Dorin Recean, la evenimentul „Fii PRO! Alege să fii profesor!”: Domeniul educației este o prioritate

Peste 3000 de absolvenți de liceu din R. Moldova, profesori și specialiști în educație au participat la evenimentul de promovare a profesiei didactice, cu genericul „Fii PRO! Alege să fii profesor!”, organizat în cadrul săptămânii educației. Prezent la eveniment, premierul Dorin Recean a apreciat dedicația și profesionalismul cadrelor didactice, subliniind că efortul pe care îl depun este o investiție importantă în generația oamenilor care vor construi viitorul european al Republicii Moldova.

De asemenea, premierul a încurajat tinerii să aleagă o carieră în sistemul educațional, accentuând că Guvernul va continua să susțină transformările în acest domeniu și să ofere acces la o educație modernă și performantă.

„Domeniul educației este o prioritate pentru Executiv. Avem mai multe programe menite să îmbunătățească condițiile de muncă ale profesorilor și să ofere instrumente moderne, necesare pentru a crește calitatea studiilor. Guvernul a majorat cu 15% salariul cadrelor didactice, a oferit alocația unică de 200 de mii de lei la angajare, iar acțiunile noastre vor continua pentru a crește un sistem educațional cu profesori motivați și tineri care ne vor ajuta să construim Moldova europeană” a spus premierul Dorin Recean. 

La eveniment, absolvenții au avut posibilitatea să examineze oferta educațională, prezentată în cadrul unei expoziții la care au participat 13 universități din Republica Moldova. Anual, circa 1200 de tineri aleg să studieze la programele din domeniul educației. 

Rusia ocolește embargoul european pe petrol cu ajutorul Turciei, care reexportă ţiţei rus în valoare de miliarde de euro

Un studiu realizat de două centre europene de cercetare dezvăluie că Turcia a devenit o ţară cheie pentru reexportarea produselor petroliere ruseşti în valoare de miliarde de euro către Uniunea Europeană (UE), eludând astfel sancţiunile impuse de Bruxelles şi de G7, informează EFE, citată de Agerpres. De la aplicarea sancţiunilor din februarie 2023 până în februarie 2024, UE a importat produse petroliere în valoare de 3,1 miliarde de euro din trei porturi turceşti (Ceyhan, Marmara Ereglisi şi Mersin), potrivit unui studiu al Centrului Finlandez de Cercetare pentru Energie şi Aer Curat (CREA) şi Centrului pentru Studiul Democraţiei (CSD) din Bulgaria.

În această perioadă, 86% din produsele petroliere importate de Turcia au venit din Rusia, potrivit studiului.

Raportul subliniază că, în 2023, Turcia a devenit cel mai mare cumpărător de produse petroliere ruseşti din lume, importând 18% din totalul exporturilor ruseşti.

De la intrarea în vigoare a interdicţiei UE şi G7, din februarie 2023 şi până în februarie 2024, Turcia a importat produse petroliere ruseşti în valoare de 17,6 miliarde de euro, generând 5,4 miliarde de euro în venituri fiscale pentru Kremlin.

UE a importat 5,16 milioane de tone de produse petroliere în valoare de 3,1 miliarde de euro din trei porturi turceşti: Ceyhan, Marmara Ereglisi şi Mersin, dintre care niciunul nu are rafinării, potrivit documentului.

Studiul indică faptul că produsele petroliere ruseşti sunt reexportate din Turcia către UE, profitând de lacunele legale care permit amestecarea ţiţeiului în terminalele de depozitare şi export a acestor produse.

Documentul mai precizează că consumul intern de produse petroliere în Turcia a crescut cu 8% în 2023. Însă importurile maritime de produse petroliere au crescut cu 56%, ceea ce ar sugera că Turcia reexportă aceste mărfuri, dincolo de satisfacerea cererii interne.

Un exemplu notabil din raport este un caz din mai 2023, când terminalul petrolier Toros Ceyhan din portul Ceyhan a primit 26.923 de tone de motorină din portul Novorossiisk din Rusia. Zece zile mai târziu, terminalul a trimis un volum similar de motorină către rafinăria MOH Corinth din Grecia, profitând de o lacună care permite intrarea produselor petroliere ruseşti amestecate.

Cele cinci state membre ale UE cu cele mai mari importuri de petrol din Turcia între februarie 2023 şi februarie 2024 sunt Grecia, Ţările de Jos, Italia, Spania şi România, scrie EFE, citat de Economedia.

Rusia afirmă că a capturat un nou sat din regiunea Harkov

Rusia a afirmat sâmbătă că a capturat un sat de lângă oraşul Vovceansk, în regiunea ucraineană Harkov, unde armata rusă a lansat săptămâna trecută o ofensivă.

„Unităţile grupului de nord au eliberat satul Stariţa din regiunea Harkov şi îşi continuă avansarea în profunzimea poziţiile defensive ale inamicului”, a anunţat într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.

Aproape zece mii de persoane au fost constrânse să-şi părăsească locuinţele din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, în urma unor atacuri terestre ale forţelor armate ruse.

Moscova a atacat mai multe localităţi, printre care Vovceansk, situat la numai cinci kilometri de frontieră, informează AFP, preluat de Agerpres.

Forţele ruse au ocupat 278 de kilometri pătraţi între 9 şi 15 mai, cele mai mari cuceriri teritoriale ale lor de la sfârşitul lui 2022, potrivit unui calcul al AFP pe baza unor date ale Institute for Study of War (ISW).

Moldoveanca Mia Rusu a cucerit jurații de la „Românii au talent” cu interpretarea piesei „Adagio”, a Larei Fabian

În prima semifinală a sezonului 14 „Românii au talent”, Mia Rusu a primit ropote de aplauze pentru interpretarea uluitoare a piesei „Adagio”. Andra a fost cucerită iremediabil de talentul artistei în devenire, scrie protv.ro.

Andra: „A fost atât de bine. Doamne, ce frumos poți să cânți! Talentul nu te-a dezamăgit. Ești extraordinară!”

Mihai Bobonete: „Ai niște calități ieșite din comun. Cred că vei deveni o mare cântăreață”.

Mia Rusu are 12 ani și este din Chișinău, Moldova. Tânăra a dovedit că este talentată și foarte ambițioasă, pasiunea pentru muzică descoperind-o la vârsta de cinci ani, atunci când a început să cânte melodiile din filmele și desenele animate pe care le urmărea.

​Observând acest talent, mama ei a decis să o înscrie la școala de muzică. De atunci, Mia a continuat să cânte, dezvoltându-și pasiunea pentru muzică.

Părinții ei, tatăl jurnalist și mama contabilă la un salon de frumusețe, au susținut-o în această călătorie. Mia a participat la toate concertele și festivalurile la care a avut ocazia, dorind să-și dezvolte abilitățile și să-și îmbunătățească performanța.

Pasiunile Miei, însă, nu se opresc la muzică. În timpul liber, ea învață să creeze animații pe calculator și studiază programarea, lucrând cu determinare, pentru a înțelege toate aspectele acestui domeniu fascinant. Cu toate acestea, visul ei cel mare este să devină cântăreață de operă.

„Este o fată foarte curajoasă pentru că a ales o melodie atât de grea, cu foarte multe schimbări de tonalitate. Ai atins toate notele! Bravo!”, a spus Andra, în timpul audițiilor.

„Mi se pare că ești genul de copil care zâmbește, dă din cap, acceptă tot ce i se spune, dar de fapt știe exact ce vrea. Cred că ești făcută pentru muzică! Ai în față un drum lung, dar o să reușești să își îndeplinești tot ce ți-ai pus în minte”, a mărturisit Dragoș Bucur, la audiții.

Comisarul european Johannes Hahn va susține un discurs în PMAN pe 9 mai
Articolul anterior
Cetățenii se vor putea adresa la oricare notar din țară pentru proceduri legate de moștenire. Proiectul, votat în prima lectură
Articolul următor