Descoperire macabră în raionul Căușeni. O familie și-a descoperit caprele scoase pe imaș sfâșiate.
Stăpânii presupun că patrupedele ar fi fost mușcate de câinii care se plimbau prin apropierea acestora. Câinii ar fi dat buzna peste animalele domestice, în timp ce erau la păscut. Familia s-a adresat la Primărie, care anchetează cazul, scrie Știri.md cu referire la Studio L.
Larisa Istratii din Hagimus spune că luni dimineața și-a scos cele opt caprine la păscut, ca de obicei. Le-a legat pe o pășune în apropiere de calea ferată, iar apoi s-a pomenit cu una din ele acasă plină de sânge. Atunci și-a dat seama că animalele sale sunt în pericol.
Când a ajuns în locul în care le-a legat a descoperit toate caprele, care erau mulgătoare, mușcate pe diferite zone ale corpului. Din cele opt capre, cinci au fost sfâșiate, alte două patrupede și țapul au rămas neatinși.
Familia spune că animalele erau o sursă de venit a familiei, iar câinii care le-ar fi mușcat au sărit anume asupra caprelor mulgătoare. Soții au apelat la veterinar pentru a-și salva animalele, dar nu se știe dacă acestea vor supraviețui.
Deși nu se știe exact cine a sfâșiat caprele, familia crede că este vorba de câini domestici pe care i-ar fi descoperit în preajmă. Primăria din sat investighează cazul.