Doi soți care își plimbau câinele pe o stradă din sectorul Ciocana ,,i-au băgat” pe doi polițiști în izolatorul CNA

Doi soți au apelat la linia națională anticorupție  a CNA, denunțând pretinsele faptele de abuz ale doi polițiști din cadrul Inspectoratului de poliție Ciocana. 

Aceștia au comunicat că au fost somați să achite o mită de 1000 de lei pentru a nu le fi aplicată o amendă contravențională. Potrivit denunțătorilor, aceștia au fost opriți în stradă, în sectorul Ciocana, de doi polițiști de sector, în timp ce își plimbau câinele. Deoarece patrupedul nu purta botniță, iar stăpânul nu avea mască de protecție, polițiștii i-au avertizat că au încălcat legea și că sunt pasibili de o amendă cumulativă de peste 6000 de lei.

Pentru a le aplica însă o amendă minimă, polițiștii le-ar fi cerut 1000 de lei. Astfel, din mărturiile depuse, rezultă că unul din soți ar fi fost trimis acasă să aducă  banii, dar acesta a sunat la linia anticorupție pentru a denunța fapta polițiștilor.

La finalul zilei, cei doi oamenii ai legii au ajuns în izolatorul CNA, fiind cercetați pentru corupere pasivă. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă să-și piardă serviciul, o amendă penală și închisoare.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată. Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Amenda pentru încălcarea măsurilor antiepidemiologice este de până la 5000 de lei, iar plimbarea animalului de companie fără lesă și botniță în locuri publice se amendează cu până la 1500 de lei.

Cum va fi vremea de Florii

Meteorologii anunță ploi slabe și cer noros pentru astăzi, 26 aprilie. Presiunea atmosferică va fi scăzută.

În centrul țării maximele vor fi de 17 grade în timpul zilei și 7 grade noaptea.

În nordul țării vor fi cel mult 15 grade ziua și 5 noaptea.

Iar la sud va fi mai cald – 20 grade vor indica termometrele în timpul zilei și 9 grade Celsius noaptea.

În următoarele zile vremea nu va suferi schimbări esențiale.

Experții sugerează autorităților să introducă modificări legislative în cazul dispariției unor persoane

Organizațiile pentru protecția drepturilor omului vor urmări îndeaproape cazul Anei-Maria, tînăra de 19 ani, care a fost găsită moartă în a opta zi după ce a urcat într-o mașină de ocazie, scrie noi.md.

Veronica Teleucă, coordonatoare în cadrul Coaliției Viața fără Violență în Familie, susține că își pune toate speranțele în oamenii legii. Specialista sugerează autorităților să introducă modificări legislative, pentru ca în cazul dispariției unor persoane care se încadrează în niște criterii de vulnerabilitate, căutările să înceapă înaintea expirării termenului de 72 de ore.

„Poate în anumite cazuri, cînd sînt anumite criterii de vulnerabilitate, cum ar fi cazul Anei-Maria care era însărcinată, este cazul ca poliția să nu aștepte aceste 72 de ore, termenul prevăzut de legislație. Poate acest caz de femicid și este un punct de discuție, poate ar trebui să fie niște modificări legislative, pentru că aici avem și o dublă vulnerabilitate: în primul rînd că este femeie, care pe lîngă violența fizică mai este și potențială victimă a violenței sexuale, plus era o tînără însărcinată. În astfel de cazuri cred că trebuie de acționat cu multă celeritate, deci cu rapiditate mare și multă promptitudine”, a declarat Veronica Teleucă în cadrul ediției de miercuri, 24 aprilie, a emisiunii „Moldova Gîndește LIVE”. De cealaltă parte, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a dat asigurări că în cazul Anei-Maria, nu s-a ținut cont de termenul de 72 de ore. „S-a recurs imediat la căutări. Sensibilizarea a apărut imediat că ceva nu este în regulă. Sîmbătă deja colegii de la investigații lucrau deja absolut peste tot la Orhei, pentru că primele zile noi am căutat masiv la Orhei”, a subliniat Viorel Cernăuțeanu.

Ana Maria, o tînără de 19ani de la Orhei, însărcinată în luna a șasea a fost găsită moartă după o săptămînă de căutări, într-o rîpă dintr-o fîșie forestieră din raionul Telenești. Luni, 22 aprilie, procurorii au anunțat că, preliminar, ea a murit din cauza unei traume cranio-cerebrale deschise. Totuși, expertiza urmează să stabilească cauza exactă a decesului, deoarece pe copul tinerei au fost găsite mai multe urme de tortură. Oamenii legii urmează să se stabilească și dacă în corpul ei nu au fost introduse substanțe psihotrope. Pe acest caz urmează să fie inițiat un dosar penal pentru omor intenționat. Singurul suspect în acest caz, un fost polițist de 45 de ani, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta se declară nevinovat și nu colaborează cu ancheta. Dacă va fi găsit vinovat,el riscă pînă la 20 de ani de închisoare sau chiar detenție pe viață.

În acestă sâmbătă, Diaconia vă invită la Masa Bucuriei

În această sâmbătă, în data de 27 aprilie, în cadrul Campaniei de Paști „Masa Bucuriei”, Diaconia organizează colecta națională de produse alimentare. Evenimentul va implica sute de voluntari și se va desfășura în 103 magazine din Chișinău și alte 25 de localități. 

Produsele donate la colectă vor fi transformate pe parcursul anului  în mese calde și pachete alimentare  pentru oamenii nevoiași.

Igor Belei, director executiv Diaconia: An de an, campania adună împreună mii de oameni pe care îi unește grija și iubirea față de aproapele. Pentru miile de voluntari implicați de-a lungul anilor, campania a fost un prim efort de solidaritate dar și o lecție practică de dăruire pentru o cauză nobilă care nu îi privește direct.

Perioada Postului Mare e tocmai perioada perfectă pentru a împărtăși acest mesaj de solidaritate, care a devenit, între timp o parte din comportamentul nostru permanent.

„Masa Bucuriei” este o ocazie minunată de a asigura bătrânii aflați singuri în fața deznădejdii cu „pâinea cea de toate zilele”, o ocazie prin care noi toți devenim o familie iubitoare pentru cei cărora le deschidem ușa.

Acțiunile cheie ale colectei se întâmplă an de an grație implicării unui număr mare de voluntari: aceștia transmit mesajul de solidaritate și îndeamnă oamenii să doneze alimente, participă la sortarea și distribuția donațiilor. Pe 27 aprilie, ei vor putea fi remarcați în toate rețelele de magazine implicate în proiect, vor purta tradiționalele veste galbene ale campaniei și vor face sonor și important același mesaj: „Donația ta poate umple farfuria unui flămând!

Gabriela Ștefîrță, elevă în clasa a XII-a C la Liceul Teoretic „Ion Creangă, voluntar în campanie: „Cred că fiecare dintre noi are puterea să fie schimbarea, să facă schimbarea. În bine desigur. De ce aș îndemna și alți tineri să se alăture Campaniei Masa Bucuriei? E o experiență wow. Merită trăită nu doar odată. Gândiți-vă că prin timpul dedicat umpleți direct farfuria unui om flămând cu mâncare. Asta e suficient să te simți cu folos și să inspiri pe alții. Cred că e chiar actual și în trend”.

Diaconia invită donatorii să răspundă cu generozitate și solidaritate îndemnului voluntarilor. La colectă pot fi donate produse alimentare neperisabile și cu termen de valabilitate mai mare: crupe, ulei, paste, zahăr, sare, conserve, întrucât acestea vor fi distribuite către beneficiari pe parcursul întregului an.

Se vor colecta alimente în rețelele: Kaufland, METRO, Linella, Supermarket Nr1, Local Discounter, Velmart, Green Hills Market, Fourchette, Family Market, Bonus.

Toți cei care vor să susțină oamenii nevoiași asistați de Diaconia pot face o donație pe parcursul întregului an. Cu 100 de lei e asigurat un prânz cald unui bătrân timp de o săptămână, la cantina socială din Chișinău: https://masabucuriei.md/#pricing-section .

La ediția din 2023, într-o singură zi au fost colectate 39 tone de alimente. Doar la cantina socială mobilă ,,Aproape de Aproapele’’ din Chișinău, de exemplu, au fost distribuite anul întreg 40.160 de prânzuri calde pentru sute de beneficiari.

În acest an, campania este sprijinită de Uniunea Europeană prin intermediul proiectului ,,Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile”, co-finanțat și implementat de I.P. „Keystone Moldova”, A.O. ,,Concordia. Proiecte Sociale” și I.R.M.S. „Diaconia”.

Masca nazală folosită în timpul mesei, prezentată într-un video
Articolul anterior
Sosia lui Meghan Markle, terorizată după interviul dat de Ducii de Sussex: „E foarte dureros”
Articolul următor