfel, pentru călătorii nevaccinați se instituie obligativitatea prezentării rezultatului negativ al testului PCR Covid-19, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau cu cel mult 72 ore înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport proprii. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una dintre limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă.
Persoanele care sunt plasate în regim de autoizolare (carantină), indiferent de zona din care au sosit, pot întrerupe acest regim după a 7-a zi dacă efectuează un test PCR Covid-19, iar rezultatul acestuia este negativ.
Această măsură se poate încheia numai după efectuarea, în a șaptea zi de carantină, a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.