Dodon: După Revelion, tariful la gaz poate ajunge la 14-15 lei

Criza gazelor nu s-a încheiat încă. După Anul Nou, tariful poate crește, iar dacă nu există bani pentru acoperirea datoriilor către Gazprom, Moldova ar putea rămâne fără „combustibil albastru” în plină iarnă. Igor Dodon a afirmat acest lucru în cadrul unei difuzări pe un post privat de televiziune, relatează aif.md.

El a subliniat că, în ianuarie, prețul gazului pentru Moldova ar putea crește până la 600 de dolari pe mia de metri cubi. În prezent, tariful este de 450 USD.

În această situaţie, a subliniat Dodon, tariful se poate ridica la 14-15 lei.

„Ridică-te de pe scaun și du-te și negociază cu rușii”, a spus Dodon cu referire la conducerea țării.

Droguri în valoare de 1.500.000 de lei: 3 bărbați din Capitală, reținuți de polițiști

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Botanica, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău-oficiul Botanica, au reținut 3 bărbați din capitală, suspectați de punerea în circulație a drogurilor în valoare de circa 1 500 000 de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Activitatea infracțională a fost destructurată grație măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală întreprinse de oamenii legii.

În rezultatul documentării, polițiștii au stabilit că cei trei suspecți sunt originari din Durlești și au vârsta cuprinsă între 25 și 45 de ani.

În vederea acumulării materialului probatoriu, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile acestora.

În timpul perchezițiilor, polițiștii au depistat și ridicat 1,5 kg de droguri de tip mefedronă și 85 de grame de hașiș, distribuite în pachețele cu cantități mici (1, 2 și 3 grame), dar și cantități mai mari (200 de grame).

Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie circa 1 500 000 de lei.

Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore.

Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru punerea în circulație ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare.

Weekendul de deschidere a lunii octombrie: De la spectacole de modă, sărbători ale vinului și premiere teatrale, până la evenimente dedicate celor mici

Căutați modalități unice de a vă petrece weekendul? Pentru iubitorii de evenimente culturale, experiențe rafinate și activități interactive, luna octombrie aduce o varietate de opțiuni captivante. De la spectacole de modă, sărbători ale vinului și premiere teatrale, până la evenimente dedicate celor mici, există ceva pentru fiecare gust.

Alege evenimentul potrivit și asigură-te că îți rezervi biletele la timp!

Moldovan Brands Runway AW24/25

📅 Când: 4-5 octombrie 2024
📍 Unde: Mediacor
🔗 Link bilete


Un spectacol impresionant de modă, cu 18 branduri din Moldova, România și Ucraina, ce va aduce pe podium cele mai noi tendințe. Include expoziții artistice și concursuri Street Style.
Organizator: ZIPHOUSE Fashion Innovation Hub.

Ziua Vinului la vinăria Vinuri de Comrat

📅 Când: 6 octombrie 2024
📍 Unde: or. Comrat, str. Vinzavodskaya
🔗 Link bilete


Sărbătoriți tradițiile vinicole la Vinăria Vinuri de Comrat, cu degustări de vinuri locale și muzică live într-o atmosferă autentică. Include excursii în beciuri și transport tur-retur.

Festivalul Vinului la Chateau Cojușna

📅 Când: 5-6 octombrie 2024
📍 Unde: Chateau Cojușna
🔗 Link bilete


Un weekend dedicat vinului moldovenesc, cu degustări și excursii în crame, acompaniate de muzică live și delicii tradiționale. Participă la tombole cu premii și bucură-te de transport gratuit.

Ziua Vinului la Vinăria Cricova

📅 Când: 5-6 octombrie 2024
📍 Unde: Vinăria Cricova
🔗 Link bilete


Trăiește magia vinului la una dintre cele mai renumite vinării din Moldova. Include degustări de vinuri, tururi ghidate și multe surprize pentru toți participanții.

Ziua Națională a Vinului 2024

📅 Când: 5-6 octombrie 2024
📍 Unde: Piața Marii Adunări Naționale
🔗 Link bilete


Cel mai mare eveniment vinicol din Moldova, care sărbătorește tradițiile vinicole ale țării. Oferă degustări de la producători locali și activități culturale pentru toată familia.

Degustare exclusivă de vinuri vintage la Vinăria din Vale

📅 Când: 5-6 octombrie 2024
📍 Unde: Piața Marii Adunări Naționale
🔗 Link bilete


O experiență exclusivistă, cu degustări de vinuri vintage în compania vinificatorilor. Descoperă vinuri de colecție într-o atmosferă intimă.

Show Must Go On – Ziua Vinului la Castel Mimi

📅 Când: 5 octombrie 2024
📍 Unde: Castel Mimi
🔗 Link bilete


Petrece Ziua Vinului la Castel Mimi cu muzică live, spectacole și, desigur, cele mai fine vinuri ale vinăriei. Un eveniment plin de surprize.

Scufița Roșie – Spectacol interactiv pentru copii

📅 Când: 5 octombrie 2024
📍 Unde: Teatrul Planeta Clounella
🔗 Link bilete


Un spectacol interactiv dedicat celor mici, bazat pe clasica poveste a Scufiței Roșii. Copiii vor fi implicați activ în aventurile personajelor.

Premiera „Liliom” de Ferenc Molnár

📅 Când: 5 octombrie 2024
📍 Unde: Teatrul „Luceafărul”
🔗 Link bilete


O premieră teatrală ce aduce în prim-plan povestea dramatică a lui Liliom, un personaj complex prins între dragoste și destin.

Aceste evenimente reprezintă o gamă variată de opțiuni pentru orice gust, de la spectacole culturale, sport, la experiențe interactive pentru întreaga familie. Alege evenimentul preferat și achiziționează biletele direct de pe iTicket.md!

Noi percheziții la un grup infracțional specializat în contrabandă cu mașini de lux

Direcția investigare criminalitate transfrontalieră în comun cu Direcția urmărire penală a IGPF, sub conducerea procurorilor PCCOCS anunță reținerea altui membru al grupului infracțional specializat în contrabandă cu mașini de lux de 4.000.000 lei aduse din Franța, Italia și Olanda, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bănuitul este din Chișinău și are vârsta de 44 de ani. Acesta a fost reținut ulterior percheziționării bunurilor acestuia din capitală și din Orhei. Astfel, a fost ridicat un Mercedes Vito care ar fi fost adus în Moldova prin contrabandă, așa cum ulterior expertizei tehnice, oamenii legii au stabilit faptul că are numărul caroseriei (codul VIN) modificat neoficial și, deci, ilegal, fără să corespundă metodei de ștanțare a uzinei producătoare. 

De asemenea, de la acesta au fost ridicate și sume de bani, prezumtiv obținute în urma faptelor de contrabandă – peste 14.500 euro. Suplimentar, urmează ca oamenii legii să cerceteze și alte probe ridicate de la acesta: acte pentru mijloace de transport, telefoane mobile, dispozitive de sustragere a vehiculelor și echipamente de bruiere a sistemelor GPS.

Urmare a perchezițiilor, bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore, iar la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău-sediul Ciocana a dispus arestarea lui preventivă pentru 20 de zile. Investigațiile continuă, inclusiv în privința celorlalți trei bărbați care au intrat în vizorul oamenilor legii în iulie 2024, după cum a anunțat autoritatea de drept, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Reamintim, acțiunile fac parte dintr-o operațiune mai amplă de destructurare a unei rețele transfrontaliere specializate în contrabanda cu vehicule de lux, furate din Franța, Italia și Olanda.

VIDEO! Zeci de oameni au condus-o pe ultimul drum pe minora răpusă la Sângerei. Pentru ea a sunat şi ultimul clopoţel
Articolul anterior
Anunț important pentru moldovenii care solicită apostilarea actelor: Programul de lucru al direcției a fost modificat
Articolul următor