Danemarca l-a convocat pe ambasadorul rus după ce un avion rusesc a încălcat spațiul aerian al acestei țări NATO

Copenhaga a denunţat încălcarea spaţiului aerian danez de către un avion de recunoaştere rusesc şi l-a convocat pe ambasadorul Rusiei cu privire la acest incident, a declarat duminică şeful diplomaţiei daneze, relatează AFP.

„Ambasadorul Rusiei este chemat mâine la Ministerul Afacerilor Externe. O altă încălcare rusă a spațiului aerian danez. Acest lucru este complet inacceptabil și deosebit de îngrijorător în situația actuală”, a scris Jeppe Kofod pe Twitter.

Incidentul a avut loc vineri seara, când un avion de recunoaștere rus a zburat în spațiul aerian danez la est de Bornholm (insula baltică daneză) înainte de a intra în spațiul aerian suedez, această ultimă parte a episodului fiind făcută publică sâmbătă de apărarea suedeză.

„Este o aeronavă de recunoaștere care a fost în spațiul nostru aerian pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Două avioane F-16 daneze au intervenit imediat”, a declarat pentru AFP un ofițer de presă danez al apărării, Henry Mortensen.

Avionul rus a părăsit apoi spațiul aerian danez.

Acest tip de incident „se întâmplă rar”, a adăugat Mortensen.

Spre deosebire de Suedia, unde o dezbatere pe această temă este în desfășurare, Danemarca este membră a NATO.

NATO a anunțat vineri că avioanele de luptă ale alianței din jurul Mării Baltice și Negre au interceptat de mai multe ori în ultimele patru zile avioanele rusești în apropierea spațiului aerian NATO.

Ion Ceban acuză Guvernul că nu a transferat banii pentru salariile profesorilor din Capitală

O parte din profesorii din capitală ar putea să nu primească salariul pentru luna decembrie, a anunțat edilul capitalei într-un discurs. Ion Ceban acuză Guvernul că nu ar fi transferat municipalității banii pentru salariile și premiile profesorilor, transmite IPN.

„Din 200 de milioane pe care, conform legii, trebuie să fie transferați municipalității pentru achitarea salariilor și premiilor profesorilor – au fost transferași doar 36 de milioane de lei”, a afirmat primarul capitalei. Edilul susține că salarizarea profesorilor este obligația autorităților publice centrale și nu ale celor locale.

Ministerul Educației și Cercetării a venit cu o replică la acuzațiile primarului. „Toate obligațiunile salariale vor fi respectate, procedura de rectificare este una standard și are loc în fiecare an. Îndemnăm primarul să nu dezinformeze și să se asigure de buna gestionare a municipiului”, a declarat ministrul Dan Perciun.

Reinterpretarea piesei „De ce plâng chitarele” face furori.

Azi, Mark Stam și Alessiah au lansat videoclipul la melodia formației NOROC, „De ce plâng chitarele?”, scrisă de Efim Krimerman și Mihai Dolgan. Tinerii au filmat și un videoclip foarte creativ. La scrierea muzicii a participat și Arsenie Todiraș.

Cum îți pare creația celor doi?

Tragedie la Ștefan Vodă! Un tânăr de 20 de ani a murit electrocutat pe un stâlp

Poliția din raionul Ștefan Vodă a fost sesizată astăzi, 15 noiembrie, precum că un tânăr ar fi fost electrocutat, scrie hn24.net.

Cazul a avut loc în jurul orei 10:40 în centrul orașului. La fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că un tânăr de 20 ani, angajat al unei companii ce prestează lucrări electrice, în timpul efectuării unor lucrări planificate la înălțime, pe un pilon, a fost electrocutat, decedând la fața locului. Informația a fost confirmată pentru Știri.md de ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă, Mariana Didenco.

De menționat că pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Video. Incendiu uriaș la o clădire militară din Rusia, la granița cu Ucraina
Articolul anterior
Ucraina anchetează peste 9.000 de cazuri de crime de război
Articolul următor