Despre ce va fi show-ul pe care îl va prezenta interpreta de la noi Dianna Rotaru la un post TV din România

Dianna Rotaru va prezenta, începând cu 11 iulie, emisiunea „Provocarea destinului”, noul show matrimonial de la Antena 1. Primele declarații ale prezentatoarei despre proiectul pe care l-a acceptat cu mare bucurie.

Vara aceasta vine la Antena 1 cu multe emoții și trăiri puternice într-un dating show intens, ce poate schimba viețile concurenților care vor să dea o șansă iubirii. „Provocarea destinului” este singurul reality show din România dedicat poveștilor de dragoste care se pot înfiripa între protagoniști cu experiență de viață, gata să ia totul de la capăt, lăsând în urmă orice dezamăgire, relație nefastă sau ajunsă la sfârșit de drum. Aceasta este provocarea lansată în noua emisiune, care va fi prezentată de Dianna Rotaru, din 11 iulie, la Antena 1, scrie libertatea.ro.

Cine este Dianna Rotaru, prezentatoarea emisiunii „Provocarea destinului” Absolventă a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice de la Chișinău, Dianna Rotaru a îmbinat cu succes în cariera sa muzica, televiziunea și radioul. Cu patru albume lansate, premii naționale pentru cele mai ascultate piese în Republica Moldova, dar și concerte susținute în România, Dianna are, de asemenea, experiența micului ecran. „Pentru mine, acest proiect este o nouă provocare în cariera mea de prezentator TV. Sau, dacă vreți, o provocare a destinului, așa cum este și pentru concurenți. Viața este plină de surprize, de aceea tratez lucrurile cu mulțumire și recunoștință”, a declarat Dianna.

„Niciodată nu e prea târziu pentru dragoste. Concurenții au experiență de viață, au fost dezamăgiți, trădați sau n-au avut noroc în dragoste. Ei nu vor o iubire estivală, ei vor un partener de viață, vor o familie. Sunt oameni maturi, care vin să-și înfrunte destinul și să-și găsească marea dragoste. Iar eu abia aștept să-i întâlnesc și să pornim împreună în această călătorie fascinantă!”.

Despre „Provocarea destinului” Reality show-ul va aduce astfel în prim plan concurenți cu vârste cuprinse între 33 și 45 de ani, care vor avea la dispoziție doar 5 săptămâni pentru a duce la capăt provocarea destinului: să-și încerce încă o dată norocul de a-și găsi jumătatea – de data aceasta chiar printre cei aflați în ringul iubirii din emisiune. Tot acest joc al cunoașterii și formării de cupluri va avea, așadar, o dinamică mult mai intensă și cu atât mai savuroasă, timpul disponibil fiind foarte scurt. Poveștile de viață ale concurenților, flirturile, perechile legate și dezlegate chiar sub ochii noștri, toate vor condimenta dating show-ul ce vine cu o abordare unică pe piața show-urilor matrimoniale: Provocarea destinului va trece toate aceste trăiri prin filtrul vârstei mature. 

Cuplurile care vor intra în cursa pentru Finala acestei călătorii a iubirii la Antena 1 vor lupta, totodată, și pentru premii cât se poate de atractive: perechea de pe locul 3 va câștiga un sejur de șapte zile la mare, într-un resort de lux din România, îndrăgostiții de pe locul 2 vor pleca într-o croazieră de șapte zile pe Marea Mediterană, iar marele premiu este de 10.000 de euro. Cine sunt concurenții care își vor asuma Provocarea destinului și ce povești de iubire se vor lega în cadrul emisiunii telespectatorii vor afla din 11 iulie, la Antena 1, show-ul urmând a fi difuzat de luni până vineri, de la 14:00 la 17:00.

Bucurie nemărginită pentru Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare într-un cumplit accident. Aceasta este însărcinată și va deveni mamă de băiat

Bucurie nemărginită pentru Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare în 2023 din cauza unui șofer iresponsabil. Aceasta a anunțat că așteaptă un băiețel, informează unica.md.

„Eu am o frază care mereu o zic: să fim în primul rând recunoscători și mulțumitori pentru atât, cât avem. Mai apoi, să cerem. În noaptea dintre ani, făceți loc măcar unui singur minut de-a șopti un “Iartă-mă” și un “Mulțumesc”; de-a recapitula anul ce trece, iar cu noul bagaj de cunoștințe, să intrăm cu inima curată în 2025. Cu emoții și mare entuziasm anunț că în 2025, familia noastrǎ se va mări…iar eu m-am dat în gaşca graviduțelor! În 2025, fraza mea “the girl with prosthetics legs”, o voi completa cu “mom of a boy”. Dragi prieteni, vă felicit cu finele lui 2024, și vă doresc șarpele lui 2025 să vă aducă bucurii, oportunități și realizări minunate!

P.S. Dragonii vor deveni dădacele micuțului şarpe”, a scris Marcela pe rețelele de socializare.

În luna februarie, Marcela a fost victima unui accident pe viaductul din Chișinău.

Marcela Paladi era pasagera unei mașini accidentate în capitală. Aceasta a ieșit din autoturism pentru a plasa semnul de semnalizare, pentru a evita producerea unui alt accident. În acel moment, un BMW a lovit-o, tânăra fiind practic strivită între cele două autoturisme. Șoferul a lăsat-o fără picioare pe Marcela.

Guvernul va oferi compensații și pentru energia electrică și termică

Beneficiarii de compensații la gazele naturale vor primi și compensații pentru energia electrică și termică, anunță ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, informează unica.md. Acesta a venit cu un mesaj pentru moldoveni.

”1.Pentru energia electrică vom compensa în totalitate creșterea tarifului pentru toate gospodăriile casnice care deja beneficiază de compensații pentru un consum de 110 kWh.

2. Cifra de 110 kWh a fost identificată conform datelor despre consumul mediu al gospodăriilor casnice din sezonul rece precedent, care arată că în 2023-2024, consumul mediu era de 138 kWh. Astfel, încurajăm cetățenii să economisească 20% din energia electrică pentru a ajunge la un consum de 110 kWh, ceea ce este realizabil, după cum arată experiența din 2022-2023.

3. Pe lângă acoperirea creștererii tarifului la electricitate, Guvernul va compensa și creșterea tarifului la energie termică pentru gospodăriile casnice eligibile începând cu luna ianuarie.

Guvernul este alături de cetățeni și împreună vom trece și această iarnă cu bine și cu demnitate!”, scrie astăzi ministrul Buzu într-o postare.

Prețuri diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum, în premieră pentru Moldova

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță, în premieră, introducerea prețurilor diferențiate în funcție de orele de consum pentru energia electrică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 107/2016 privind energia electrică.

Această măsură, aprobată prin hotărârile recente ale Consiliului de Administrație al ANRE, se aplică în raport cu furnizorii Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. și S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” și va intra în vigoare începând cu 20 ianuarie 2025, transmite Știri.md.

Ce înseamnă această schimbare pentru consumatori?

Noile prețuri diferențiate oferă posibilitatea consumatorilor care dețin contoare cu înregistrare pe intervale orare de a reduce factura pentru energia electrică consumată, beneficiind de tarife mai avantajoase în intervalele orare de consum redus în sistemul electroenergetic.

Este o obligație sau un drept?

ANRE subliniază că aplicarea acestui sistem este un drept, nu o obligație. Fiecare consumator care dispune de un contor cu înregistrare pe intervale orare poate decide dacă dorește să beneficieze de prețurile diferențiate. Această măsură vine în sprijinul celor care doresc să-și gestioneze mai eficient consumul de energie și să reducă impactul facturilor lunare. Cei interesați sunt îndemnați să contacteze furnizorul lor de energie pentru detalii privind implementarea noului sistem.

Cum funcționează prețurile diferențiate?

Noile prețuri reglementate aprobate de ANRE stabilesc două intervale de tarifare:

  • Orele de vârf (7:00 – 23:00) – preț care reflectă costurile de procurare a energiei în orele de vârf
  • Orele de consum redus (23:00 – 7:00) – preț mai mic, care reflectă costurile de procurare a energiei în perioada golului de sarcina de noapte

Prețurile diferențiate în funcție de orele de consum sunt deja aplicate în numeroase state europene și reprezintă o soluție eficientă pentru o gestionare mai echilibrată a consumului energetic.

Pentru o informare detaliată, consumatorii interesați pot consulta anexele la hotărârile ANRE, disponibile pe site-ul oficial www.anre.md, unde sunt prezentate prețurile aplicabile în funcție de categoria de consum.

Care sunt avantajele pentru consumatori?

 Reducerea costurilor – consumând mai multă energie în afara orelor de vârf, consumatorii pot reduce factura.

Contribuție la stabilitatea rețelei – un consum distribuit echilibrat pe parcursul zilei reduce presiunea pe infrastructura energetică.

Prin această decizie, ANRE continuă acțiunile de reformare a cadrului de reglementare, stimulând măsurile de optimizare a consumului de energie electrică și ajustarea acestuia la necesitățile sistemului electroenergetic de aplatizare a curbei de sarcină. Această inițiativă reprezintă un pas important către un sistem energetic modernizat, care oferă beneficii reale atât utilizatorilor casnici, cât și celor noncasnici.

Vă puteți răsfăța! 7 iulie este Ziua Mondială a ciocolatei
Articolul anterior
Vremea se răcorește ușor. Ce prognoze au meteorologii pentru weekend
Articolul următor