Funcționarul din cadrul Secretariatului Parlamentului, cu statut de bănuit într-o cauză penală, a fost suspendat din funcție, conform legislației în vigoare, pe durata desfășurării investigațiilor realizate de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, informează unica.md cu referire la un comunicat al Legislativului.
Conducerea Parlamentului, de comun cu Secretariatul Parlamentului acordă tot suportul necesar organelor de drept în vederea continuării obiective a investigațiilor și elucidării cazului.
Potrivit legii, persoana beneficiază de prezumția nevinovăției până la finalizarea acțiunilor procesual penale.
Maia Sandu a venit cu o racție după reținerile a doi funcționari suspectați de spionaj.
„Din păcate, aceste lucruri se întâmplă, și nu doar în Republica Moldova. Din păcate, nu a existat o atitudine serioasă de-a lungul timpului, pentru că am avut și politicieni care au fost la cârma statului și au lucrat în interesele altui stat. Sperăm să vedem și o finalitate, pentru că nu este suficient să descoperim aceste cazuri, dacă ele nu sunt sancționate. Sper că și probele sunt serioase, și atitudinea instituțiilor care urmează să sancționeze aceste persoane este la fel de serioasă”, a spus Maia Sandu potrivit radiochisinau.md. Șefa statului a precizat că se așteaptă ca „acest exemplu de trădare de patrie” să fie sancționat „în modul cel mai dur, așa cum scrie legea”.
Amintim că procurorii PCCOCS și ofițerii SIS au descins pe 31 iulie la Parlament. În rezultat, doi funcționari au fost reținuți pentru 72 de ore, pentru trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova. Potrivit unor surse neoficiale obținute de Moldova 1, este vorba de Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova.
În dosar este vizat Ion Creangă, șeful Direcției juridice a Parlamentului, a confirmat speakerul Igor Grosu. De asemenea, în dosar este vizat un angajat al Poliției de Frontieră, care activa la Aeroport.