Doliu. S-a stins din viață scriitorul Andrei Burac

Poetul, prozatorul și dramaturgul Andrei Burac, laureat al mai multor premii literare, s-a stins din viață, marți, 30 iunie, la vârsta de 81 de ani. Pe 17 august, el ar fi împlinit 82 de ani.

separator

”Mutarea lui la cele veșnice este o pierdere pentru cultura noastră și pentru toți cei care l-au cunoscut. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, se menționează în necrologul semnat de Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Andrei Burac s-a născut la 17 august 1938 în comuna Cârnățeni, județul Tighina, astăzi raionul Căușeni. A absolvit Colegiul de Medicină din Tighina (1955), Institutul de Medicină din Chișinău (1964) și Cursurile Superioare de Literatură din Moscova (1977). A lucrat ca medic chirurg la Căușeni și Chișinău.

În 1970 a debutat editorial cu placheta de versuri ”Ispita înfloririi”, urmată de cartea ”Culegători în amurg” (1976). În 1977, a editat volumul de publicistică ”Perpetuele bucurii”, care cuprinde dialoguri cu diverse personalități din R. Moldova. În 2005, i-au apărut concomitent câteva volume: ”Flacăra din vechile oglinzi” (poezie) la București, ”Între somn și veghe” (proză) la Chișinău și ”Asediați de cuvinte” (publicistică) la Timișoara, iar în 2006 – volumul antologic ”Există ore”. În 2013, a editat în România cărţile „Suflete la plimbare” (dramaturgie), „Între somn şi veghe” (proză) şi „Ghilotina de aur” (poezie).

A semnat piesele dramatice ”Primăvara în doi”, ”Spovedania”, ”Iulia”, ”Câteva zile și nopți cu vedere la mare”, ”Iuda” ș.a. Piesele sale au fost montate la teatrele din R. Moldova și din alte țări, adaptate la radio și televiziunea națională. Poeziile sale au fost traduse în limbile rusă, belarusă, ucraineană, armeană, suedeză, greacă, engleză ș.a. Este autorul scenariului de film „Fii fericită, Iulia”, regizat de regretatul Iacob Burghiu, peliculă care a fost cumpărată în 29 de ţări.

În 1975 devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A fost membru inițiator, iar din 1998 președinte al PEN Club Moldova. În 1993 devine membru al Academiei Mondiale de Arte și Cultură (California, SUA), apoi al Congresului Mondial al Poeților din California, SUA. A activat în calitate de Consul Onorific al Republicii Cehia în R. Moldova.

Andrei Burac a fost distins cu medalia ”Mihai Eminescu” (1998), cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1998), Premiul UNESCO ”Pentru propagarea Binelui și a Culturii” (pentru dramaturgie, 2002), cu Premiul de Excelență pentru contribuția la dezvoltarea dramaturgiei naționale, acordat de Teatrul Național ”Satiricus-I. L. Caragiale” din Chișinău (2004) și cu alte premii.

sursa: www.moldpres.md

200 de apeluri pe zi. Tot mai mulți soldați ruși sună la Forțele Armate ale Ucrainei pentru a afla cum să se predea

După anunțul mobilizării în Federația Rusă, numărul apelurilor la Forțele Armate ale Ucrainei este în continuă creștere, transmite presa ucraineană. Soldații ruși care se predau vor primi trei mese pe zi, îngrijiri medicale și contact cu familiile lor.

Russian troops in Belarus 'direct threat' to Lithuania – minister - LRT

Vitaly Matviyenko, coordonatorul proiectului ,,Vreau să trăiesc”, a declarat într-un briefing că din 18 septembrie au primit peste 2.000 de apeluri de la ruși pe tema predării.

,,Din 18 septembrie, proiectul „Vreau să trăiesc” a procesat peste 2.000 de apeluri din partea membrilor armatei ruse, care nu vor să urmeze ordinele criminale ale lui Putin și să lupte împotriva Ucrainei. Au învățat cum să se predea. Desigur, odată cu mobilizarea din Federația Rusă, numărul de apeluri este doar în creștere”, a spus Matvienko.

După cum spune funcționarul, algoritmul de predare a fost deja elaborat în detaliu – există un canal de telegramă și numere de linie fierbinte ce pot fi contactate.

În timpul dialogului, partea ucraineană explică cum și în ce circumstanțe este posibil să se predea.

Se subliniază că Ucraina garantează tuturor prizonierilor de război respectarea Convențiilor de la Geneva: trei mese pe zi, îngrijiri medicale și posibilitatea de a contacta rudele.

„Putin va părăsi puterea peste câteva luni”. Declarațiile fostului premier al Rusiei, Mihail Casianov

Mihail Casianov, fost prim-ministru al Rusiei, consideră că Vladimir Putin ar putea renunța la funcția sa și va „evada” în câteva luni, informează Sky News.

„În trei sau patru luni cred că va avea loc o schimbare crucială”, a declarat Casianov pentru Sky News.

„Nu cred că există cineva în cercul lui Putin care să îl poată face să plece”, a adăugat fostul premier rus.

„Domnul Putin însuși ar trebui să ajungă la această înțelegere. Cred că trei factori care cresc simultan l-ar putea conduce pe domnul Putin la o astfel de decizie de a evada cumva”, a precizat Casianov.

Factorii anunțați de Casianov sunt:

1. Armata ucraineană este în creștere și are sprijinul SUA și al Marii Britanii

2.  Ordinul de mobilizare al domnului Putin determina creșterea tulburărilor sociale în interiorul Rusiei, astfel că președintele pierde sprijinul în rândul rușilor obișnuiți

3. Efectul sancțiunilor occidentale este în creștere.

Mihail Kasianov, destituit de către Putin în 2004, a trecut în opoziţie şi a devenit unui dintre cei mai feroci critici ai Kremlinului.

Mihail Kasianov spune că a plecat din Rusia din cauza opoziţiei sale faţă de invazia rusă a Ucrainei, dar a refuzat să spună AFP în ce ţară se află, invocând motive de securitate.

Boris Nemţov, un critic al lui Vladimir Putin şi căruia Mihai Kasianov îi era apropiat, a fost asasinat prin împuşcare în apropiere de Kremlin în 2015.

Partizanii au aruncat în aer mașina unei trădătoare din Melitopol. Aceasta „răspândește propaganda rusă printre copiii ucraineni”

În Melitopol, oraș din Ucraina ocupat de Rusia, o mașină aparțînând „șefei” departamentului de educație din cadrul administrației de ocupație a explodat joi dimineață, anunță un Centrul de Rezistență al Ucrainei din Ucraina.

Russian occupation regime in Melitopol prepares a ''vote from home'' option  for upcoming ''referendum'' to conceal low turnout – Ukrainian Resistance |  Ukrainska Pravda

Explozia a avut loc în apropierea colegiului industrial și economic, fiind distrusă mașina unei colaboratoare locale, Olena Sapurova, care este implicată în implementarea „programului educațional rusesc”, care de fapt răspândește propagandă rusă printre copiii ucraineni.

În urmă exploziei, ea nu a fost rănită, dar a primit motive pentru a-și regândi comportamentul, precizează site-ul.

sursa

Începând cu 1 iulie, copiii până la 7 ani vor avea acces interzis în piețele din Chișinău
Articolul anterior
CC a decis: amenzile din perioada stării de urgență, declarate neconstituționale
Articolul următor