Dorul de casă, ilustrat pe un perete de peste 1000 m.p la Cahul! Pictura a impresionat oamenii

Dorul de casă al moldovenilor plecaţi peste hotare a căpătat formă şi culoare, la propriu. O demonstrează o pictură murală realizată de artistul Alexei Luca pe un perete din Cahul, cu o suprafaţă de 1 000 de metri pătraţi, scrie publika.md.

Imagile emoţionante care ilustrează satul moldovenesc, tradiţiile şi cultura noastră sunt un tribut adus localnicilor nevoiţi să plece în alte ţări pentru o viaţă mai bună, dar care niciodată nu şi-au uitat rădăcinile. Pictura a fost realizată timp de cinci luni şi a fost nevoie de peste 500 de litri de vopsea.

”Am vrut să arăt oamenii simpli de la ţară care o menire oarecare. Este legată mai mult şi de trecut, se vede după îmbrăcămintea lor în ie naţională. Sunt mai multe secvenţe de pictură care se leagă printr-un prosop care merge prin toate secvenţele, până în deal. ”



Băştinaşii din Cahul care au contribuit financiar la realizarea picturii murale spun cu mândrie că opera transmite în totalitate dorul de casă al moldovenilor şi dragostea lor pentru ţara în care s-au născut.

”Dor pentru mine rimează cu fior şi înseamnă, de fapt, un sentiment de apartenenţă faţă de patria aceasta, de ţara în care ne-am născut. Al cărui nume să îl ducem mai departe cu bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu.”

”Este un dor de casă, ştiţi, cei care sunt plecaţi peste hotare, ei mereu sunt cu sufletul acasă. Toţi cu mare plăcere participăm la aşa evenimente.”

Primarul oraşului spune că prin această pictură murală s-a dorit accentuarea dragostei de casă a moldovenilor de peste hotare.

”Subiectele care au fost reflectate prin pictură ţineau de specificul naţional, de tradiţii, de baştină, de casă, de obiceiuri frumoase care sunt în fiecare familie.”

Valoarea proiectului este de peste 680 de mii de lei, bani oferiţi de Primăria Cahul, de Guvernul Suediei şi al Moldovei, dar şi de băştinaşi.

Crimǎ de groază, la Râşcani: O femeie a fost ucisă de fiul sǎu, aflat la evidența psihiatricǎ, iar cadavrul făcut scrum pe un câmp

O femeie a fost ucisǎ cu bestialitate de cǎtre propriul sǎu fiu care se aflǎ la evidența medicului psihiatru. Cadavrul femeii a fost gǎsit pe un câmp, în amiaza zilei de ieri, 21 februarie, în jurul orei 12:20, în localitatea Gǎlǎșeni, din raionul Rîșcani, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei, scrie pulsmedia.md.

Potrivit surselor, un bǎrbat a alertat poliția dupǎ ce a gǎsit în stradǎ, în proximitatea casei victimei, o femeie în vârstǎ de 84 de ani, un picior de om.

Ulterior, oamenii legii veniți la fața locului, în extravilanul localității susmenționatǎ au dat peste un cadavru carbonizat acoperit cu iarbǎ uscatǎ.

S-a stabilit cǎ este vorba despre pensionara în proximitatea casei căreia a fost gǎsit piciorul.

Sursele noastre menționează cǎ femeia, dar și feciorul sǎu, în vârstǎ de 47 de ani, se aflau la evidența medicului psihiatru fiind diagnosticați cu schizofrenie.

Preliminar, de comiterea crimei este suspectat fiul femeii, ultimul fiind escortat de oamenii legii la un spital de psihiatrie.

Angajații IP Rîșcani cerceteazǎ cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisǎ crima.

Moartea proprietarului restaurantului „La Sarkis”. Comunitatea armeană nu crede în versiunea „suicidului” 

Comunitatea Armeană din Republica Moldova deplânge decesul lui Romeo Zacarean, un om de afaceri din capitală și proprietarul celebrului local din Chișinău, „La Sarkis”. Bărbatul a fost găsit fără suflare ieri seara, cu o plagă de împușcătură, scrie pulsmedia.md.

În mesajul de condoleanțe al Comunității Armene, se precizează că tragicul deces ar fi survenit în urma utilizării „necorespunzătoare a unei arme de foc”.

„Cu profundă tristețe anunțăm că a trecut în neființă compatriotul nostru Romeo Zacarean – proprietarul restaurantului La Sarkis. Această pierdere tragică a survenit în urma unui accident cauzat de manipularea necorespunzătoare a unei arme de foc”, se arată în mesaj.

Comunitatea Armeană din RM a transmis, de asemenea, condoleanțe familiei îndurerate și apropiaților lui Romeo Zacarean.

„Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor apropiați. În aceste momente grele, suntem alături de voi în durere”, mai este notat în mesaj.

Amintim că proprietarul localului „La Sarkis” a fost depistat fără suflare ieri seara și cu o plagă de împușcătură. Tragicul incident s-a produs la domiciliul acestuia, iar corpul neînsuflețit al bărbatului a fost depistat de soție.

Poliția investighează toate circumstanțele acestui caz, versiunea preliminară fiind suicidul.

O femeie din Edineț a vrut sǎ se dea “polițistă”, dar nu i-a reușit

Cu referire la video care a apărut pe rețelele de socializare, în care o persoană în uniformă folosește un limbaj indecent și mai mulți termeni care denigrează instituțiile de drept, Poliția Naționalǎ precizeazǎ cǎ femeia nu este angajatǎ a MAI, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Aceasta a fost deja identificatǎ. Este originarǎ din raionul Edineț și are 31 de ani. În scurt timp colegii noștri o vor documenta pentru “Uzurparea de calități oficiale prin folosirea ilegală a uniformei cu însemne distinctive, cu simbolica autorităților publice sau cu aspect similar ce ar permite confundarea, dacă nu este însoțită de săvârșirea unei infracțiuni”.

”Poliția urmează să stabilească și cum aceasta a intrat în posesia uniformei. Reiterăm cǎ nu tolerăm asemenea comportament din partea unor cetățeni care denigrează și prejudiciază imaginea instituțiilor statului.”, se menționează în comunicat.

Gavrilița se va înscrie pentru compensații ”cu intenția de a renunța”
Articolul anterior
Cauzele infertilității la bărbați! Explicațiile specialiștilor
Articolul următor
Close menu