Detalii noi despre nunta Prințului Harry și a lui Meghan Markle

Au rămas trei luni și 6 zile până la mult așteptata nuntă a anului. Palatul Kensington a dezvăluit noi detalii despre nunta Prințului Harry cu Meghan Markle.

separator

Prințul Harry și Meghan Markle se vor căsători pe 19 mai la Capela Sf. George aflată la Castelul Windsor, în jurul prânzului – ceea ce înseamnă că nu se va suprapune cu finala Cupei FA, programată să înceapă la ora 17:30.

La ora 13:00 vor parcurge cu caleașca distanța până la Windsor, Berkshire.

Palatul a confirmat că Prințul Harry și Meghan Markle vor fi cununați de către Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby.

Capela găzduiește în jur de 800 de oameni, ceea ce va oferi un cadru mult mai intim decât nunta Ducelui și Ducesei de Cambridge din Westminster Abbey.

După cununia religioasă, o caleașcă îi va însoți către Castle Hill, High Street, Sheet Street, Kings Road, Albert Road, Long Walk și înapoi la Castelul Windsor.

„Cei doi speră ca acest scurt traseu să ofere oportunitatea mai multor oameni de a se strânge în jurul Castelului Windsor și de a se bucura de atmosfera acestei zi speciale” a transmis Palatul Kensington.

Cuplul se va întoarce la o masă dată în cinstea invitaților de la St. George’s Hall. Tot în acea seară, Prințul Charles va ține o ceremonie privată pentru proaspeții căsătoriți, familia și prietenii apropiați.

Familia regală va plăti pentru nuntă, inclusiv pentru ceremonie, muzică, flori și masă. Meghan Markle va fi botezată la Biserica Anglicană înainte de nuntă.

Evenimentul va avea loc la doar o lună înainte ca Ducele și Ducesa de Cambridge să își întâmpine cel de-al treilea copil venit pe lume.

sursa

Protest la Copanca: Localnicii refuză lumina furnizată de Chișinău

Locuitorii satului Copanca, din raionul Căușeni, au organizat un protest spontan pentru a bloca lucrările de instalare a pilonilor electrici efectuate de Compania Premier Energy. Protestul a avut loc la marginea localităţii, unde sătenii, mobilizaţi în grupuri şi deplasându-se cu maşini, au oprit echipele tehnice care efectuau lucrările, scrie regional.md.

Tensiunile au apărut în contextul unor nemulţumiri exprimate de comunitate faţă de proiectul care prevede conectarea localităţii Copanca la reţeaua electrică din dreapta Nistrului. Sătenii acuză lipsa de transparenţă şi consultare publică privind acest proiect, afirmând că nu li s-au oferit suficiente informaţii despre impactul lucrărilor asupra localităţii şi a mediului înconjurător.

Pentru a calma situaţia, la faţa locului au fost trimise aproximativ cinci echipaje de poliţie din raionul Căuşeni. Oamenii legii au încercat să medieze conflictul şi au îndemnat protestatarii la calm. “Respectăm dreptul cetăţenilor de a-şi exprima nemulţumirile, dar este important ca protestul să rămână unul paşnic. Vom face tot posibilul pentru a evita escaladarea situaţiei”, a declarat un reprezentant al poliţiei.

Compania Premier Energy nu a oferit încă o reacţie oficială la evenimentele din Copanca. Totuşi, potrivit informaţiilor publice anterioare, proiectul de conectare a localităţii la reţeaua electrică ar avea scopul de a îmbunătăţi infrastructura energetică şi de a asigura o furnizare mai stabilă a energiei electrice pentru locuitorii regiunii.

Protestul din Copanca evidenţiază importanţa implicării cetăţenilor în procesul decizional atunci când vine vorba despre proiecte de infrastructură de mare amploare. Evenimentele sunt în derulare, iar situaţia rămâne tensionată.

O femeie va plăti peste 200.000 lei amendă pentru un colet trimis din Israel în Moldova

Procuratura raionului Fălești a obținut o sentință de condamnare în privința unei femei în vârstă de 47 de ani, acuzate de tentativă de contrabandă cu substanțe psihotrope (art.27, art.248 din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Judecătoria Bălți, sediul Fălești, a condamnat femeia, la o amendă de 4 125 de unități convenționale, echivalentul a 206 250 lei. Totodată, s-a dispus confiscarea și nimicirea substanțelor psihotrope, precum și plata cheltuielilor judiciare în valoare de 1 680 de lei.

Potrivit acuzării, inculpata, aflându-se în statul Israel, în perioada de timp până la data de 09 iunie 2022, a obținut și păstrat asupra sa 90 de comprimate, care conform expertizei judiciare reprezintă preparate medicamentoase, ce conțin brontizolam în cantitate totală de 0,0225 grame, substanță ce se atribuire la categoria substanțelor psihotrope. Femeia a încercat să le introducă pe teritoriul Republicii Moldova, expediindu-le printr-un colet. Substanțele au fost descoperite în cadrul unui control vamal efectuat la 17 iunie 2022, asupra coletului respectiv, expediat din Israel.

Inculpata și-a recunoscut vinovăția și a solicitat examinarea cauzei în procedura simplificată.

R. Moldova renunță la curentul furnizat de Centrala de la Cuciurgan, chiar dacă Rusia va relua livrările de gaze

R. Moldova va renunța la energia produsă de Centrala de la Cuciurgan, după ce „Gazprom” va relua livrările de gaze în stânga Nistrului, pentru că Federația Rusă nu-și respectă obligațiile contractuale și poate sista în orice moment aceste livrări, a declarat joi-seară prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul unei emisiuni de la Pro TV, scrie ziarulnational.md.

Potrivit lui Recean, R. Moldova nu vrea să mai depindă în niciun fel de resursele energetice ale Rusiei, care sunt folosite în calitate de armă de șantaj.

„Noi trebuie să urmărim, în primul rând, stabilitatea livrărilor. Reluarea livrărilor de gaze în stânga Nistrului, indiferent de volum, nu înseamnă că ele nu pot fi stopate peste o lună-două sau peste trei luni, sau la fiecare două-trei săptămâni. După cum am observat, asta ne costă mult mai mult. Acum e important să ne adaptăm cu toții, să finalizăm construcția liniei electrice Vulcănești – Chișinău și, în felul acesta, să asigurăm securitatea livrărilor. După asta vom asigura și un cost optim pentru cetățenii R. Moldova”, a subliniat Recean.

Un nou contract de furnizare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan poate fi semnat doar dacă vor fi garanții ferme că aceste livrări de gaze nu vor fi întrerupte, doar că nimeni nu poate să ofere astfel de garanții. Premierul a amintit că acum este în vigoare un contract dintre „Moldovagaz” și „Gazprom” în privința livrării gazelor în stânga Nistrului, însă Rusia a oprit unilateral livrările de la 1 ianuarie 2025.

„Doar dacă avem garanții ferme că nu vor fi întrerupte livrările de gaze naturale, ceea ce nu văd posibil. Și nu văd cine ar putea să ofere astfel de garanții. Iar noi am observat că, dacă nu există astfel de garanții, atunci pe cetățeanul R. Moldova îl costă mai scump curentul electric”, a punctat Dorin Recean.

Avertizare meteo: ninsori puternice în următoarele două zile
Articolul anterior
Un medic a fost reținut pentru mită. Ar fi cerut 7000 de lei pentru o intervenție chirurgicală
Articolul următor