Doi taximetriști au fost reținuți pentru transportarea ilegală a bărbaților din Ucraina în Moldova

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră, anunță reținerea a doi taximetriști responsabili de transportarea ilegală din regiunea transnistreană la Chișinău a ucrainenilor sosiți ilegal în Moldova, care pentru întreaga schemă tranzitare plăteau a câte $2.000 de persoană, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cei doi sunt din Rezina și Râbnița și au vârste de 50 și 64 de ani. Aceștia au fost implicați în schemă pe parcursul anului 2024, de comun cu alți membri ai grupului infracțional din Ucraina. În baza informațiilor de care dispuneau oamenii legii din Moldova, domiciliile și mașinile de taxi conduse de cei doi bărbați au fost percheziționate. De acolo, au fost ridicate cele două mașini de taxi folosite la transportarea ilegală a ucrainenilor, care nu aveau voie să iasă din țară în contextul obligației participării la război, telefoanele mobile, precum și alte probe care vor fi supuse cercetării penale.

Urmare a audierii bănuiților, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a depus la Judecătoria Chișinău – sediul Ciocana demersurile de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile. Urmează ca instanța să decidă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Ultim omagiu pentru Andreea Cuciuc. Biserica și curtea cimitirului, de neîncăput: Sute de oameni își iau rămas bun de la tânără

Lacrimi și durere fără margini! Familia, apropiați, prietenii și sute de oameni își iau rămas bun, în aceste clipe de la Andreea Cuciuc. Ceremonia funerară are loc chiar în aceste momente, informează unica.md.

Tânăra va înmormântată la Cimitirul Armenesc din Chișinău. Sute de oameni s-au adunat afară pentru ai aduce un ultim omagiu Andreei Cuciuc.

sursa: captură de ecran TezaurMedia

Tragedie la Anenii Noi: Două persoane au murit în urma intoxicațiilor cu gaze. Alte două au ajuns la spital în weekend

Două persoane din raionul Anenii Noi au decedat în urma intoxicației cu gaz natural, iar alte două persoane din UTA Găgăuzia, au avut de suferit în urma emanării monoxidului de carbon de la o sobă, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Cazul tragic a fost înregistrat în după-amiaza zilei de 17 noiembrie 2024, într-o casă de locuit din satul Gura Bîcului, raionul Anenii Noi. Aici, au fost depistate cadavrele a două persoane: un bărbat în vârstă de 42 de ani și un copil de 3 ani. În urma cercetărilor efectuate de specialiștii serviciilor de urgență, s-a stabilit că persoanele s-au intoxicat din cauza scurgerii de gaz natural, în timpul utilizării unui cazan de încălzit conectat la rețeaua de gaze.

Al doilea caz a avut loc în dimineața zilei de ieri. Salvatorii din sudul țării au fost informați despre două persoane care s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o sobă într-o casă din localitatea Copceac, UTA Găgăuzia. Pentru cercetarea cazului, la fața locului au ajuns angajații serviciilor de urgență, inclusiv salvatorii Secției Situații Excepționale Ceadâr-Lunga. Investigațiile efectuate au demonstrat că o femeie în vârstă de 42 de ani și un minor de 12 ani au suferit intoxicație cu monoxid de carbon emanat de la o sobă în care focul a rămas aprins pe toată noaptea. Persoanele au fost transportate la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Circumstanțele cazurilor urmează a fi stabilite de autoritățile competente.

În acest sens, IGSU îndeamnă repetat cetățenii să respecte cu prudență maximă regulile de siguranță la utilizarea instalațiilor de încălzit în perioada rece a anului.

Specialiștii IGSU avertizează că sobele trebuie verificate minuțios înainte de a fi utilizate. Acestea trebuie să fie funcționale și curățate de funingine și depuneri.

Fisurile și defectele trebuie eliminate la timp. De asemenea, pentru evitarea intoxicațiilor cu monoxid de carbon, încăperile trebuie aerisite periodic, iar canalele de ventilare trebuie să rămână deschise și neobturate. Totodată, pe timp de noapte, oamenii sunt rugați să stingă focul din sobă.

În perioada rece a anului, oamenii trebuie să fie prudenți la utilizarea instalațiilor conectate la gaze naturale. Cetățenii sunt rugați să monteze corect instalațiile alimentate cu gaze naturale, în locuri inaccesibile copiilor. Funcționalitatea acestora trebuie verificată sistematic.

Pentru a evita intoxicațiile din cauza scurgerii gazelor naturale provocate de defecțiuni, este necesar ajutorul specialiștilor autorizați.

Conectarea și utilizarea instalațiilor alimentate cu gaze naturale se va efectua doar după eliminarea cauzelor care ar putea determina scurgeri de gaze.

Persoanele care optează pentru utilizareaze buteliile de gaz, IGSU atenționează că amplasarea acestora în interiorul locuințelor, mai ales în apropierea surselor de căldură, este interzisă. Buteliile care alimentează instalațiile de încălzit trebuie plasate în cutii metalice afară, la o distanță minimă de 5 metri de la intrarea în locuință. Alimentarea acestora este posibilă doar cu combustibilul pentru care sunt destinate.

Conform datelor IGSU, pe parcursul anului au fost înregistrate 44 cazuri de intoxicație cu produsele de ardere în urma cărora au avut de suferit 77- persoane dintre care 30 copii, iar 13 persoane au decedat, inclusiv 2 minori.

În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

Moldelectrica, anunț în contextul atacului asupra sistemului energetic din Ucraina

Moldelectrica a venit cu precizări privind starea sistemului electroenergetic moldovenesc după atacul masiv al Rusiei asupra obiectivelor energetice din Ucraina, informează unica.md.

”Moldelectrrica informează opinia publică despre starea stabilă a sistemului electroenergetic moldovenesc, în contextul atacurilor asupra obiectivelor energetice din Ucraina.

Nu există consumatori de energie electrică afectați urmare a atacurilor din Ucraina.

În cazul oricăror schimbări, vom reveni cu informații de interes public.”, se arată în mesajul instituției.

HoReCa și agențiile imobiliare, obligate să conecteze echipamentele de casă și de control la SIA MEV
Articolul anterior
Secții de votare în 83 de localități din stânga Nistrului
Articolul următor