Un bărbat din raionul Soroca a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru un termen de probă de 4 ani pentru hărțuirea sexuală a propriei fiice. Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Soroca, scrie deschide.md.
Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs în perioada ianuarie-martie 2022, când inculpatul, fiind în stare de ebrietate, purta discuții cu caracter obscen, după care prin constrângere fizică i-a atins în zone intime. În acea perioadă, mama fetelor se afla peste hotare.
În unul din cazuri, individul a pus mâna pe sânii uneia din fiice pentru a vedea dacă acestea „sunt moi sau tari, ca să vadă dacă a avut sau nu relații sexuale”.
Fiind audiat, acesta și-a recunoscut vina, menționând că a comis acele acte la beție.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bălți în decurs de 15 zile.