Curse noi de zbor autorizate pentru moldovenii din străinătate, în perioada 27 aprilie – 3 mai

Autoritatea Aeronautică Civilă informează că a fost selectat operatorul aerian care va efectua cursele charter suplimentare de repatriere a cetățenilor Republicii Moldova în perioada 27 aprilie – 03 mai 2020.

separator

Astfel, compania aeriană „Air Moldova” S.R.L. a fost desemnată câștigătoare și va operara curselor charter suplimentare de repatriere a cetățenilor Republicii Moldova pe direcțiile:

De asemenea, informațiile ce țin de programul de zbor, dată și ora, vor putea fi accesate ulterior pe pagina oficială a companiei Air Moldova.

Conform procedurii stabilite anterior de către Comisia Situații Excepționale, de cursele sus-menționate vor beneficia cetățenii moldoveni incluși în listele de așteptare ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare prin completarea chestionarelor puse la dispoziția solicitanților începând cu 29.03.2020, prioritate având studenții, persoanele aflate la tratament medical, cetățeni aflați în dificultate.

Persoanele incluse în listele sus-menționate vor fi informate în prealabil despre detaliile privind modalitatea de achiziționare a biletelor de călătorie. Lista cu datele de contact ale misiunilor diplomatice poate fi găsită aici.

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

O copilă suspectă de Covid-19 a fugit dintr-un spital din Capitală
Articolul anterior
Republica Moldova marchează 6 ani de regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană
Articolul următor