Dorin Recean, întrevedere cu vicecancelarul Germaniei. Subiectele discutate

Agenda de reforme implementate în Republica Moldova pentru asigurarea dezvoltării economice a țării, oportunitățile create de autorități pentru atragerea investițiilor străine, dar și posibilitățile de extindere a cooperării comercial-economice moldo-germane au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu vicecancelarul Germaniei, ministrul Economiei și Climei, Robert Habeck.

Dorin Recean a discutat cu vicecancelarul Germaniei. Subiectele abordateFoto: gov.md

Șeful Executivului a apreciat susținerea părții germane în fortificarea sectoarelor cheie pentru modernizarea țării.

De asemenea, premierul a accentuat că potențialul economic moldo-german necesită a fi valorificat deplin, subliniind importanța informării continue a oamenilor de afaceri din Germania despre beneficiile pe care le oferă țara noastră investitorilor.

„Mă bucur să avem susținerea Germaniei pentru consolidarea legăturilor noastre economice și promovarea oportunităților investiționale pentru afacerile din Germania. Republica Moldova rămâne orientată spre creștere economică, se dezvoltă și își continuă, accelerat, cursul spre marea familie europeană, având alături prieteni de încredere precum Germania”, a spus Dorin Recean.

Oficialii au mai discutat despre securitatea energetică a Republicii Moldova și eforturile de diversificare a surselor de energie regenerabilă.

„Prioritatea noastră este să ne consolidăm independența energetică, prin cooperare cu partenerii și prin implementarea unor proiecte strategice în domeniul energetic”, a subliniat premierul.

Turismul din Grecia se schimbă radical! În plin sezon estival, autoritățile introduc noi reguli pe plaje

În plin sezon estival, autoritățile din Grecia introduc noi reguli pe plaje. Supraaglomerarea nu mai este deloc tolerată, așa că turiștii români care se pregătesc să plece în vacanță pe insulele grecești trebuie să se informeze și să știe ce au de făcut, scrie evz.ro.

Cea mai vizitată țară de pe glob în perioada verii, Grecia, introduce reguli de ultimă oră împotriva supraaglomerării de pe plaje. Autoritățile nu mai sunt deloc tolerante și dau amenzi uriașe.

Concret, turiștii care ajung de acum încolo pe plajele însorite din Grecia trebuie să știe că nu mai pot închiria umbrele și șezlonguri oricum și de la oricine. Astfel de persoane sunt atent monitorizate și dacă nu au la vedere informațiile privind obiectele destinate închirierii și numărul acestora se aleg cu amenzi foarte mari.

Noile reguli sunt clare. Doar 30 la sută din suprafața cu nisip poate fi ocupată de scaunele pliabile, restul fiind destinat celor care preferă să stea pe prosoape.

Turiștii care observă că legea este încălcată, iar plaja este aglomerată cu șezlonguri pot raporta abuzul printr-o aplicație conectată la serverele Ministerul Finanțelor din Grecia.

Șezlongurile trebuie să fie amplasate la cel puțin 4 metri de țărm.

Căprioare eliberate din captivitate! Doi pui, găsiți într-o gospodărie din Nisporeni

Inspecția pentru Protecția Mediului Nisporeni a primit un apel telefonic, precum, că un locuitor al s. Odobești, r-nul Nisporeni, ține în captivitate două căprioare. Inspectorii au mers la fața locului, ei au ridicat  căprioarele și le-au transmis Ocolului Silvic Grozești. După un control veterinar căprioarele au fost eliberate în habitatul lor natural, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Persoana vinovată de săvârșirea contravenției a fost citată la sediul IPM Nisporeni pentru a fi sancționată conform prevederilor  legislației de mediu. 

Inspectoratul pentru Protecția Mediului își exprimă recunoștința față de cetățeanul care a alertat inspectorii de mediu și îndeamnă toți locuitorii să urmeze acest exemplu, contribuind activ la protejarea și conservarea faunei.

O fetiță de 11 ani și tatăl ei au murit după ce au fost loviţi de fulger pe munte

Un tată şi fiica sa în vârstă de 11 ani au murit după ce au fost loviţi de fulger în Munţii Balcani din Bulgaria, informează DPA citat de stirileprotv.ro.

Bărbatul şi cei doi copii ai lui se aflau în drumeţie în apropiere de vârful Kupena, care are înălţimea de 2.169 metri, a relatat luni televiziunea de stat BNT.

Fiul acestuia, în vârstă de 13 ani, a fost salvat de un elicopter militar după ce băiatul a alertat serviciile de urgenţă în urma fulgerului.

Potrivit relatării, bărbatul decedat, în vârstă de 47 de ani, era un alpinist experimentat. Cu toate acestea, el a întreprins acea drumeţie montană în condiţii meteorologice nefavorabile, au precizat serviciile de urgenţă. 

Peste o mie de polițiști și voluntari au participat la căutarea tinerei din Orhei
Articolul anterior
Bătaie cu focuri de armă, în fața unui centru comercial din Chișinău. Poliția a inițiat o anchetă
Articolul următor