Doliu în lumea muzicii. Un cunoscut artist a căzut de pe avion în timpul filmării unui videoclip

Un cunoscut artist a decedat după ce a căzut de pe aripa unui avion aflat în zbor, în timpul filmării unui videoclip. E vorba despre rapperul canadian Jon James McMurray, în vârstă de 33 de ani, cunoscut sub numele de Jon James, care a decedat pe loc.

separator

Incidentul a avut loc la Vernon, în Columbia Britanică.

„Se antrenase intens pentru această cascadorie, dar în timp ce Jon mergea din ce în ce mai departe pe aripa avionului, aparatul de zbor de dimensiuni mici Cessna a început să coboare în spirală, iar pilotul nu a putut corecta mişcarea”, se precizează într-un comunicat.

Incidentul i-a șocat pe fanii artistului!

sursa: www.a1.ro

Vladimir Putin, comentariu ironic despre renumărarea voturilor în România

Preşedintele rus Vladimir Putin a comentat în mod ironic, luni, decizia de a efectua o renumărare voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România după victoria surprinzătoare a candidatului pro-rus Călin Georgescu, relatează EFE, potrivit Agerpres citată de observatornews.ro.

„Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor”, a afirmat Putin în timpul unei întâlniri cu tineri oameni de ştiinţă, transmisă la televiziune.

EFE precizează că Biroul Electoral Central din România a decis săptămâna trecută renumărarea celor 9,4 milioane de voturi exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale, prin ordin al Curţii Constituţionale.

Călin Georgescu a câştigat cu aproape 23% primul tur al scrutinului prezidenţial, în faţa candidatei pro-europene Elena Lasconi, care s-a clasat pe locul al doilea, cu doar 2.740 de voturi mai mult decât premierul social-democrat, Marcel Ciolacu, care s-a clasat pe locul al treilea, reaminteşte agenţia spaniolă de presă.

Curtea Constituţională din România a validat luni seara primul tur al alegerrilor prezidențiale din Român ia, respingând solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, turul doi urmând să aibă loc pe 8 decembrie.

Cetățenii vor afla valoarea compensației la sfârșitul acestei săptămâni

Autoritățile spun că fac tot posibilul ca cetățenii să aibă o claritate în privința valorii compensației la energie, până la finele acestei săptămâni. Plățile monetare vor varia între 300 și 800 de lei și vor fi calculate individualizat. Gospodăriile cu venituri mici vor avea compensații mai mari, celelalte vor primi plăți mai mici sau în general s-ar putea să nu se califice pentru compensații, bunăoară, în cazul celor ale căror venituri depășesc 30 de mii de lei pe lună, a precizat secretara de stat de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova. Cei care se vor califica pentru compensații nu vor primi mai puțin de 300 de lei, a subliniat ea, relatează Radio Moldova.

„Nimeni nu va fi exclus doar fiindcă nu există buget, dacă are necesitatea și corespunde criteriilor care urmează să fie aprobate în detalii săptămâna aceasta în ședință de Guvern. Nu se pune problema că oamenii nu vor primi compensații fiindcă nu există buget. El a fost gândit, a fost planificat. Noi am făcut simulări, inclusiv pe numărul de cazuri de anul trecut, care este unul similar. Nu există surprize, noi știm la ce să ne așteptăm și tot ce se întâmplă e în limita așteptărilor pe care le-am avut”, a notat Corina Ajder.În decembrie, când intră în vigoare tariful majorat la gazele naturale, valoarea compensațiilor va fi ajustată, a precizat Corina Ajder. Ajustări se vor face și dacă, eventual, se va majora tariful la energia termică.„Vom face modificările necesare în cadrul legal pentru a asigura că oamenii nu achită mai multe pentru aceste facturi, doar pentru că s-a majorat tariful. Vom compensa mai mult pentru a ne asigura că nici o gospodărie nu achită un tarif mai mare decât cel achitat în sezonul precedent”, a adăugat secretara de stat de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.Amintim că peste 700 de mii de gospodării s-au înregistrat pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md. În acest an, plățile nu vor fi direct în factură, ci vor fi transferate pe card sau la poștă. Compensațiile pentru luna noiembrie vor fi achitate la mijlocul lunii decembrie.

A cincea zi de proteste masive în Georgia

Protestele împotriva deciziei guvernului georgian de a suspenda negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2028 continuă, ajungând la a cincea zi consecutivă. În Tbilisi și alte orașe mari, precum Batumi, Kobuleti și Ozurgeti, zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi, potrivit relatărilor presei locale și internaționale, scrie moldova1.md.

La Tbilisi, protestatarii au ridicat baricade pe bulevardul Rustaveli, iar în fața Parlamentului s-au înregistrat confruntări dure cu forțele de ordine, notează DW.Poliția a utilizat gaze lacrimogene, tunuri cu apă și grenade fumigene pentru a dispersa mulțimea. În semn de protest, manifestanții au folosit artificii și au lovit barierele de fier ale Parlamentului. Ministerul de Interne al Georgiei a justificat intervenția, declarând că „mitingul a depășit limitele unei adunări pașnice”.

Până acum, autoritățile au reținut 224 de persoane în primele patru zile de proteste. Acțiunile continuă să fie marcate de ciocniri violente și măsuri stricte de securitate.

Premierul Irakli Kobakhidze a declarat luni, 2 decembrie, că „integrarea europeană a Georgiei nu este abandonată, ci va continua cu eforturi maxime”. Cu toate acestea, el a exclus negocierile cu opoziția. Pe de altă parte, președintele Salome Zurabișvili, care s-a alăturat protestatarilor în prima zi, a criticat dur guvernul, acuzându-l că servește interesele rusești. „Mesajul este clar: redă-mi vocea, redă-mi viitorul european!”, a scris ea pe rețelele sociale.

Manifestațiile au izbucnit pe 28 noiembrie, după ce premierul Kobakhidze a anunțat că negocierile de aderare la Uniunea Europeană vor fi suspendate până la sfârșitul anului 2028. Decizia a fost primită cu indignare de societatea georgiană, care consideră integrarea europeană un obiectiv strategic al țării.

Deși guvernul încearcă să calmeze situația, protestele par departe de a se încheia, iar viitorul stabilității politice în Georgia rămâne incert.

De Halloween, Shopping MallDova este „bântuit” de fantome. Vino să descoperi lumea personajelor ciudate
Articolul anterior
Rețete de casă pentru stimularea imunității în sezonul rece
Articolul următor