De râs şi de plâns! Un bărbat fără mască, a fost luat la palme de o femeie într-un autobuz

Un bărbat care nu purta mască într-un autobuz din Cluj-Napoca și avea tot felul de comentarii în legătură cu vaccinarea împotriva COVID a fost redus la tăcere de o pasageră, care i-a pus mâna la gură și i-a dat două palme, scrie digi24.ro.

„Am făcut vaccinul la COVID! Dă-l (…) de vaccin! L-am făcut!” – strigă în autobuz bărbatul fără mască.

Vizibil deranjată de atitudinea bărbatului, femeia s-a apropiat, i-a cerut să tacă, să înceteze, i-a pus mâna la gură, apoi i-a dat câteva palme peste cap.

Imediat după incident, din spatele autobuzului, un alt călător l-a apostrofat pe bărbat.

Femeia a plecat apoi către ieșirea din față a autobuzului, în timp ce bărbatul, oarecum șocat și nedumerit, se uită după ea fără reacție.

Imaginile au fost publicate de stiridecluj.ro are transmite și un punct de vedere al Poliției din Cluj: bărbatul ar putea fi amendat pentru nepurtarea măștii. „Polițiștii clujeni au demarat verificări în vederea identificării persoanei și luării măsurilor legale față de acesta, în conformitate cu Legea 55/2020”, a declarat Poliția Cluj.

„În ceea ce privește eventualitatea existenței unei fapte de natură penală, respectiv lovire sau alte violențe, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Până în acest moment, nu există o sesizare privind evenimentul surprins în imaginile video”, precizează Poliția Cluj.

Potrivit stiridecluj.ro se pare că femeia care l-a luat la palme pe bărbat este chiar soția acestuia. Soțul bătut poate depune și el plângere, dacă dorește, spun oamenii legii. 

Descoperă Muzica și Îmbrățișează Acceptarea de Sine cu Tania Cerga! Artista ne provoacă la un concert altfel, mîine, 21 mai, la Artcor

Într-o lume în care ne întrebăm constant dacă suntem de ajuns, Tania Cerga vine să ne ofere răspunsul prin muzica și mesajele sale. Mulți dintre noi am încercat să ne regăsim prin schimbări externe: haine noi, coafuri diferite, prieteni noi sau chiar relații noi. Cu toate acestea, răspunsul nu se află în exterior, ci în interiorul nostru.

Cine este Tania Cerga?

Tania Cerga este o artistă de renume din Republica Moldova, cunoscută pentru talentul său muzical și pentru mesajele profunde pe care le transmite prin piesele sale. Născută pe 27 septembrie 1984, Tania a devenit o figură emblematică în muzica moldovenească și internațională, aducând un suflu nou și autentic pe scena muzicală.

„Sunt de Ajuns” – O Declarație de Iubire de Sine

Concertul „Sunt de Ajuns” este mai mult decât un simplu spectacol muzical; este o invitație la introspecție și acceptare de sine. Tania Cerga ne provoacă să ne oprim din căutarea validării externe și să ne îndreptăm atenția spre interior.

O Seară de Muzică și Reflecție

Pe lângă muzica sa captivantă, Tania va împărtăși povești personale și experiențe de viață care au condus-o la această realizare. Este o seară dedicată celor care doresc să se reconecteze cu adevăratul lor sine și să descopere puterea acceptării de sine.

Un Stil Muzical Inovativ

Tania Cerga își propune să deschidă noi orizonturi muzicale pentru publicul său. Cu o combinație de stiluri muzicale moderne și influențe tradiționale, ea creează o atmosferă unică, în care fiecare piesă devine o punte între trecut și prezent.

Alătură-te Mișcării „Sunt de Ajuns”

Te invităm să fii parte din această experiență transformatoare și să te alături mișcării „Sunt de Ajuns”. Este momentul să renunțăm la îndoielile care ne-au urmărit ani de zile și să îmbrățișăm adevărata noastră valoare.

Bilete și Detalii Eveniment

Concertul „Sunt de Ajuns” va avea loc pe 21 Mai la Artcor. Biletele sunt disponibile la prețul de 450 lei și pot fi achiziționate online pe iTicket.md.

Link Bilete: https://iticket.md/event/tania-cerga-sunt-de-ajuns

Fii parte din această seară magică și lasă muzica și mesajele Taniei Cerga să te inspire să spui cu încredere: „Sunt de Ajuns”.

A fugit de război cu motocicleta, dar a fost prins în Moldova

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Nord au depistat un cetățean străin, care a intrat ilegal în Republica Moldova cu o motocicletă, înmatriculată în Ucraina. Cazul a avut loc în acest weekend.

În timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, patrula SPF Briceni a observat un bărbat, care se deplasa cu o motocicletă spre interiorul țării, pe direcția „Grimăncăuți-Vașcovți”.

În urma verificărilor efectuate, s-a depistat că bărbatul în vârstă de 37 de ani este cetățean al Ucrainei. Acesta a declarat că a recurs la această metodă în încercarea de a fugi de război.

Totodată, bărbatul a solicitat azil pe teritoriul R. Moldova.
Persoana documentată a fost predată Inspectoratului General pentru Migrație și Azil în vederea continuării cercetărilor.

Părinții tânărului de 20 de ani împușcat la o piscină din Hâncești, indignați că justiția e de partea ucigașilor

Fostul șef al Poliției criminale din Hâncești, condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare pentru uciderea din culpă în 2018 a tânărului Dan Osipciuc la o piscină din Hâncești, a ieșit la libertate fără a ispăși măcar jumătate din pedeapsă. Cel de al doilea inculpat, proprietarul centrului de agrement, este fugit din țară. Părinții băiatului spun că cele întâmplate demonstrează că țara nu are nevoie de oameni cumsecade, iar justiția privește doar în direcția celor care plătesc mulți bani, scrie IPN. „De ce justiția noastră este de partea de ucigașilor?”, se întreabă mama lui Dan Osipciuc.

Într-o într-o conferință de presă, tatăl tânărului, Sergiu Osipciuc, a declarat că peste un an de la omor, fostul polițist Ion Cojocaru a fost condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare. Celălalt bărbat, Amir Rabi, a fost recunoscut vinovat de utilizarea armei în loc public. A trecut termenul de prescripție și a fost eliberat. După recurs, Curtea de Apel Chișinău i-a menținut lui Cojocaru aceeași pedeapsă de 12 ani și jumătate de pușcărie, iar Amir Rabi a fost găsit vinovat de instigarea la omor și depășirea atribuțiilor de serviciu, fiind condamnat la 5 ani de privațiune de libertate. La citirea sentinței acesta deja fugise din țară, iar în prezent se află în România. Ca urmare a fost depus recurs la Curtea Supremă de Justiție, examinarea a durat circa doi ani. CSJ a hotărât întoarcerea la rejudecare la Curtea de Apel într-un alt complet de judecată. Toate acestea pe fundalul faptului că părinții au aflat că din august 2023 Ion Cojocaru se află în libertate. Aceasta, după ce s-a plâns pe deținerea în arest preventiv, pe condiții proaste de detenție, dar și a cerut amnistie.

Mama băiatului, Natalia Osipciuc, a menționat că fostul polițist nu și-a recunoscut vinovăția și afirma că se află în detenție pe nedrept. „Nu pot să înțeleg cum un astfel de om poate fi lăsat în libertate. Îmi este greu, îmi este strașnic, dar suntem nevoiți să supraviețuim cu asta. Eu și soțul meu nu mai trăim, ci doar supraviețuim. Fiul nostru cunoștea patru limbi – rămână, rusă, engleză, franceză, era student, fotbalist, sportiv, muzician – eu înțeleg că Moldova noastră nu are nevoie de astfel de oameni? De ce justiția noastră este de parte ucigașilor?”, afirmă mama băiatului împușcat.

Potrivit ei, cele întâmplate cu familia lor demonstrează că țara noastră nu are nevoie de oameni cumsecade. „Polițiștii noștri viteji nu au grijă de oamenii simpli, ci slujesc sacii cu bani. Noi, ca parte vătămată, nu suntem protejați în niciun fel. Ucigașii și avocații lor folosesc cele mai murdare metode pentru a-și atinge scopurile și anume să scape de pedeapsă. În țara noastră justiția privește în direcția celor care plătesc bani mulți. Judecătorii sau nu cunosc legea, sau o întorc pe dos. Ucigașii fiului nostru sunt în libertate, se simt perfect, se bucură de viață, iar noi nu trăim, dar pur și simplu supraviețuim”, a mai spus Natalia Osipciuc.

Cum le ia Fiscul banii românilor„din greșeală”. ANAF-ul pierde procese pe bandă rulantă în fața contribuabililor taxați inutil
Articolul anterior
SPA de cinci stele, deschis la țară
Articolul următor