Două fetițe, călcate de o mașină a poliției, în București. Una dintre ele a decedat

Cele două fetiţe se întorceau de la şcoală când au ajuns la trecerea de pietoni pe care o traversau zi de zi. N-au apucat să facă decât câţiva paşi.

Zdrobit de durere şi neputinţă, tatăl fetei a izbucnit în hohote de plâns. ”A murit!”/ ”Aoleeu, copilaşul meu bun. Raisa mea bună”

O autospecială de Poliţie a accidentat, joi, două minore care traversau strada în Sectorul 1 din Bucureşti. Din nefericire, una dintre micuțe a decedat, transmite presa română.

Fetița a murit, după ce a fost aruncată la zeci de metri pe şosea, în timp ce cealaltă minoră a rămas întinsă pe asfalt, lângă maşina de Poliţie.

Potrivit ultimelor informaţii, fetiţa care şi-a pierdut viaţa avea 11 ani, iar a doua fetiţă, care a supravieţuit, are 13 ani.

„Astăzi, în jurul orei 13.30, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție, pe raza sectorului 1. Agentul de poliție, aflat la volan, polițist încadrat în anul 2017, a surprins și accidentat două minore ce erau angajate în traversarea străzii. Autospeciala rula cu semnalele luminoase in funcțiune. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de prim ajutor. Cercetările au fost preluate de Brigada Rutieră în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul rutier”, informează Poliția din București.

Potrivit informării, agentul aflat la volan, nu consumase alcool înainte de a urca la volan.

„În cadrul anchetei se va stabili în ce direcţie se deplasa, dacă se foloseau sau nu se foloseau semnale luminoase, acustice, care era misiunea în care era angrenat poliţistul. Urmează să se stabilească cine a chemat ambulanţa, cert este că aceasta a venit foarte repede”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției din București, Diana Sarca. 

Sympho Love, spectacolul preferat al celor care iubesc frumusețea muzicii simfonice, vă așteaptă pe 14 februarie, la Palatul Național

Sympho Love marchează 5 ani de emoție, muzică și tradiție, devenind spectacolul preferat al celor care iubesc frumusețea muzicii simfonice. Pe 14 februarie, începând cu ora 19:00, te așteptăm la Palatul Național „Nicolae Sulac”, pentru o seară de neuitat, unde muzica și iubirea vor vibra într-un singur ritm.

De ce este specială această ediție?

Timp de cinci ani, Sympho Love a transformat serile de februarie într-o celebrare a iubirii, iar anul acesta promitem un spectacol memorabil, cu o energie aparte. Artiști de renume, acompaniați de o orchestră impresionantă, vor da viață unei povești muzicale pline de pasiune și rafinament.

Invitați speciali:

Valentina Nafornița

Marcel Pavel

Mariana Bulicanu

Brio Sonores

Andrei Glavan

Cristina Scarlat

Mila Danilceac

Natalia Tanasiiciuc

Acompaniament orchestral:

Sub bagheta maestrului Dumitru Cârciumaru, Orchestra Extinsă a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” va crea o simfonie desăvârșită, completând vocile artiștilor cu o profunzime aparte.

Ce te așteaptă?

  • Momente pline de magie și emoție, într-o atmosferă elegantă.
  • Interpretări unice, care îți vor atinge sufletul.
  • O sărbătoare a iubirii, transformată într-o experiență de neuitat.

Bilete disponibile acum. Rezervă-ți locul și fii parte din povestea Sympho Love, ediția aniversară!

Spania reduce săptămâna de lucru: „Nu are rost să petrecem ore în șir la serviciu, ci să fim eficienţi”

După un an de negocieri delicate, guvernul spaniol a dat marţi undă verde reducerii săptămânii de lucru de la 40 la 37,5 ore, deşi în acest stadiu nu există nicio garanţie a unei majorităţi care să permită trecerea proiectului de lege prin parlament, transmite France Presse citat de digi24.ro.

„Aceasta este o zi istorică, deoarece durata legală a săptămânii de lucru nu a mai fost modificată în ţara noastră de 41 de ani”, a declarat ministrul muncii Yolanda Diaz, membră a partidului considerat de extremă stânga Sumar, după reuniunea Consiliului de Miniştri, scrie Agerpres. „Reducerea zilei de lucru va îmbunătăţi productivitatea în ţara noastră (…) Nu are niciun rost să petrecem ore şi ore la serviciu, totul este să fim eficienţi”, a insistat Diaz, responsabilă de conducerea acestei reforme emblematice a guvernului spaniol de stânga.

Textul adoptat marţi este rezultatul unui acord semnat la 20 decembrie cu cele două principale sindicate ale salariaţilor, Uniunea Generală a Muncitorilor (UGT) şi CCOO, dar fără organizaţiile patronale, care au decis la jumătatea lunii noiembrie să părăsească masa negocierilor după unsprezece luni de întâlniri fără rezultat. Acestea din urmă sunt îngrijorate de impactul reformei asupra competitivităţii spaniole. Ele consideră că nu toate sectoarele de activitate sunt pe picior de egalitate şi că o reducere generală a timpului de lucru ar putea slăbi anumite întreprinderi.

Această temere a fost atenuată de Yolanda Diaz, care a subliniat soliditatea economiei spaniole, care a crescut cu 3,2% anul trecut. „Avem mai multe locuri de muncă şi mai multă creştere economică decât oricând”, a subliniat ea, considerând necesară „modernizarea” ţării. În programul comun încheiat în octombrie 2023, Sumar şi Partidul Socialist Spaniol (PSOE) s-au angajat să reducă săptămâna legală de lucru de la 40 la 37,5 ore până la 31 decembrie 2025, fără nicio pierdere de salariu.

Această reducere urmează să se aplice la aproape 12 milioane de angajaţi din sectorul privat, în special din comerţ, catering şi agricultură. Cele 37,5 ore sunt deja aplicate în administraţia publică şi în marile companii. Principala provocare pentru guvernul lui Pedro Sanchez, care nu dispune de o majoritate absolută în Camera Deputaţilor, este de a-şi convinge partenerii parlamentari de meritele reformei. Acordul aprobat marţi s-a lovit de reticenţa Partidului Naţionalist Basc (PNV) şi, mai ales, a grupului pro-independenţă catalan Junts per Catalunya (JxCat), două formaţiuni aliate ale executivului, dar care au reputaţia de a fi apropiate de mediul de afaceri.

Indemnizații, finanțare clară și infrastructură modernă în baza noii legi a sportului

Cabinetul de miniștri a aprobat un nou proiect de Lege cu privire la educația fizică și sport. Documentul va pune accent pe susținerea sportului de performanță, consolidarea educației fizice în școli și popularizarea modului sănătos de viață, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.


În ceea ce privește sportul de performanță, proiectul prevede o alocare mai eficientă a fondurilor destinate federațiilor și cluburilor sportive, precum și criterii clare pentru recunoașterea structurilor care contribuie la dezvoltarea acestui domeniu. Totodată, vor fi plătite indemnizații lunare pentru sportivii de performanță, inclusiv pentru cei care sunt în concediu medical sau de maternitate, și indemnizații viagere pentru sportivi și antrenori, în funcție de rezultate.

De asemenea, proiectul prioritizează formarea cadrelor didactice în domeniul educației fizice, dezvoltarea infrastructurii sportive și promovarea mișcărilor olimpice și paralimpice.

În ultimii ani, grație îmbunătățirii condițiilor de antrenament, a majorării alocațiilor financiare pentru activitățile sportive, a indemnizațiilor pentru sportivii de performanță, Republica Moldova a obținut un număr record de medalii la probele olimpice și neolimpice.

Copiii internați în spitalele din țară ar putea fi însoțiți de părinți până la vârsta de 10 ani
Articolul anterior
O femeie din Indonezia a fost pedepsită cu 100 de lovituri de bici pentru infidelitate, în timp ce partenerul ei a primit doar 15
Articolul următor