Trei persoane au murit şi şapte au fost rănite, sâmbătă, în urma unui cutremur pe insula turistică Bali, a anunţat agenţia care gestionează catastrofele. Seismul, cu magnitudine 4,8, a avut loc la o adâncime relativ slabă de 10 kilometri în nord-estul oraşului Banjar Wanasari.
![](https://unica.md/wp-content/uploads/2021/10/cutremr_76426800.jpg)
Cutremurele la adâncime mică provoacă în general pagube mai importante decât cele produse la distanţă mare de suprafaţă, scrie safenews.md.
Două persoane au murit în regiunea Bangli. O alta în oraşul portuar Karangasem, au indicat autorităţile. Bilanţul victimelor nu ar trebui să crească, au precizat acestea.
„Cutremurul a fost resimţit puternic timp de cinci secunde”, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Abdul Muhari. „Oamenii s-au panicat şi au fugit din case atunci când a început”.
Indonezia se confruntă în mod regulat cu astfel de cutremure sau erupţii vulcanice din cauza poziţionării sale pe „centrua de foc” a Pacificului, unde plăcile tectonice intră în coliziune.
În ianuarie, o sută de persoane au murit din cauza unui seism de magnitudine 6,2 pe insula Sulawesi, care a distrus numeroase clădiri din oraşul Mamuju.
Arhipelagul rămâne marcat de cutremurul din 26 decembrie 2004 cu magnitudine 9,1 în largul Insulei Sumatra, care a provocat un tsunami şi a ucis 220.000 de persoane în toată regiunea, dintre care doar 170.000 în Indonezia.