Cutremurător. Două prietene au căzut într-o cascadă de la 30 de metri, în timp ce își făceau selfie

Două prietene, de doar 19 ani, au avut parte de un sfârșit tragic, după ce au căzut de la o înălțime de 30 de metri, lângă o cascadă, unde au mers pentru a-și face selfie-uri.

separator

Cele două fete au postat o fotografie pe rețelele sociale cu doar câteva momente înainte de tragedie, scrie protv.ro.

Monique Medeiros și Bruna Vellasquez erau prietene bune și au mers să-și facă poze la o cascadă din Salto Caveiras, Mexic, într-o zonă în care localnicii merg de obicei pentru a admira căderea de apă de 30 de metri înălțime.

La un moment dat, una dintre tinere a alunecat, iar prietena ei a încercat să o ajute, însă amândouă au căzut în gol de la 30 de metri.

Monique Medeiros a fost transportată cu un elicopter la spital, în timp ce Bruna Vellasquez, care urma să împlinească 19 ani peste câteva zile, a fost pronunțată decedată de paramedicii sosiți la fața locului.

Din păcate, tânăra transportată la spital a murit ulterior.

Cele două prietene au fost înmormântate, luni, în localitatea lor natală Lages, din sudul statului brazilian Santa Catarina.

“Atât de frumoasă și atât de tânără. Dumnezeu să-i ajute familia“, a declarat o prietenă despre Bruna.

Peste 20.000 de computere vor fi transmise în școli pentru asigurarea învățământului la distanță
Articolul anterior
OMS face un pas înapoi în privința salutului: „Nu vă atingeți cotul, este periculos”
Articolul următor
Alte articole interesante