Doi indivizi, reținuți după ce au furat produse alimentare dintr-un magazin din sectorul Ciocana al Capitalei

Doi bărbați de 30 și 33 de ani din capitală au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce ar fi sustras un telefon mobil și produse alimentare dintr-un magazin din sectorul Ciocana al capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Aceștia ar fi intrat în magazin seara și, profitând de faptul că bunurile erau fără supraveghere, le-au sustras, după care au plecat într-o direcție necunoscută.

Suma pagubei constituie 10 000 de lei.

În urma acţiunilor speciale de investigație, poliţiştii de la Ciocana au identificat și reținut suspecții, iar în cadrul acțiunilor procesual penale aceștia au comunicat că telefonul mobil l-au vândut deja.

Bărbații au fost anterior judecați pentru infracțiuni similare.
Acum sunt cercetați penal pentru furt, iar conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.

ATENȚIE, șoferi! Lapoviță, ninsori și vizibilitate redusă pe drumurile țării

Pe unele porțiuni de drum ale traseului M-5, raionul Strășeni-localitatea Codreanca, sunt înregistrate precipitații sub formă de ninsoare și vizibilitate redusă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Îndemnăm șoferii să circule cu atenție sporită.

Polițiștii monitorizează traficul, în caz de necesitate nu ezitați să le cereți ajutor.

Contrabandă cu „prosecco” și lichior din Italia, în vama Leușeni

Tentativa unui conațional de a introduce ilicit băuturi alcoolice în cantități comerciale, deconspirată la Leușeni, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cazul a fost înregistrat de funcționarii postului vamal Leușeni, în urma controlului de specialitate efectuat asupra unui microbuz de model „Ford Transit” care se deplasa din Italia.

În cadrul controlului fizic detaliat al mijlocului de transport, în compartimentul destinat bagajelor, printre bunurile personale, au fost depistate 107 sticle de băuturi alcoolice nedeclarate autorității vamale.

Lotul comercial a fost ridicat și este pasibil de confiscare, iar șoferul, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 35 de ani, riscă să fie sancționat contravențional.

Trotinetele electrice ar putea fi interzise. Ce spune șeful IGP

Trotinetele electrice ar putea fi interzise în trafic dacă nu se conformează regulamentului circulației rutiere. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unei emisiuni de la RliveTV, scrie realitatea.md.

Viorel Cernăuțeanu a subliniat că trotinetele electrice sunt considerate mijloace de transport și, în consecință, trebuie să respecte toate regulile de circulație rutieră.

„Ele sunt mijloace de transport și trebuie să întrunească cerințele regulamentului circulației rutiere. Ei poartă răspundere la fel ca și ceilalți conducători auto. Indiferent cu ce mijloc de transport te deplasezi, dacă încalci regulamentul circulației rutiere, fie că e vorba de viteză, necedarea trecerii sau crearea pericolului de accident rutier, e aceeași abordare ca și în cazul celorlalți șoferi”, a precizat șeful IGP.

Potrivit lui Cernăuțeanu, trotinetele electrice reprezintă un pericol pentru traficul rutier, iar în acest sens au avut loc mai multe ședințe cu agenții economici care administrează parcurile de trotinete electrice din Chișinău. Autoritățile le-au cerut acestora să își ajusteze activitatea, în special în ceea ce privește viteza pe trotuare și în parcuri.

„Am avut mai multe ședințe comune cu cei care administrează aceste parcuri de trotinete, sunt mai mulți agenți economici. Noi am avut solicitarea de a-și ajusta activitatea. Nu se cunoaște cui sunt transmise aceste trotinete și cine le utilizează în trafic. Atunci când ele se deplasează prin spații publice, trotuare sau parcuri, viteza lor trebuie limitată”, a mai spus Cernăuțeanu.

Șeful IGP a precizat că dacă trotinetele electrice nu-și vor ajusta viteza și nu se vor conforma regulamentului circulației rutiere, acestea vor fi interzise.

„Dacă nu vom constata o îmbunătățire și o ajustare la solicitările care au venit din partea colegilor de la INSP în adresa agenților economici, vom recurge la ridicarea acestor trotinete și la neadmiterea lor în trafic”, a punctat Cernăuțeanu.

ATENȚIE, șoferi! Lapoviță, ninsori și vizibilitate redusă pe drumurile țării
Articolul anterior
Close menu