Divorțul anului: Ben Affleck rupe tăcerea în legătură cu o presupusa idilă, în plin divorț de Jennifer Lopez

Celebra J Lo a intentat deja procedura de divorț, după doi ani de mariaj, iar speculațiile planează asupra actorului din ”Air”. Nu a mai stat pe gânduri și a luat atitudine. Iată ce declarație a oferit el public, scrie okmagazine.ro.

Presa a speculat recent o posibilă idilă a lui Ben Affleck cu fiica lui Robert F Kennedy, Kick Kennedy, în plin divorț de J Lo. Se pare că totuși actorul nu cochetează cu romantismul așa de curând.

Ideea că actorul în vârstă de 52 de ani ar fi implicat romantic cu Kathleen „Kick” Kennedy, fiica în vârstă de 36 de ani a lui Robert F. Kennedy Jr. s-a rostogolit recent în spațiul public. Iar luarea sa de poziție nu a întârziat să apară.

Impresara starului, Jen Allen, demontează orice presupunere de acest tip! ”Nici vorbă de așa ceva, nu există nicio idilă, nici nu știu dacă se cunosc”, a declarat Allen revistei People.

Actorul este sub lupa presei de scandal. Cei doi totuși se cunosc!

Căci Ben Affleck și Kick Kennedy au fost văzuți împreună, de câteva ori în ultimele zile, la scurt timp după ce Jennifer Lopez, în vârstă de 55 de ani, încă soția actorului, a depus actele de divorț la o Curte Superioară din Los Angeles, pe 21 august.

Dosarul a marcat în cele din urmă sfârșitul unui basm foarte popular de la Hollywood, care a inclus o poveste de dragoste începută cu zeci de ani în urmă și foarte publică. O logodnă ruptă, o regăsire, o reîndrăgostire, care a culminat, spre deliciul fanilor celor doi, cu o nuntă mare, dar discretă la proprietatea din Savannah a lui Ben Affleck.

Kick Kennedy este o actriță în vârstă de 36 de ani. Pe numele original Kathleen Agnes Cavendish, tânăra poartă numele mătușii ei, care a murit într-un accident de avion în Franța, la vârsta de 28 de ani.

Kick este unul dintre cei doi copii pe care RFK Jr. îi are cu Emily Black din prima sa căsătorie. Cariera de actorie a tinerei include filme precum Teacher of the Year, Fear and Loathing of the Aspen, Heaven’s Point și multe altele. O legătură cu Affleck ar fi o lovitură de imagine.

Ce presupune Morpheus, procedura estetică din cauza căreia proprietara Monalisa a murit subit

O tragedie șocantă s-a petrecut recent într-un salon de înfrumusețare, unde o femeie de 35 de ani și-a pierdut viața în timpul unei proceduri estetice de remodelare corporală. Incidentul a avut loc joi, 30 ianuarie, iar circumstanțele exacte ale decesului sunt în prezent investigate de autorități, scrie cancan.ro.

Femeia, cunoscută ca fiind proprietara unui magazin de obiecte vestimentare, se afla la salon pentru un tratament de întinerire și îmbunătățire a aspectului pielii. Aceasta urma să fie supusă unei proceduri numite Morpheus, care combină energia de radiofrecvență cu microneedling-ul pentru a stimula producția de colagen și a îmbunătăți tonusul pielii. Totuși, în timpul tratamentului, starea ei de sănătate s-a deteriorat brusc.

Ce este Morpheus?

În timpul tratamentului, starea sa de sănătate s-a agravat brusc, iar echipajul medical sosit de urgență nu a reușit să o salveze, în ciuda eforturilor depuse.

Morpheus este un tratament estetic minim invaziv care combină microneedling-ul cu energia de radiofrecvență pentru a îmbunătăți aspectul pielii. Procedura presupune utilizarea unui dispozitiv cu microace care pătrund în straturile profunde ale pielii, eliberând căldură pentru a stimula producția naturală de colagen și elastină. Acest proces ajută la reducerea ridurilor, a pielii lăsate și a imperfecțiunilor, oferind un aspect mai ferm și întinerit. Morpheus8 este utilizat pe diverse zone ale corpului, inclusiv fața, gâtul, abdomenul și coapsele, fiind apreciat pentru capacitatea sa de a remodela țesuturile fără a necesita intervenții chirurgicale.

Procedura este considerată sigură pentru majoritatea pacienților, însă necesită o evaluare medicală prealabilă pentru a exclude eventualele contraindicații. Tratamentul poate fi efectuat în mai multe ședințe, în funcție de nevoile fiecărui pacient, iar rezultatele devin vizibile treptat, pe măsură ce pielea se regenerează. Deși efectele secundare sunt minime, pot apărea roșeață, umflături sau sensibilitate temporară în zona tratată. Morpheus8 este promovat ca o alternativă eficientă la procedurile estetice mai invazive, oferind beneficii de întinerire și remodelare fără timp îndelungat de recuperare.

Evenimentul a stârnit numeroase întrebări în rândul persoanelor și al specialiștilor din domeniu, mai ales în ceea ce privește siguranța procedurilor de înfrumusețare non-invazive, care au devenit din ce în ce mai populare. Deși tratamentele bazate pe radiofrecvență sunt promovate ca fiind minim invazive și sigure, incidentele de acest gen ridică îngrijorări cu privire la posibilele riscuri asociate.

Dezertări masive în armata Ucrainei: Mii de soldați și-au abandonat unitățile

Când Rusia a invadat Ucraina acum trei ani, Viktor era gata să moară pentru țara lui, alăturându-se apărătorilor Kievului în timp ce tancurile inamice se apropiau amenințător de capitală. Acum, însă, el este unul din miile de soldați ucraineni care și-au abandonat unitățile militare, provocând o criză a dezertărilor care ajută armata rusă să înainteze pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, scrie The Guardian citat de digi24.ro.

„Când am venit, eram super-motivat. Dacă era nevoie, mi-aș fi dat și viața”, a povestit Viktor, care în primăvara anului 2023 lupta în orașul Tonenke din apropiere de Avdiivka. Cu timpul, Viktor și-a pierdut tot mai mult speranța în victorie. Bătăliile erau sângeroase.

„Rușii ne zdrobeau pozițiile la sol”, iar comandanții ucraineni dădeau ordine imposibil de realizat, a spus Viktor. În timp ce apăra o clădire în ruine, un panou a căzut pe umărul lui. După ce a primit injecții împotriva durerii, lui Viktor i s-a spus să se întoarcă pe front.

„Mi-am dat seama că sunt un nimeni. Doar un număr.” Viktor a plecat apoi din zona frontului ca să urmeze un tratament medical mai amplu, dar nu s-a mai întors niciodată. Comandantul lui l-a marcat ca fiind „absent nemotivat”.

Numărul exact de soldați ucraineni care au dezertat este păstrat secret, dar oficialii ucraineni au recunoscut că este un număr mare și au spus că este de înțeles, având în vedere că soldații sunt obosiți după luni de zile pe front fără pauză.

Ucraina are nevoie disperată de soldați, mai ales infanteriști

Problema dezertărilor a ajuns pe prima pagină a ziarelor din Ucraina. Guvernul de la Kiev a lansat săptămâna trecută o investigație, după ce s-a aflat că 56 de soldați din Brigada 155 Mecanizată au dispărut în timp ce erau instruiți în Franța. Sute de alți soldați, despre care nu se mai știe nimic, ar putea fi și ei în aceeași situație. Comandantul unității, Dmitro Riumșin, a fost arestat și ar putea fi condamnat la 10 ani de închisoare pentru că nu și-a îndeplinit sarcinile și nu a raportat absențele neautorizate. După trei ani de război, Ucraina are nevoie disperată de soldați, mai ales infanteriști. Există și probleme structurale, după ce s-a constatat că brigăzile noi formate nu sunt eficiente pe front din cauza lipsei de experiență a recruților. Unii dintre cei care dezertează încearcă să se ascundă. Alții trăiesc și lucrează normal. Viktor a spus că a vrut să se întoarcă în fost lui brigadă, în august 2023, dar i s-a spus că nu este dorit.

„Toată lumea este obosită. Starea de spirit s-a schimbat”

Viktor este un lunetist cu experiență, dar acum lucrează într-un garaj din vestul Ucrainei unde repară gratis vehicule militare. Întrebat câți ruși a ucis, Viktor a răspuns: „Mulți.” „Toată lumea este obosită. Starea de spirit s-a schimbat. Oamenii obișnuiau să îi îmbrățișeze pe soldați pe stradă. Acum, ei se tem să nu fie recrutați.”

Când a luptat în apropiere de Avdiivka, doi soldați din compania lui au fost uciși. Alții erau răniți. „Un tip și-a pierdut brațul. Altul, un picior. Unii fuseseră răniți de gloanțe. Nimeni nu era complet ok. Chiar și așa, am reușit să îndeplinim unele sarcini.”

Un alt dezertor – Oleksii – a spus că a luat parte la ofensiva ucraineană din sudul regiunii Nikolaev și în Herson. În iarna anului 2022, el s-a certat cu noul lui comandant, a cerut să fie transferat, dar a fost refuzat și, apoi, a fost rănit în luptă.

„Am ajuns la un punct de maximă tensiune. Așa că am decis să merg acolo unde nimeni nu mă poate găsi.” De atunci, Oleksii a stat mereu ascuns. „Om vedea ce-o să se întâmple. Poate că o să mă prindă și o să mă trimită din nou pe linia frontului.”

Soldat ucrainean: Cu cât războiul va dura mai mult, cu atât vor fi mai mulți dezertori

Oleksii a spus că s-ar alătura din nou armatei dacă rușii ar ataca în orașul lui sau dacă armata ucraineană va deveni cu adevărat o forță reformată în stilul NATO. Întrebat dacă este fericit, Oleksii a răspuns: „Sunt în viață. Cu cât războiul va dura mai mult, cu atât vor fi mai mulți oameni ca mine.”

„Să fim sinceri, problema este mare. Este normal, într-o situație unde ai avut trei ani de război major”, a spus și Olga Reșetilova, comisarul ucrainean pentru apărarea drepturilor militarilor.

„Oamenii sunt extenuați. Ei vor să își vadă familiile. Copiii lor cresc fără ei. Relațiile se destramă. Soțiile și soții nu pot aștepta la nesfârșit. Ei se simt singuri.” Reșetilova a avertizat că problema nu poate fi rezolvată prin pedepsirea dezertorilor.

„Dacă apare o alegere între a fi ucis și a merge la închisoare, bineînțeles că în acel moment o să alegi a doua opțiune.” „Avem această moștenire post-sovietică unde un soldat este sclavul comandantului său. Dar armata ucraineană se transformă. Încercăm să o schimbăm, să o facem mai modernă și orientată înspre om”, a spus Reșetilova într-un interviu de la Kiev.

Oficial de la Kiev: „Armatele Europei sunt cele care sunt absente nemotivat”

Andrii Hrebeniuk, sergentul major al unui batalion de infanterie care lupta în localitatea Velika Novosilka din regiunea Donețk, a spus că soldații absentează „destul de des”.

„Unii se întorc, alții nu. Este mai mult vorba de moral decât de răni. Au nevoie de o resetare psihologică. Se duc să își vadă familiile și reapar după câteva luni.” Brigada 110 Mecanizată a lui Hrebeniuk a anunțat săptămâna trecută că personalul militar a ajuns la un nivel critic. Au destul drone și artilerie, dar nu au infanteriști, într-un moment crucial în care rușii atacă în mod constant.

„Trebuie să spargem stereotipul că dacă te alături [armatei] vei fi mort în cinci minute”, a spus Hrebeniuk. „Lucruri simple te țin în viață, precum adăpostirea în tranșee, curățarea armelor și fiind atent la instructajul de acordare a primului ajutor.” Reșetilova a spus că sunt sute de mii de soldați ucraineni care au rămas pe poziții și „nu pleacă niciunde”. Criza recrutării ar putea fi rezolvată dacă aliații Ucrainei ar trimite trupe, a mai spus ea. Dacă nu o vor face și Kievul va cădea, Vladimir Putin va continua ofensiva. „După cum văd eu lucrurile, armatele Europei sunt cele care sunt absente nemotivat. Ele nu înțeleg – sau nu vor să înțeleagă – că acesta este și războiul lor.”

Moldova va continua să cumpere energie electrică din România

Republica Moldova va continua să cumpere energie electrică de pe bursa română. Chișinăul nu va apela la planul inițial prin care să ofere gaz regiunii transnistrene în schimbul energiei electrice gratuite. Informația a fost confirmată de premierul Dorin Recean, transmite ipn.md.

Întrebat de ce nu s-a mers pe ideea inițială, Recean a menționat că Chișinăul a avut mai multe soluții, în final s-a mers pe cea care a convenit tuturor părților.

„Noi am făcut calculele necesare și am spus că pentru malul drept este judicios și economic mai avantajos să cumpărăm această energie direct din România, decât să trimitem gazul la Cuciurgan și ei să facă pentru noi energie electrică”, a menționat premierul Dorin Recean.

Cât despre eventuale reduci de tarif pentru locuitorii de pe malul drept, premierul a menționat că e nevoie de susținere financiară. „Noi vom continua cu Guvernul, dar și prietenii noștri din Uniunea Europeană, să aducem mai multe resurse financiare pentru a face acest obiectiv posibil”, a spus prim-ministrul.

Republica Moldova și Uniunea Europeană au ajuns la un acord final privind pachetul de ajutor care a fost anunțat la începutul acestei săptămâni. Banii, 64 de milioane de euro, vor veni în două tranșe. 30 de milioane de euro din prima tranșă vor fi folosiți pentru a cumpăra gaz și energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului. Respectiv, 20 de milioane de euro vor merge pentru achiziționarea gazelor naturale ca ajutor umanitar destinat regiunii transnistrene, iar 10 milioane pentru achiziționarea energiei electrice pentru necesitățile malului drept al Nistrului. Încă 34 de milioane de euro vor veni, în cea de-a doua tranșă, ca suport bugetar.

Oncologii au descoperit o nouă modalitate de a trata eficient cancerul
Articolul anterior
Vitamina care nu trebuie să le lipsească femeilor: protejează de cancer la sân și osteoporoză
Articolul următor