Într-o verificare recentă a zonei protejate a căii ferate Catranâc – Hiliuți, inspectorii au descoperit că 1.766 de arbori foioși nemarcați au fost tăiați fără autorizație, cu diametre cuprinse între opt și 53 de centimetri.
Conform legislației din Republica Moldova, persoanele fizice și juridice care încalcă regulile privind tăierea de arbori vor fi trase la răspundere penală și/sau administrativă, transmite Tvn.md.
În plus, conform anexei nr. 1 a Codului Silvic din 1996, prejudiciul cauzat mediului a fost estimat la 130577,20 lei, iar masa lemnoasă obținută ilegal și sustrasă de la fața locului, care constituie 132,96 m3, este evaluată la 99475,27 lei.
În acest sens, Inspecția pentru Protecția Mediului Fălești a transmis toate informațiile relevante către autoritățile de urmărire penală, conform prevederilor Codului de procedură penală al Republicii Moldova.
Acesta este un pas important în asigurarea conformității cu legea și în protejarea mediului împotriva acțiunilor ilegale și dăunătoare.
Maia Sandu cere retragerea trupelor ruse din Moldova și înlocuirea acestora cu o misiune civilă de pace a ONU sau UE
Maia Sandu a declarat că regiunea Transnistriei va fi ajutată financiar substanțial de Chișinău doar dacă trupele ruse se retrag de aici și vor fi înlocuite cu o misiune civilă de pace a ONU sau UE, scrie stirileprotv.ro.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a reiterat disponibilitatea țării de a sprijini regiunea transnistreană separatistă, în special în abordarea crizei energetice în curs de desfășurare, scrie Novinite.
Vorbind într-un interviu recent cu Newsmaker, Sandu a subliniat că Moldova este pregătită să ofere sprijin imediat, inclusiv furnizarea de generatoare, asistență medicală și provizii necesare regiunii. Totuși, ea a precizat că o asistență financiară substanțială va fi luată în considerare numai după retragerea trupelor ruse din Transnistria și înlocuirea actualei misiuni de menținere a păcii cu o misiune civilă, sub supravegherea fie a Națiunilor Unite, fie a Uniunii Europene.
Maia Sandu a subliniat că Moldova se află în continuare într-o situație financiară dificilă, care ar necesita asistență internațională pentru a-și îndeplini orice obligații viitoare față de Transnistria.
Nu vor mai fi întârzieri sau redirecționări din cauza ceții la Aeroportul Chișinău
Fără întârzieri sau redirecționări cauzate de ceață pe Aeroportul Internațional Chișinău. Din 23 ianuarie, instituția va fi integrată în sistemul care va permite operarea zborurilor în condiții de vizibilitate extrem de redusă, eliminând restricțiile anterioare și contribuind semnificativ la reducerea întârzierilor și anulărilor de zboruri. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Mircea Păscăluță, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, scrie radiomoldova.md.
„Acest proiect complex demonstrează angajamentul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de a transforma Aeroportul Chișinău într-un hab aviatic din regiune. Prin aceste modernizări aducem siguranța maximă pasagerilor, dar și condiții atractive operatorilor aerieni”, a declarat Mircea Păscăluță.
Sistemul furnizează piloților informații precise despre direcție și altitudine în timpul aterizării, chiar și atunci când vizibilitatea este aproape zero, susține șeful direcției Managementul Traficului Aerian, de la „MOLDATSA”, Sergiu Gheorghița.
„Vom permite operatorilor aerieni să își planifice și să-și execute zborurile în condiții meteorologice nefavorabile. Pasagerii, cetățenii și oaspeții vor putea ajunge cu siguranță și să își planifice la timp decolarea din Aeroportul Internațional Chișinău, a menționat Sergiu Gheorghița.
Precizăm că obținerea acestei certificări permite aterizări în condiții cu vizibilitate verticală sub 30 de metri până la 0 metri și vizibilitate orizontală sub 300 de metri până la minim 75 de metri. Utilizarea acestei tehnologii depinde, de asemenea, de nivelul de pregătire al echipajelor și a companiilor aeriene.
Certificarea aceasta aduce beneficii majore pentru călători, reducând la minim devierile aeronavelor de la orarul stabilit precum și aterizările la aeroporturile de rezervă, situație frecvent întâlnită anterior în condiții meteo nefavorabile.
Proiectul a fost implementat de Aeroportul Internațional Chișinău și MOLDATSA, acțiunile fiind coordonate de Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova.
O femeie, găsită fără suflare într-un apartament din Bălți
Cadavrul unei femei a fost zăcând într-un apartament, după ce pompierii au deblocat ușa. Descoperirea macabră a avut loc ieri-seara, în jurul orei 18:52, pe strada Alexandru cel Bun din municipiul Bălți, susțin scrie pulsmedia.md.
Victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 62 de ani. Rudele sale au alertat autoritățile, după ce aceasta nu răspundea la apelurile telefonice de ceva timp.
La fața locului au intervenit salvatorii care au deblocat ușa de la intrarea în locuință, unde au găsit femeia zăcând fără suflare.
Medicul-legist preliminar nu a depistat semne de moarte violentă pe suprafața cadavrului, iar trupul victimei a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.