Dorin Recean îndeamnă tinerii să se înscrie la stagiile plătite în sectorul public

Republica Moldova se află într-un proces accelerat de integrare europeană, contribuția tinerilor fiind esențială pentru atingerea acestui obiectiv. Declarația a fost făcută de către prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul evenimentului de lansare a programelor de stagii plătite în serviciul public, care s-a desfășurat la Academia de Studii Economice din Moldova, instituție pe care a absolvit-o șeful Executivului.

Premierul Dorin Recean a încurajat studenții să se înregistreze la stagiile disponibile în autoritățile publice, accentuând că acestea reprezintă experiențe cu numeroase beneficii atât pentru formarea profesională, cât și pentru dezvoltarea țării noastre.

„Avem tot mai mulți tineri talentați și ambițioși, care aleg o carieră în sectorul public. Prin munca pe care o facem împreună, Guvernul construiește Moldova europeană și condiții mai bune de viață pentru toți cetățenii”, a declarat șeful Cabinetului de miniștri.

În acest an, tinerii pot alege între două programe. Astfel, Guvernul oferă o bursă neimpozabilă de 3000 de lei pentru o durată a stagiului de 480 de ore, desfășurată în perioada 1 iunie – 30 noiembrie, cu posibilitatea de a fi propus spre numire într-o funcție publică de execuție în cadrul autorității-gazdă, fără organizarea concursului, cu condiția finalizării unui stagiu complet și evaluării cu calificativul ,,foarte bine”. În cazul oportunității de numire într-o funcţie vacantă din cadrul subdiviziunii în care a fost efectuat stagiul, nu va fi stabilită perioadă de probă. Pentru ediția de recrutare din perioada mai-iunie sunt planificate 150 de locuri. Pentru mai multe informații, accesați: stagii.gov.md.

Un alt program de stagii pentru tineri, finanțat de Uniunea Europeană, prevede o durată de două luni, în perioada 24 iunie – 23 august, cu o bursă de 200 de euro. Stagiarii vor activa în instituții publice de nivel central, fiind ghidați de Înalții Consilieri UE. Mai multe detalii sunt disponibile la această adresă

A răpit un automobil, a furat bijuterii și bani și a comis un accident rutier. Un individ din Călărași, reținut de oamenii legii

Un tânăr de 29 de ani din Călărași este cercetat penal după ce ar fi furat mai multe bijuterii și bani, a răpit un automobil și a comis un accident rutier, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din Călărași precum că i-a fost răpită mașina de marca Toyota, pe care a lăsat-o descuiată pe un câmp din apropierea orașului.

La scurt timp, a parvenit o altă înștiințare precum că din casa unui bărbat, tot din Călărași, au fost sustrași bani în sumă de 4 000 de euro și 5 000 de lei, mai multe bijuterii și articole vestimentare.

În urma acțiunilor prompte ale polițiștilor, suspectul a fost identificat. Este vorba de un bărbat de 29 de ani din Călărași, polițiștii declanșând imediat măsurile de localizare a acestuia.

Bărbatul, însă, nu a reușit să fugă prea departe de poliție. După ce a comis infracțiunile s-a deplasat spre mun. Chișinău cu automobilul răpit, dar pe traseul R-1, între localitățile Bucovăț și Rassvet din raionul Strășeni, a comis un accident rutier tamponând o Toyota Prius.

Bărbatul a fost reținut de oamenii legii, la el fiind găsite toate bunurile sustrase. 

Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat.

Bănuitul urmează să fie plasat în arest pe un termen de 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 5 ani.

Un taximetrist a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”

Un bărbat de 36 de ani, angajat ca taximetrist, a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bărbatul a preluat o comandă printr-o aplicație, urmând să ia un pachet de pe strada N.Milescu Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei și să-l transporte la o altă adresă.

Pachetul i-a fost transmis de o femeie care plângea și care i-a explicat că acesta trebuie transmis urgent unei rude implicată recent într-un accident rutier.

După ce a luat pachetul, taximetristul și-a dat seama că poate fi vorba despre o escrocherie și a decis să verifice informațiile anunțând Poliția.

Bărbatul a întors femeii pachetul în care se aflau haine și 175.000 de lei, informând-o că a fost la un pas de a fi victima unei înșelăciuni. Acesta a așteptat oamenii legii și a furnizat informațiile solicitate.

Poliția atrage atenția repetat cetățenilor:

– Fiți prudenți! Nu vă lăsați manipulați de infractori.

– Dacă sunteți apelați de persoane necunoscute care vă prezintă un scenariu similar, închideți apelul și verificați informația cu rudele.

– Apelați imediat serviciul 112 pentru a raporta orice suspiciune.

Vigilența taximetristului a împiedicat o posibilă escrocherie, demonstrând importanța prudenței și a colaborării cu autoritățile.

Nicu Țărnă – actor, interpret și director de teatru: Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și investiții în educație

Nicu Țărnă este interpret, actor și director al centrului de cultură și artă Ginta Latină, unde de câțiva ani buni dezvoltă și promovează „Teatrul Fără Nume” din Chișinău. 

„Arta și cultura pot deveni punți de legătură între Moldova și Europa, facilitând schimburile culturale și dialogul intercultural. Astfel, vom putea construi un viitor în care identitatea noastră culturală se împletește armonios cu valorile și oportunitățile europene”, afirmă actorul.

Prin tot ce face, artistul pune umărul la dezvoltarea și susținerea artei și culturii noastre, deoarece crede cu tărie că aceștia sunt factori importanți, care stau la baza unei societăți moderne.  

„Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și echitabil, investiții în educație și în dezvoltarea competențelor tinerelor generații și, bineînțeles, un viitor mai bun pentru arta și cultura noastră, prin investiții, noi oportunități economice și sociale, atrăgând turiști și promovând talentele noastre pe scena europeană”, mărturisește Nicu Țărnă.

Videoul integral poate fi vizionat AICI!

Persoanele cu această grupă de sânge au o abilitate unică. Descoperire neașteptată
Articolul anterior
Ucraina înăspreşte sancţiunile pentru cei care se sustrag de la mobilizarea militară. Zelenski a promulgat o lege în acest sens
Articolul următor