Daruri de Paști la Shopping MallDova

Frumoasele tradiții și obiceiuri de Paști le găsești la Shopping MallDova. În ajunul sărbătorilor pascale, cel mai mare centru comercial din țară a pregătit un program minuțios pentru tine și familia ta, ca să simți adevărata atmosferă a celei mai luminoase sărbători ale anului.

Iar pentru că nu există un motiv mai mare de bucurie decât fericirea copiilor, Shopping MallDova vine cu o sumedenie de surprize ca să-ți facă sărbătoarea mai frumoasă!

Chiar la finalul aceste săptămâni, în data de 8 aprilie va avea loc un atelier de creație și creativitate pentru copii. Alături de părinți, picii vor descoperi arta de a încondeia ouă și vor cunoaște obiceiurile pascale prin joc și distracție.

Iar pe 14 aprilie, la parterul Shopping MallDova va fi organizat un show interactiv cu jocuri amuzante și activități distractive, la care vor participa patru animatori. La final, cei mici se vor putea implica direct într-un spectacol fabulos de magie.

Nu a fost omisă din program nici goana după ouă! Pe 21 aprilie, toți vizitatorii centrului comercial sunt provocați să caute unde sunt ascunse cele mai frumoase ouă de Paști. Iar pentru copii, iepurașul a pregătit cadouri, surprize, delicii și este gata să se împartă cu toți!

Iar pentru cumpărături necesare, magazinele oferă reduceri de până la 50% pentru diferite articole și produse!

Cu  Shopping MallDova, sărbătorile de Paști sunt mai luminoase!

Campania națională de împădurire, lansată oficial: Mobilizare națională – 16 noiembrie

Săptămâna trecută ministrul mediului, Sergiu Lazarencu, alături de Victor Durbală, directorul Agenției „Moldsilva”, au dat start campaniei de împădurire din toamna acestui an în localitatea Mălăiești, raionul Orhei. În cadrul acestei inițiative ambițioase, peste 7.300 de hectare de teren vor fi împădurite pe parcursul anului 2024, scrie unghiul.com.

Campania face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor și are scopul de a îmbunătăți biodiversitatea și de a contribui la combaterea schimbărilor climatice.

Detalii despre campanie
În primăvară, au fost plantați 3.300 de hectare de pădure, iar pentru această toamnă este planificată împădurirea a încă 4.000 de hectare. Din totalul suprafeței, în raionul Ungheni vor fi reîmpădurite peste 80 de hectare, implicând primăriile Măcărești, Morenii Noi, Pîrlița, Sculeni și Boghenii Noi.

Mobilizare națională
Începând cu data de 16 noiembrie, întregul Guvern se va alătura eforturilor de împădurire la Mălăiești, unde vor planta 40 de hectare de pădure. De asemenea, cetățenii din toată țara sunt încurajați să participe la acțiuni similare, fiind disponibile 440 de locații de plantare în cadrul a 160 de primării.

Declarațiile ministrului mediului
„Vom planta peste 26 de milioane de puieți în această toamnă, inclusiv specii precum stejar, frasin, salcâm și arțar, toate crescute în pepinierele „Moldsilva”. Fiecare copac plantat este un simbol al responsabilității noastre față de natură și de viitorul Moldovei”, a declarat Sergiu Lazarencu. El a evidențiat, de asemenea, cooperarea eficientă cu autoritățile locale, care au pus la dispoziție 24.000 de hectare de teren pentru împădurire de la începutul programului.

Această inițiativă are potențialul de a transforma peisajul țării și de a promova un mediu mai sănătos și mai verde pentru generațiile viitoare.

Șoferii care comit încălcări nesemnificative vor scăpa doar cu avertisment. În ce condiții?

Șoferii care vor comite încălcări fără urmări semnificative asupra ordinii și securității publice se vor alege cu avertismente, dar nu cu amenzi. O condiție este ca persoana vizată să nu fi fost sancționată pe parcursul ultimului an pentru comiterea unei fapte similare. De asemenea, trebuie să aibă achitate toate amenzile aplicate pentru faptele comise anterior, transmite IPN.

Avertismentul va fi aplicat de către agentul constatator, fără remiterea cauzei contravenționale în instanța de judecată, doar în cazurile în care sunt întrunite cumulativ cele două condiții.

Potrivit documentului, printre încălcările care vor putea fi sancționate doar cu un avertisment figurează exploatarea vehiculelor cu defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcție, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare, precum și conducerea unui vehicul cu numărul de înmatriculare indescifrabil sau cu placa de înmatriculare amplasată incorect. Este vorba și despre nerespectarea exigențelor de folosire a dispozitivelor de iluminat pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă; neconectarea în faruri a luminii de întâlnire sau a luminii de deplasare pe timp de zi.

„Proiectul susține intenția responsabilizării participanților la trafic a căror acțiuni ilicite generează urmări nesemnificative ordinii și securității publice, oferind posibilitatea aplicării alternative a unei sancțiuni cu caracter nepecuniar”, se menționează în nota informativă a inițiativei legislative.

Documentul urmează să fie aprobat de Parlament în a doua lectură, care este și finală.

Ion Ceban acuză Guvernul că nu a transferat banii pentru salariile profesorilor din Capitală

O parte din profesorii din capitală ar putea să nu primească salariul pentru luna decembrie, a anunțat edilul capitalei într-un discurs. Ion Ceban acuză Guvernul că nu ar fi transferat municipalității banii pentru salariile și premiile profesorilor, transmite IPN.

„Din 200 de milioane pe care, conform legii, trebuie să fie transferați municipalității pentru achitarea salariilor și premiilor profesorilor – au fost transferași doar 36 de milioane de lei”, a afirmat primarul capitalei. Edilul susține că salarizarea profesorilor este obligația autorităților publice centrale și nu ale celor locale.

Ministerul Educației și Cercetării a venit cu o replică la acuzațiile primarului. „Toate obligațiunile salariale vor fi respectate, procedura de rectificare este una standard și are loc în fiecare an. Îndemnăm primarul să nu dezinformeze și să se asigure de buna gestionare a municipiului”, a declarat ministrul Dan Perciun.

Rusia ,,avertizează” statele membre ale Naţiunilor Unite: ,,Un vot favorabil sau o abţinere vor fi privite ca un gest neprietenos”
Articolul anterior
Parlamentul European cere embargo asupra importurilor de petrol, cărbune și gaze din Rusia
Articolul următor