Cum vor fi repartizate compensațiile pentru consumatorii cu un singur contor per bloc: Decizia CSE

Consumatorii cu un singur contor per bloc vor primi compensații la fel ca cei cu vulnerabilitate energetică ridicată, adică în limita unui volum total lunar de 180 de metri cubi per apartament, pentru perioada noiembrie 2022 – martie 2023. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale, pe 27 februarie.

Bălți: O fetiță ar fi căzut de la geamul unui bloc de locuit - Paranteze

Membrii Comisiei au mai dispus să fie scutită de TVA cu drept de deducere livrarea a 3000 de tone de coajă de floarea-soarelui granulată, pentru acoperirea deficitului de biocombustibil solid în perioada sezonului curent de încălzire în circa 85 de instituții publice din țară. 

Această măsură a fost luată pentru a susține realizarea obiectivelor politicii naționale în domeniul eficienței energetice și promovarea utilizării surselor regenerabile de energie.

Totodată, pe perioada stării de urgență, atât energia electrică importată, cât și cea exportată se va declara până la ultima dată a lunii imediat următoare celei din gestiune. 

S-a aflat ce cadou i-a trimis Putin lui Trump printr-un emisar special. „A fost absolut personal”

Liderul rus Vladimir Putin i-a trimis președintelui Trump un „cadou personal” în timpul unei întâlniri cu trimisul special al administrației, Steve Witkoff, săptămâna trecută, a anunțat Kremlinul luni, după ce s-a aflat că i-a oferit un portret, scrie adevarul.ro.

În timp ce criticile lui Trump la adresa unui portret al său de la Capitolul statului Colorado au dus luni la îndepărtarea acestuia, Witkoff a descris drept „frumos” tabloul președintelui american realizat de un „artist rus de renume” în timpul unui interviu acordat lui Tucker Carlson, difuzat în weekend.

Imaginile joacă un rol esențial în brandul lui Trump, de la portretul său oficial din acest an, care amintește de celebra sa fotografie de arest, până la fotografia iconică cu fața însângerată și pumnul ridicat după tentativa de asasinat asupra sa la un miting din Butler, Pennsylvania, anul trecut.

„A fost un cadou absolut personal pe care președintele i l-a oferit omologului său american”, a declarat Peskov pentru agenția de stat Tass, în timp ce negociatorii americani și ruși s-au întâlnit din nou pentru discuții în Arabia Saudită, ca parte a eforturilor administrației Trump de a pune capăt războiului din Ucraina, refuzând să comenteze mai mult.

Artistul Nikas Safronov, care l-a pictat pe Putin și deține titlul onorific de Artist al Poporului din Federația Rusă, a declarat pentru publicația moscovită AIF că, deși artiștii ruși nu confirmă public lucrările lor și nu comentează pentru cine sunt create, portretul lui Trump era „cel mai probabil neprețuit”.

Portretul din Colorado va fi îndepărtat

Democrații din Camera Reprezentanților din Colorado au emis luni un comunicat în care anunță că pictura, expusă din 2019, va fi înlăturată la cererea liderilor republicani.

„Dacă Partidul Republican vrea să-și petreacă timpul și să cheltuie bani pentru a decide ce portret al lui Trump să fie expus în Capitoliu, atunci e problema lor”, se arată în declarație.

Incendiu puternic în București: Șapte mașini, care se aflau în trafic pe o bandă de circulație, au luat foc pe Calea Moșilor

Mai multe mașini au luat foc pe șosea, marți dimineață, pe Calea Moșilor din București. Pompierii au intervenit pentru a stinge incendiul violent. În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită, scrie digi24.ro

Şapte autoturisme au fost afectate de incendiul care a izbucnit la o maşină aflată pe Calea Moşilor, trei arzând în totalitate, a anunţat Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), citat de Agerpres. Nu au fost victime. Incendiul a fost lichidat de pompieri, a mai precizat sursa citată.

„În continuarea verificărilor efectuate a reieşit faptul că autoturismul de la care a izbucnit incendiul se afla în trafic, pe prima bandă de circulaţie, iar persoana care se afla în interior a reuşit să iasă în timp util. Maşinile la care s-a extins incendiul se aflau parcate”, a transmis Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB). Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi un echipaj de prim-ajutor. Verificările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

ACTUALIZARE 10.00: Mașina de la care a pornit incendiul se afla în mers în momentul în care au început să iasă flăcări de sub capotă, potrivit martorilor. Ulterior, după ce proprietarul a reușit să iasă din mașină, focul s-a extins destul de rapid și la alte patru mașini. Cinci mașini au ars aproape complet. Pompierii rămân în continuare la fața locului pentru a se asigura că nu se reaprinde focul. Flăcările au fost stinse și se vor face verificări pentru a se stabili de la ce a pornit. Mașina de la care ar fi pornit incendiul nu ar fi fost electrică, astfel că rămâne să se stabilească exact ce s-a întâmplat.   

Zodiile care se hrănesc cu sufletele altora. Trăiesc din nefericirea celor din jur

În lumea misterioasă a astrologiei, există zodii care par să se hrănească cu energia și emoțiile altora, trăind din nefericirea sau suferința celor din jur. Aceștia sunt cunoscuți sub numele de „vampiri emoționali”, iar singura lor bucurie este să îi vadă pe ceilalți în suferință.

Nimeni nu este perfect. Toți avem calități, dar și defecte. Putem părea cele mai bune persoane de pe pământ în ochii străinilor, iar în viața personală să nu fim chiar atât de drăguți cu persoanele dragi. Multe persoane sunt egoiste atunci când vine vorba de relațiile cu ceilalți, deoarece instinctul de supraviețuire este mult mai puternic decât conviețuirea și respectul. Totuși, aceste defecte se repară odată cu înaintarea în vârstă, dar mai ales cu maturizarea. Ne dăm seama că o astfel de atitudine ne va lăsa singuri pentru toată viața, iar singurătatea este atât de tristă, nu-i așa?

În ceea ce privește zodiacul, există anumite zodii care pur și simplu trăiesc din nefericirea celorlalți. Faptul că alții se află în necaz le face să se simtă bine și puternice, ca și cum ar putea să preia controlul asupra vieților celorlalți. De asemenea, contribuie la suferința altora, iar asta le oferă un mare sentiment de satisfacție și de mulțumire sufletească. Este bine să te ferești de aceste persoane, dacă vrei să ai o viață liniștită.

Acestea sunt zodiile care se hrănesc cu sufletele altora

Gemeni

Zodia Gemeni este una a contrastelor și a extremelor. Acești nativi pot părea cele mai drăguțe ființe de pe pământ, iar în interiorul lor să își urmărească propriile interese și scopuri. Le place să îi aducă pe ceilalți la nivelul de nefericire pe care îl doresc și să se folosească de orice mijloace pentru a-i face să sufere. Nimeni nu scapă de judecata nativilor din Gemeni, deoarece suferința altora le provoacă o plăcere de neimaginat.

Scorpion

Dacă ai întâlnit până acum un astfel de nativ, atunci știi că poți avea un prieten foarte bun sau un dușman de temut. Nu există o cale de mijloc într-o relație cu un Scorpion, deoarece firea acestora nu le permite să își arate adevărată față cu oricine. Sunt secretoși și cu multe intenții ascunse, iar răzbunarea acestora îi plasează printre cele mai periculoase zodii. Dacă ai rănit un astfel de nativ, fii sigur că vei simți furia lui. Te va aduce în pragul disperării și se va hrăni cu sufletul tău.

Săgetător

Un Săgetător nu trebuie subestimat niciodată, mai ales atunci când vrea să obțină ceva. Nu poți avea niciodată încredere deplină într-un astfel de nativ, deoarece te poate oricând lovi pe la spate. Într-o relație de prietenie poate părea tovarășul ideal, însă dacă lași garda prea jos, lovitura acestuia te va doborî. Deși Săgetătorul nu este un nativ malefic, care și-a făcut un scop din a-i face pe ceilalți să sufere, acțiunile acestuia pot fi exagerate din când în când și îi pot răni pe cei apropiați.

Vărsător

Vărsătorul este una dintre cele mai cicălitoare zodii. Într-o relație, vrea ca totul să se facă după voia lui, iar partenerul nu are, astfel, dreptul la alegere. Dacă încerci să contrazici un astfel de nativ, vei vedea cum ia foc în următoarea secundă. Devine extrem de agresiv atunci când nu i se dă dreptate și se va asigura că vei regreta faptul că i-ai ieșit din cuvânt pentru mult timp de acum încolo. Astfel, vei trece prin multe momente nefericite, în care te va ignora și te înjosi. Tocmai de aceea, nativul din Vărsător este una dintre zodiile care se hrănesc cu sufletele altora.

sursa

,,Mămică a 3 la 23”. Katy Black, ședință foto emoționantă alături de cei trei fii ai săi
Articolul anterior
Primăria va insista pe proiectele dedicate siguranței bicicliștilor. Decizia vine după tragicul accident care a luat viața unui copil
Articolul următor
Close menu