Marinei Tauber ar urma să îi fie înaintate învinuiri după reținere. Referitor la măsura preventivă de arest, o decizie privind solicitarea nu a fost încă luată, au comunicat reprezentanții Procuraturii Generale, scrie realitatea.md.
Deputatul a fost lipsit de imunitate joi. Ulterior, CNA a descins în biroul ei din Legislativ, apoi a reținut-o pentru 72 de ore. Conform șefului interimar al Procuraturii Generale, Dumitru Robu, există două capete de acuzare.
Tauber este bănuită că a falsificat raportul de gestiune financiară a Partidului Șor. De asemenea, suspiciunile se referă și la „finanțarea partidului de către un grup criminal condus de Ilan Șor”, conform procurorului.
Robu a ezitat să numească alți figuranți în cadrul dosarului. Acesta și-a motivat refuzul prin faptul că ar putea fi periclitată desfășurarea anchete.
Tauber califică dosarul drept unul politic, la comanda conducerii țării, spunea anterior că știe despre faptul că va fi reținută și amenința cu manifestații. Drept replică, Maia Sandu puncta că își dorește transparență în acest caz și menționa că se cunoaște de mai mult despre faptul că Partidul Șor este susținut din bani de proveniență necunoscută, iar figuranților „le este mai ușor să se victimizeze, decât să explice” de unde i-au luat