Doi tineri care s-au cunoscut în spital, după ce au primit transplant de inimă, s-au îndrăgostit : ”Am știut că există acea chimie”

Viața unor tineri care s-au cunoscut în spital s-a schimbat radical, căci ani mai târziu, aceștia au ajuns să se îndrăgostească unul de celălalt, acum fiind căsătoriți.

Taylor Givens, în vârstă de 29 de ani și Collin Kobelja, de 34 de ani, au fost supuși unor operații de transplant de organe la spitalul Fairfax din Virginia, Statele Unite ale Americii.

Aceștia au fost internați în spital în iunie 2011, fiind internați în saloane diferite, dar trecând unul pe lângă celălalt atunci când mergeau la diferite investigații.

Ulterior, însă, Collin i-a trimis lui Taylor un mesaj pe Facebook. Se întâmpla în 2016, după cinci ani de la transplant. Au simțit că au o conexiune de la început, însă niciunul dintre ei habar n-avea ce urma.

Cei doi au început să iasă împreună, iar în 2019 s-au căsătorit. Deși amândoi au probleme de sănătate, Taylor fiind diagnosticată cu limfom, acum fiind în remisie, Collin se pregătește pentru un nou transplant de inimă, aceștia continuă să fie unul alături de celălalt și să se iubească.

Collin s-a născut cu o malformație a inimii și a fost supus unor operații încă de când avea doar trei zile. Primul transplant de inimă l-a avut la 17 ani, însă de-a lungul vieții s-a bucurat de activități specifice vârstei, luând cursuri de arte marțiale sau de înot.

Taylor și Collin au ajuns să fie împreună după ce acesta i-a scris să o întrebe dacă medicul cardiolog mai lucrează la spitalul în care au primit transplantul de inimă. Atunci, aceasta era internată, iar bărbatul a venit să o viziteze.

”A fost o conexiune uimitoară, habar n-aveam ce urmează”, a povestit Taylor, care a mărturisit că au făcut schimb de numere de telefon.

”Am avut sentimente, pur și simplu am știut că suntem făcuți să fim împreună”, a spus și Collin.

sursa

Elevi și profesori premiați pentru rezultate remarcabile

39 de elevi și 42 de profesori au fost premiați în cadrul festivității Gala Olimpicilor 2024, desfășurată astăzi, 17 decembrie, în incinta Palatului Republicii. Evenimentul a întrunit cca 400 de profesori, membri ai Consiliilor Olimpice Republicane și a Juriilor, elevii cu medalii și mențiuni de onoare la olimpiade europene, balcanice și internaționale, invitați speciali. Elevii și profesorii au fost felicitați de Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, Valentina Chicu, consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul educației și cercetării, Marcela Adam, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

„Rezultatele voastre la olimpiadele internaționale de matematică, fizică, chimie și alte discipline nu sunt doar trofee sau medalii. Sunt dovezi incontestabile ale faptului că excelența poate fi atinsă chiar și în cele mai dificile circumstanțe”, a spus ministrul Dan Perciun.

Ministrul Educației și Cercetării a înmânat Diplome de excelență elevilor care au obținut rezultate remarcabile în cadrul olimpiadelor internaționale, europene sau balcanice, cât și profesorilor care au contribuit la pregătirea loturilor olimpice naționale.

Gala Olimpicilor este o festivitate organizată anual de către Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare în scopul omagierii elevilor care obțin rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale la disciplinele de studiu, și a profesorilor care contribuie la pregătirea elevilor și la obținerea acestor rezultate.

Poliția Republicii Moldova este sărbătorită astăzi

Poliția Repubblicii Moldova este sărbătorită astăzi. Cu această ocazie, polițiștii din toată țara au fost felicitați printr-un mesaj special, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

”Ne exprimăm respectul și recunoștința față de profesionalismul, curajul și devotamentul pe care îl demonstrați zi de zi. Fiecare dintre voi contribuie la siguranța cetățenilor, la respectarea legii și la consolidarea încrederii în instituția noastră. Vă mulțumim pentru eforturile neobosite și sacrificiile făcute în numele comunității! Vă dorim sănătate, misiuni cu succes şi susținerea permanentǎ a celor dragi.

La mulți ani, colegi! ”, se arată în mesajul public al Poliției Republicii Moldova.

Astăzi, miercuri, 18 decembrie, polițiștii vor participa la evenimentele dedicate Zilei Poliției Republicii Moldova.

Fuego a postat o poză cu mama sa și i-a transmis un mesaj emoționant de ziua ei

Fuego, pe numele lui real Paul Surugiu, a făcut public un mesaj emoționant dedicat mamei lui, care și-a sărbătorit ieri ziua de naștere. „O iubesc nespus!”, i-a transmis el public, scrie profm.ro.

La 48 de ani, Fuego nu se teme să-și exprime public sentimentele pentru mama lui, iar mesajul postat pe rețelele sociale a impresionat oameni din toată țara.

Azi este ziua mamei mele! E sărbătoare în sufletul și în amintirile mele! Mama este liniștea și inocența mea, e cea care a luptat să fiu ce sunt azi, este căldura, forță, simțire și sens pentru mine! Îi doresc sănătate și bucurii multe și o vreau cat mai mult lângă mine! E un om haios și chiar dacă ne mai certăm noi din când în când, după cum e firesc, avem acea legătură de nezdruncinat.

Pentru mama, eu am fost scop al vieții, lumină și a dat TOTUL ca să mă aducă pe treapta visului, indiferent de sacrificii! Și au fost multe sacrificii la mijloc! O iubesc nespus și îi mulțumesc pentru ca sunt și este, pentru puterea ei, pentru ambiție și pentru ca e acolo, mereu, cu glasul și grija ei, transformate într-un obicei fără de care nici eu, nici ea, nu putem trăi! La mulți ani, MAMA! Te iubesc!”, a scris el în dreptul unei fotografii în care apare lângă brad, alături de mama lui.

Să-ți trăiască mama, să fie sănătoasă și să vă bucurați ani mulți unul de celălalt!”, „Mulți ani cu sănătate și bucurii multe pentru mama ta!”, „Ce tânără e mama ta. Să rămână așa, sănătoasă, plină de energie și vitalitate”, au fost câteva dintre mesajele lăsate de prietenii virtuali.

Kate Middleton și Prințul William, cea mai spectaculoasă apariție la Premiile Bafta. Prințesa a strălucit!
Articolul anterior
Un designer moldovean și-a prezentat colecția de rochii la Săptămâna Modei de la Londra
Articolul următor