Decis! Tariful pentru primii 150 de metri cubi de gaze nu va crește

Tariful pentru primii 150 de metri cubi de gaze nu va crește pentru consumatorii casnici, indiferent de decizia Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

Anunțul a fost făcut de către premierul Natalia Gavrilița, în debutul ședinței de Guvern, transmite IPN.

„Pentru consumatorii casnici de gaze naturale, tariful în februarie și martie, pentru primii 150 de metri cubi consumați, nu va crește.

Vom rămâne la mecanismul în care primii 50 de metri cubi vor costa 6,8 lei, iar următorii 100 vor costa 7,9 lei. Mai mult, am decis că vom veni cu programe de compensații și pentru anumiți agenți economici. Referitor la aceste compensații, avem în lucru mai multe scenarii care urmează, inclusiv să fie discutate cu reprezentanții agenților economici”, a notat șefa Executivului.

Guvernul va lua în calcul opțiuni de susținere a întreprinderilor consumatoare de gaz care produc alimente de primă necesitate – pâine, lapte etc., dar și a companiilor mici și mijlocii consumatoare de gaze.

„Luăm în calcul și alte programe care ar putea duce la creșterea puterii de cumpărare a unor categorii de angajați și pentru familiile vulnerabile”, a mai spus premierul.

Moldovagaz a propus majorarea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale.

Tariful la gazele naturale furnizate la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă se propune să fie ridicat de la 10,196 lei la 14,437 lei pentru un metru cub (fără TVA), de presiune medie – de la 8,586 lei la 12,827 lei pentru un metru cub și de presiune înaltă – de la 8,268 lei la 12,509 lei pentru un metru cub.

350 de tablete au fost distribuite pentru elevii din zonele afectate de criza energetică

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a distribuit 350 de tablete instituțiilor de învățământ din zona de securitate pentru a asigura accesul copiilor la studii în contextul crizei energetice. Această măsură vine ca răspuns la dificultățile cauzate de deficitul resurselor energetice și este implementată în conformitate cu Dispoziția nr. 4 din 16.02.2025 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței săptămânale, organizate de minister cu directorii școlilor vizate, în cadrul cărora au fost analizate soluții alternative pentru menținerea accesului la educație. MEC a propus mai multe măsuri de adaptare a activităților școlare. Elevii care susțin examene vor continua orele în format fizic, iar, în funcție de situația fiecărei regiuni, acolo unde infrastructura permite, se va opta fie pentru învățământ online, fie pentru o vacanță temporară de o săptămână, cu recuperarea ulterioară a orelor.

Elevii vor utiliza tabletele pentru a se conecta online la lecții. Fiecare dispozitiv a fost livrat cu husă, sticlă de protecție și un acumulator extern USB (Powerbank). 

Din cei 2 334 de elevi care studiază online, aproximativ 90% se conectează la ore. Cei care nu au participat la lecțiile online au menționat lipsa dispozitivelor sau a condițiilor necesare (electricitate, internet sau suficiente dispozitive pentru familiile cu mai mulți copii). Suportul oferit de MEC vine să acopere o parte din aceste dificultăți, iar instituția, împreună cu partenerii de dezvoltare, continuă să identifice soluții pentru desfășurarea normală a procesului educațional.

În plus, începând de săptămâna aceasta, în majoritatea instituțiilor de învățământ vor fi instalate climatizatoare pentru a asigura confortul termic în sălile de clasă și, respectiv, prezența fizică la ore a elevilor din clasele primare, precum și a celor din clasele absolvente (a 9-a și a 12-a).

Ministerul Educației și Cercetării rămâne angajat în identificarea și implementarea unor soluții flexibile pentru asigurarea accesului neîntrerupt la educație pentru toți elevii din Republica Moldova.

Un nou Cod Galben de ceață pe teritotiul țării începând din această seară

Meteorologii au emis un averisment Cod Galben de ceață pe întreg teritoriul Republicii Moldova, începând din această seară, în intervalul de timp 00:00 și 13:00, mâine 30 ianuarie, informează unica.md. 

În intervalul menționat pe arii extinse se prevede ceață cu vizibilitatea de 200 m și mai puțin.

Iată câteva sfaturi utile:

– folosiți luminile de ceață, nu farurile normale.

– circulați cu viteză redusă.

– măriți distanța față de vehiculul din față.

– dacă vizibilitatea devine extrem de redusă, este mai sigur să vă opriți într-un loc sigur.

COD GALBEN: Condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, fenomenele meteorologice prognozate (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, temperaturi ridicate sau scăzute, risc de creşteri de debite şi niveluri în râuri etc.) sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.

Adaos la pensie de 1.000 de lei pentru un vot: Două femei din Drochia și Hîncești, trimise în judecată pentru corupere electorală

Urmare a investigării faptelor de corupere electorală în cadrul alegerile prezidențiale și referendumului din toamna anului 2024, procurorii din Drochia și Hîncești au trimis în judecată două femei implicate în scheme infracționale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În cazul femeii de 44 de ani din Drochia, aceasta le promitea alegătorilor a câte 1000 de lei lunar adaos la pensie, în cazul în care aceștia ar fi votat pentru un anumit candidat la alegerile prezidențiale. Astfel, potrivit procurorilor, în acest scop ilegal de influențare a votului, aceasta a transmis personal peste 4400 de lei unei familii – context în care a și fost reținută și plasată în arest, după care a fost eliberată sub control judiciar prin decizia Curții de Apel Bălți, la solicitarea avocatului ei.

În ceea ce privește coruperea electorală din Hîncești, femeia cu vârsta de 61 de ani și alți figuranți din dosar era simpatizantă a trei partide care formaseră un bloc electoral (la inițiativa liderului unui partid declarat neconstituțional). Învinuita era responsabilă de colectarea datelor din buletinele de identitate ale persoanelor. Scopul urmărit de aceasta era ca ulterior, după ce ar fi fost convinși să voteze pentru unul din cei doi candidați prezidențiabili propuși (majoritar votanților din satul Sărata Galbenă), să le poată transfera bani prin aplicația mobilă PSB a băncii „Промсвязьбанк” din Rusia.

În acest sens, potrivit procurorilor din Hîncești, datorită datelor colectate de învinuită în acel scop ilegal de influențare a votului, la 17 octombrie 2024, pe contul unei votante a fost deschis un cont bancar la acea bancă rusească, iar pe contul ei au fost transferate 2500 ruble rusești, cu notificarea prin SMS că-și poate ridica banii. La solicitarea procurorilor, învinuita a fost plasată în arest, după care a continuat să fie cercetată sub control judiciar.

Potrivit Codului penal, învinuitele riscă să fie pedepsite cu amendă de până la 57500 lei sau închisoare de până la 5 ani.

Medicii au reușit să-i reatașeze piciorul retezat fetei călcate de tren la Bacău. Intervenția chirurgicală a durat zece ore
Articolul anterior
Vloggerița Katy Black este însărcinată cu al treilea copil
Articolul următor
Close menu