În Marsilia s-au prăbușit două clădiri, după o explozie puternică. Zeci de persoane au fost evacuate din locuințele din jur. Și urmează și alte evacuări, a anunțat ministrul de Interne al Franței, care a venit la locul tragediei.
Cel puțin șase persoane sunt rănite după acest incident, transmite digi24.ro.
Cauza exploziei încă nu este cunoscută.
„Aș vrea să ne pregătim pentru o situație dificilă – am putea avea victime astăzi”, a spus Payan, care a adăugat că 5 dintre cei 6 răniți se află la spital într-o situație „relativ urgentă”.
Pompierii continuă să se lupte cu deflagrația iar 80 de persoane au fost evacuate, potrivit serviciilor de salvatori.
Președintele francez Emmanuel Macron a transmis un mesaj de compasiune pentru locuitorii din Marsilia.
Prăbuşirea unei clădiri cu patru etaje din centrul Marsiliei, al doilea oraş ca mărime din Franţa, s-a soldat cu rănirea gravă a cel puţin cinci persoane şi trebuie să fim pregătiţi pentru mai multe victime, a avertizat primarul oraşului, Benoît Payan, transmite AFP, preluată de Agerpres.
„Există suspiciuni puternice că o explozie a provocat prăbuşirea, dar trebuie să fim foarte atenţi la cauze în această etapă”, a afirmat, la rândul său, Christophe Mirmand, prefectul regiunii din sudul Franţei. Gazul poate fi „o posibilă opţiune”, potrivit acestuia. Salvatorii se confruntau duminică dimineața cu dilema gestionării situației, după ce o explozie puternică a zguduit cartierul central La Plaine din Marsilia.
Mai mulți pompieri au lucrat la a stinge focurile din dărâmături într-o operațiune minuțioasă menită să nu rănească oamenii care posibil să fie îngropați sub moloz.
Comandantul brigăzii de pompieri din Marsilia, Lionel Mathieu, a spus că intensitatea căldurii a făcut imposibilă trimiterea echipelor cu câini pentru a căuta supraviețuitori.
„Încercăm să înecăm focul și în același timp să prezervăm viețile eventualelor victime de sub dărâmături”, a spus Mathieu. Explozia, care a avut loc cu puțin timp înaintea orei locale 01:00, a zguduit cartierul, care este unul dintre cele mai vechi din al doilea cel mai mare oraș din Franța.
Primarul Marsiliei, Benoit Payan, a spus că totodată două clădiri din apropiere s-au prăbușit parțial, iar o a treia era în același pericol.
„Pompierii calibrează de la minut la minut cea mai bună metodă de a stinge focul”, a spus Payan într-un briefing televizat. „Viețile pompierilor sunt de asemenea în joc”, a spus acesta. „Trebuie să ne pregătim să avem victime”, a precizat primarul.
Payan a spus că explozia probabil a fost cauza colapsului însă că o investigație ar trebui lansată.