S-a stins din viață Iraida Iacovlev, doctor habilitat în medicină, cercetător științific coordonator, cu o experiență de aproape 70 de ani în domeniul medical.
Despre aceasta a anunțat Administrația IMSP Institutul Mamei și Copilului.
„O persoană și un savant desăvârșit ce a activat cu dedicație, profesionalism și responsabilitate în domeniul Patomorfologiei Tumorilor Umane din Republica Moldova.
Direcția principală de cercetare științifică s-a bazat pe studiul histo- și morfogenezei proceselor precanceroase și ale tumorilor tractului genital feminin.
Ca rezultat al multor ani de cercetare, ea a creat o clasificare originală a proceselor de fundal ale cancerului, precancerului și ale cancerului de col uterin.
În aceste clipe de tristețe și grea încercare, suntem alături de familie și transmitem sincerele noastre condoleanțe.
Dumnezeu să o odihnească în pace!”, se arată în mesajul colegilor.