Dezastru pe litoralul românesc după o furtună puternică: Cea mai gravă din ultimele două decenii! Peste 700 de apeluri de ajutor

Furtunile puternice au devastat litoralul. Șuvoaiele furioase de apă au rupt plaja din Vama Veche și au distrus tot ce era pe nisip, scrie stirileprotv.ro.

În alte stațiuni au inundat hoteluri, case și parcări. Experții spun că nu a mai plouat așa de aproape 20 de ani. Autoritățile au emis două coduri roșii de vreme severă, iar populația din zonă a primit patru mesaje Ro-alert.

Plaja din Vama Veche arăta de parcă peste noapte ar fi trecut pe acolo o tornadă: un container și o rulotă au fost doborâte, umbrelele și baldachinele aruncate unele peste altele. În urmă au rămas doar mormane de resturi.

Turiștii și localnicii au privit uluiți la dezastrul produs de furtună. Pagubele sunt considerabile și nu știu ce mai pot recupera.

Cantitatea de apă căzută a fost mult prea mare pentru canalul colector care s-a revărsat pe plajă și a format un șanț uriaș.

Proprietarul unei autorulote era înăuntru când a început furtuna. Deși a scăpat teafăr, autovehiculul este distrus, iar mare parte din ce avea înăuntru s-a pierdut.

În Mangalia, ploile au umplut străzile de apă. Din mașinile parcate se mai vedeau doar geamurile. Șuvoaiele s-au revărsat peste tot. Aici, beciul este plin de apă. Nimic din ce era înăuntru nu mai poate fi recuperat.

Peste 700 de apeluri de ajutor au fost în tot județul. Mare parte au venit în timpul nopții. În Jupiter, viitura a năvălit inclusiv în holul de la recepția unui hotel. Dimineață, în Venus, mulți turiști au crezut că vor putea porni mașinile dacă apa a mai scăzut.

A urcat beat la volanul mașinii de serviciu și încă a vrut să mituiască polițiștii cu 400 de eruo. Ce riscă acum un bărbat din Bălți

Astăzi dimineață, pe o stradă din Bălți, inspectorii de patrulare au stopat un Volvo la volanul căruia se afla un bărbat de 36 de ani din Sîngerei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În timpul verificărilor, polițiștii au avut suspiciuni că șoferul se află sub influența alcoolului, motiv pentru care a fost testat cu aparatul alcoolscopic. Rezultatul a indicat o concentrație de 0,22 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Deși i s-a explicat în repetate rânduri că oferirea de mită reprezintă o infracțiune, bărbatul a încercat să mituiască polițiștii, lăsând în automobilul de serviciu 400 de euro, pentru a evita sancționarea conform legislației.

Mașina a fost ridicată la parcarea specială, iar la fața locului a fost solicitată grupa operativă.

Șoferul este cercetat penal pentru corupere activă, dar riscă și sancțiune pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate și pentru depășirea limitei de viteză. Urmează să fie înaintată instanței propunerea de a fi privat de dreptul de a conduce.

Un tânăr de 18 ani, reținut pentru două furturi dintr-o cafenea și un magazin, în timpul nopții

Un tânăr de 18 ani din capitală a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de comiterea a două furturi în sectorul Centru al capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Acesta ar fi pătruns într-o cafenea și un magazin pe timpul nopții, prin spargerea ușilor, de unde a sustras bani, un telefon mobil și o boxă portabilă, după care a plecat într-o direcție necunoscută.

Prejudiciul total a fost estimat la suma de 42.000 de lei.

În urma acțiunilor întreprinse de ofițerii de investigație ai Inspectoratului de poliție Centru, suspectul a fost identificat și reținut, iar la el au fost depistate telefonul și boxa sustrasă.

Tânărul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind cercetat penal pentru infracțiuni analogice.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.

Cum încearcă magazinele online să influențeze comportamentul oamenilor de „Black Friday”

Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania), direcţie a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), recomandă cumpărătorilor precauţie în cazul achiziţiilor online în campania de reduceri de „Black Friday”, transmite Agerpres citată de digi24.ro.

Potrivit unui comunicat de presă al ANPC, un prim sfat se referă la verificarea informaţiilor dacă magazinul online este sigur (structura site-ului, datele de contact, termenii şi condiţiile generale). De asemenea, este bine de ştiut faptul că, în perioadele de promoţie, operatorul economic trebuie să afişeze atât preţul redus, cât şi pe cel iniţial, iar reducerea trebuie să se aplice la cel mai mic preţ practicat în ultimele 30 de zile şi poate fi exprimat în valoare absolută sau în procent. Totodată, reprezentanţii ANPC atenţionează că magazinele online pot încerca să influenţeze comportamentul de cumpărare al consumatorului fie prin afişarea unei numărători inverse, fie prin afişarea unor sintagme de tipul „au mai rămas doar trei articole”.

În plus, utilizatorii sunt sfătuiţi să aleagă o metodă de plată sigură (o conexiune la Internet securizată pentru plata online), să verifice dacă site-ul este marcat cu „https” şi simbolul lacătului închis, să nu salveze detaliile bancare pe telefonul mobil, pe computer sau pe orice platformă de cumpărături, să seteze o sumă maximă pentru plăţile unice pentru cardul de credit şi, nu în ultimul rând, să evite plăţile prin transfer bancar. În ceea ce priveşte garanţia legală de conformitate, ANPC subliniază că aceasta este de minimum doi ani pentru produsele achiziţionate de la un vânzător cu sediul în România sau în Uniunea Europeană, dar şi pentru produsele digitale, serviciile şi conţinutul digital. „Atunci când faceţi cumpărături online, aveţi la dispoziţie o perioadă de 14 zile pentru a vă răzgândi şi a returna produsul, fără a fi necesară invocarea unui motiv. În cazul în care faceţi cumpărături de pe un site din România şi aveţi nemulţumiri cu privire la tranzacţie sau la produsul achiziţionat, puteţi depune o reclamaţie pe site-ul www.anpc.ro (…) în cazul achiziţionării unor produse de pe site-uri din afara Uniunii Europene, instituţia noastră nu poate acţiona în niciun fel, dacă aveţi probleme cu tranzacţia, livrarea sau produsele”, notează sursa citată.

Moment șocant la un concert! Un celebr rapper american a murit, după ce s-a prăbușit pe scenă. Are trei premii Grammy în carieră
Articolul anterior
Accident șocant în Iași. O cireadă de 15 vaci, care se duceau la păscut, au fost lovite în plin de o mașină
Articolul următor