Deputatul Dinu Plîngău a rămas fără tată

Momente grele pentru tânărul deputat Dinu Plîngău. Tatăl acestuia a decedat pe 30 martie, la o vârstă de doar puțin peste 50 de ani. Colegii deputatului i-au transmis un mesaj de condoleanțe și susținere.

”Fracțiunea parlamentară Platforma DA are cel mai tânăr deputat, dar și cel mai inteligent. Profesoară fiind de specialitate, îmi făceam mari griji la început de mandat să nu sufere, deoarece este foarte dificil în Legislativul de la Chișinău să poți rămâne tu în toate situațiile. Să nu te dezici de convingerile tale, să te descurci în felul de a fi al multor deputați, să crezi doar faptelor etc. Dinu Plângău s-a integrat repede, deși este o fire foarte sensibilă. A înțeles pe viu întelepciunea proverbului “De șapte ori măsoară, o dată taie!”

Azi tânărul deputat Dinu Plângău a rămas fără tată, care avea doar puțin peste 50 de ani… Ne pare foarte rău, Dinule… Împărtășim durerea ta și marea pierdere. Dumnezeu să îl aibă în grija Sa! Condoleanțe familiei…”, a menționat deputata Maria Ciobanu.

Andrei Năstase, liderul PPDA:

,,Știu cum e. Acum 43 de ani, pe 28 martie, a plecat și Tatăl meu. Dinu, Durerea ta e și durerea noastră. Suferinta ta e si suferinta noastra. Suntem cu toții alături de tine și de familia ta”, a transmis Andrei Năstase.

Un adolescent care și-ar fi satisfăcut poftele sexuale cu bunica sa riscă șase ani de închisoare

Procuratura informează despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a unui tânăr de 18 ani, de comiterea infracțiunii de „viol, adică actul sexual neconsimțit, comis cu bună știință asupra unui membru de familie” (art. 171 alin. (2) lit. c) Cod penal), informează unica.md cu referire la un comunicat al Procuraturii Generale

Reieșind din actul de învinuire, la 28 decembrie 2023, în jurul orei 18:00, învinuitul, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, a pătruns abuziv în locuinţa bunicii sale, amplasată într-un sat din centrul țării. Acolo, a imobilizat-o prin legarea membrelor superioare și a gurii şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra din cauza vârstei înaintate, a întreţinut cu ea acte și rapoarte sexuale neconsimțite.

Acesta și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii.

În privinţa învinuitului a fost aleasă măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara pe un termen de 60 zile. Dacă acesta va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de până la 6 ani de închisoare.

Preşedintele Columbiei interzice coridele

Președintele columbian Gustavo Petro a promulgat luni o lege care interzice coridele în țară, marcând astfel sfârșitul unei practici care era recunoscută de Constituție ca făcând parte din cultura națională, potrivit agenției AFP citate de g4media.ro.

În fața unei mulțimi adunate în arena de tauri din centrul orașului Bogota, redenumită Plaza Cultural La Santamaria, Gustavo Petro a sărbătorit adoptarea acestei legi, denumită „No more Olé”, menită să pună capăt, potrivit lui Petro, „dreptului de a ucide” animale ca formă de divertisment.

„Cultura, și cu atât mai puțin justiția, nu poate spune că este o cultură să ucizi ființe simțitoare, ființe vii, de plăcere”, a declarat Petro, referindu-se la o decizie a Curții Constituționale din 2018 care a permis luptele cu tauri în orașele și satele cu tradiție taurină.

Columbia se alătură astfel listei țărilor sud-americane care interzic coridele, precum Brazilia, Chile, Argentina, Uruguay și Guatemala.

În Ecuador, Franța, Mexic, Peru, Portugalia, Spania și Venezuela se organizează încă lupte cu tauri.

Se modifică regulile de intrare în Israel

Începând cu data de  1 august curent, Statul Israel modifică regulile de intrare pe teritoriul său pentru cetățenii statelor cu regim fără de vize, inclusiv cetățenii Republicii Moldova, scrie stiripesurse.md.

Astfel, Statul Israel pune în aplicare sistemul ETA-IL https://israel-entry.piba.gov.il/ de verificare prealabilă și pre aprobare a intrării și șederii în Israel a cetățenilor străini. Până la 1 august,  sistemul are caracter pilot, iar odată cu prima zi a lunii august, va funcționa ca sistem instituțional de verificare prealabilă a cetățenilor străini care doresc să viziteze Statul Israel cu diverse scopuri.

Potrivit autorităților israeliene, cetățenii străini ai statelor cu regim fără de viză nu vor putea intra pe teritoriul Statului Israel fără aprobarea prealabilă prin sistemul ETA-IL. Cetățenii străini care aplică prin acest sistem în luna iulie, perioadă pilot a sistemului, primesc aprobarea ce va rămâne valabilă timp de doi ani de zile.

În perioada proiectului pilot, adică până la data de 1 august, aplicarea pentru intrarea în Statul Israel este gratuită, iar după – verificarea prealabilă în scopul aprobării intrării pe teritoriul Statului Israel va costa 25 de NIS, aproximativ 120 de lei moldovenești.

Un farmacist din Chișinău, răpus de noul coronavirus
Articolul anterior
Daniela Dermengi: La bucătărie, gătește și mănâncă doar din veselă reciclabilă
Articolul următor