Doi minori de 15 și 16 ani, bănuiți de comiterea unui atac tâlhăresc în sectorul Botanica: au atacat cu cuțitul un băiat de 20 de ani

Doi minori de 15 și 16 ani din mun. Chișinău și raionul Telenești, au fost reținuți, fiind bănuiți de comiterea unui atac tâlhăresc în sectorul Botanica al capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Aceștia, în timp ce se aflau pe o stradă, în timpul nopții, s-au apropiat de victimă, un tânăr de 20 de ani, i-au aplicat mai multe lovituri și, amenințându-l cu un obiect ascuțit, l-au deposedat de telefonul mobil, după care au plecat într-o direcție necunoscută.

În urma măsurilor de investigație și urmărire penală realizate de către angajații Inspectoratului de poliție Botanica, în scurt timp bănuiții au fost identificați și reținuți.

Bănuiții au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă închisoare de la 8 la 10 ani.

Incident revoltător în Capitală: Un copil a fost dat afară din troleibuz

Un incident care a stârnit indignare a avut loc în data de 3 octombrie, în troleibuzul de pe ruta 38 din Chișinău. Conform mărturiilor unui pasager, un copil a fost dat afară de taxatoarea troleibuzului pentru simplul fapt că avea cu el o bicicletă. Incidentul a avut loc în vehiculul cu numărul de parc 1399 și a generat o reacție negativă pe rețelele de socializare, după ce un martor a făcut public acest caz, scrie paranteze.md.

colaj foto: www.paranteze.md

Potrivit relatărilor, taxatoarea a refuzat să-i permită copilului să călătorească cu troleibuzul, pe motiv că acesta era însoțit de o bicicletă, chiar dacă nu ocupa spațiu excesiv și nu deranja ceilalți pasageri. Mai mult, când unii călători au intervenit și au încercat să o convingă pe taxatoare să lase copilul în pace, aceasta a reacționat agresiv, ridicând tonul și certându-se cu cei care îi luau apărarea minorului.

„Copilul părea speriat și neajutorat. Taxatoarea striga și se comporta total inadecvat. I-am cerut să se calmeze, dar ne-a ignorat complet și a continuat să-l forțeze pe copil să coboare”, a declarat martorul care a asistat la scena revoltătoare.

Același martor a menționat că, după incident, a decis să depună o plângere la Regia Transport Electric Chișinău (RTEC), solicitând ca acest caz să fie investigat și să fie luate măsuri disciplinare împotriva taxatoarei. 

Un alt detaliu care a stârnit și mai multă indignare din partea internauților este faptul că, în timpul incidentului, în troleibuz rula publicitate video cu mesajul „Stop Violența”. Ironia situației și comportamentul taxatoarei au fost catalogate drept „hipocrizie crasă” de către martorul ocular, subliniind contrastul dintre mesajele promovate și realitatea din mijloacele de transport public din capitală.

În prezent, RTEC nu a oferit un răspuns oficial cu privire la acest incident. Totuși, cazul a generat o reacție puternică pe rețelele sociale, unde utilizatorii au criticat atitudinea taxatoarei și lipsa de respect față de pasageri, în special față de minori.

Acest incident scoate în evidență necesitatea unei mai bune pregătiri a personalului care lucrează în transportul public și a implementării stricte a normelor de conduită. Autoritățile locale sunt așteptate să reacționeze prompt pentru a asigura un mediu sigur și civilizat pentru toți pasagerii, indiferent de vârstă sau circumstanțe.

Caz șocant! O tânără din Coreea de Sud, găsită în stare de putrefacție la Chișinău: Fratele ei a stat de mai bine de 3 săptămâni cu cadavrul în casă

Cadavrul în stare de putrefacție al unei tinere a fost găsit zăcând într-o casă particulară. Descoperirea macabră a avut loc ieri-dimineață, în jurul orei 07:25, pe strada Parascovia Didîc 1/A, din sectorul Centru al capitalei, scrie PulsMedia.MD.

Potrivit surselor este vorba despre o cetățeancă a Coreei de Sud, în vârstă de 29 de ani. Medicul-legist venit la fața locului a stabilit că, pe suprafața cadavrului în stare de putrefacție, erau înfipte două cuțit de bucătărie, unul în gât, iar altul în piept.

În aceeași locuință a fost depistat și fratele victimei, un tânăr în vârstă de 27 de ani, care în toată această perioadă a stat cu cadavrul în casă.

Individul le-ar fi spus oamenilor legii că sora sa s-ar fi sinucis acum trei săptămâni, însă ofițerii de investigații au stabilit că acesta ar fi omorât-o din motive încă necunoscute anchetei.

Dânsul a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind inițiat un dosar penal pentru omor.

Droguri în valoare de 1.500.000 de lei: 3 bărbați din Capitală, reținuți de polițiști

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Botanica, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău-oficiul Botanica, au reținut 3 bărbați din capitală, suspectați de punerea în circulație a drogurilor în valoare de circa 1 500 000 de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Activitatea infracțională a fost destructurată grație măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală întreprinse de oamenii legii.

În rezultatul documentării, polițiștii au stabilit că cei trei suspecți sunt originari din Durlești și au vârsta cuprinsă între 25 și 45 de ani.

În vederea acumulării materialului probatoriu, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile acestora.

În timpul perchezițiilor, polițiștii au depistat și ridicat 1,5 kg de droguri de tip mefedronă și 85 de grame de hașiș, distribuite în pachețele cu cantități mici (1, 2 și 3 grame), dar și cantități mai mari (200 de grame).

Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie circa 1 500 000 de lei.

Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore.

Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru punerea în circulație ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare.

Incident revoltător în Capitală: Un copil a fost dat afară din troleibuz
Articolul anterior