În seara zilei de 25 martie pompierii din raionul Edineț, au intervenit conform nivelului sporit de intervenție la lichidarea unui incendiu de proporții, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 21:40, iar potrivit informațiilor recepționate un depozit de materiale de construcție din orașul Edineț, de pe strada Alexandru cel Bun 150 a fost cuprins de flăcări.
Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că depozitul cu suprafața de 1400 m2 a fost afectat de foc, iar din cauza vântului flăcărie se răspândeau rapid cu riscul de extindere spre alte clădiri aflate în apropiere. Pentru stingerea arderii au fost solicitate forțele IGSU conform nivelului sporit de intervenție nr.III, fiind creat Satul Major Operativ de coordonare și dirijare a acțiunilor de intervenție.
În total, pentru localizarea și lichidarea arderii la fața locului au fost antrenați 51 de salvatori și pompieri cu 13 unități de tehnică.
Incendiul a fost localizat la orele 01:44. Flăcările au distrus acoperișul și bunurile materiale din interiorul depozitului, iar suprafața totală afectată în urma incendiului constituie circa 2400 m2.
Incendiul a fost lichidat către ora 06:33 în dimineața zilei de 26 martie 2025.
În urma arderii nici o persoană nu a avut de suferit.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.
Într-un alt caz, în dimineața zilei de 26 martie 2025 pompierii din nordul țării au fost solicitați pentru a interveni la lichidarea unui incendiu, izbucnit într-un depozit de tip angar cu suprafața de circa 350 metri pătrați de pe strada Ștefan cel Mare 193 din municipiul Bălți.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:07. Potrivit primelor informații, flăcările au cuprins spațiul depozitului. La fața locului a fost îndreptată tehnica conform nivelului sporit de intervenție. Ajunși, la destinație, angajații IGSU au stabilit că flăcările au cuprins bunuri materiale din interiorul spațiului, printre care plastic, carton, dar și diverse deșeuri. La fața locului a fost creat Statul Major pentru gestionarea procesului de localizare și lichidare a incendiului. Până la acest moment nu au fost raportate victime.
Salvatorii și pompierii din nordul țării întreprind acțiuni pentru localizarea și lichidarea arderii.

