Dragoste, în direct la Radio 7!

Ascultătorii  Radio 7 au avut ocazia să-şi declare dragostea în emisie directă cu mult timp înainte de 14 februarie. Astfel, începând cu data de şase februarie şi până în ziua Sf. Valentin, îndrăgostiţii şi-au  mărturisit sentimentele în emisie directă.

separator

Posibilitatea de a-și povesti iubirea la radio, le-a fost oferită doritorilor  şi cu ajutorul centrului comercial GrandHall, unde putea fi întâlnită echipa radio 7, în seara Sf. Valentin şi putea  fi luată cu asalt de cei dornici de a intra în emisie directă pentru a-şi declara sentimentele nobile preţ de 2 minute.  Iar la final, îndrăgostiţii au fost premiaţi de postul de radio.

De ziua îndrăgostiţilor, iubirea plutea în aer, atât în emisie la Radio 7, cât și în centrul comercial Grand Hall. Iar pozele de mai jos demonstrează  acest lucru!

 

Comercianții de brazi, luați la control de inspectorii de mediu

Odată cu apariția brazilor în vînzare, au fost intensificate măsurile de verificare a comercianților. În această perioadă, inspectorii de mediu din toate localitățile desfășoară razii, pentru a-i prinde pe cei care recurg la acțiuni ilegale.

Comercianții sînt verificați minuțios în această perioadă dacă vînd molizii în corespundere cu normele legale. De regulă, vînzătorii sînt receptivi și prezintă fără ezitare toate actele permisive. În caz contrar, inspectorii aplică amenzi și acestea sînt destul de mari.

Vînzătorii trebuie să prezinte neapărat actele de proveniență a brazilor, dar și autorizația care permite comercializarea acestora. „În cazul în care se constată că molizii sînt comercializați fără acte de proveniență, în primul rînd, se face un act de predare-primire la întreprinderea silvică, în cazul dat – Întreprinderea silvică Chișinău”, a menționat Grigore Ciugui, inspector de mediu, notează Noi.md cu referire la jurnaltv.

Sînt și cazuri cînd vînzătorii spun că nu au actele asupra lor sau că așteaptă să vină cineva responsabil de activitatea lor pentru a le putea prezenta. „Unii au documentele asupra lor, le prezintă. Deja vedem dacă corespund, dacă sînt valabile. Alții dacă nu au, urmează să fie întocmite procese-verbale cu privire la contravenție”, a spus Ion Țurcanu, inspector de mediu. Cei care sînt identificați că vînd ilegal brazi se pot alege cu amenzi de la 2500 la 5000 de lei în cazul persoanelor fizice. Persoanele juridice pot fi sancționate cu amenzi de la 15 la 20 de mii de lei.

Eveniment de poveste la Bălți! «Lumea Uriașilor», un concept unic în lume, va fi inaugurat pe 21 decembrie

Pe 21 decembrie, în parcul Andrieș din Bălți va începe proiectul interactiv «Lumea Giganților», un concept unic în lume. Este un parc tematic dedicat personajelor de basm, iar eroii principali vor fi giganții buni și răi din legenda Văii Necuratului.

Toate figurile din parc vor avea o înălțime de până la 5 metri și «vor prinde viață» prin mecanisme de animatronică. Ele vor putea să se miște și să vorbească cu vizitatorii, povestindu-le propria lor istorie unică.

În parc, pe lângă figurile animate ale giganților, vor fi expuse și dinozauri care se mișcă, respiră și execută diverse comenzi.  

De asemenea, vizitatorii vor putea să se bucure de distracții interactive.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul oficial al proiectului «Lumea Giganților» sau la casa de bilete din parc. Detalii suplimentare pot fi găsite pe paginile evenimentului din Instagram și Facebook.

Important: Accesul este gratuit pentru copiii până la 3 ani, precum și pentru persoanele cu dizabilități de gradul I și II.

Adresa: Scuarul Mariinski (fostul parc Andries)

Ore de funcționare: 11:00 – 20:00  

Preț bilet: 80 lei.

Alte cinci mașini din Italia și Elveția, ridicate în dosarul mașinilor de contrabandă de 4 milioane de lei

Polițiștii de Frontieră din cadrul Direcției investigare criminalitate transfrontalieră de comun cu angajații Direcției urmărire penală a IGPF, sub conducerea procurorilor PCCOCS, anunță reținerea altor două persoane, în dosarul de bază al celor șapte mașini de contrabandă de 4.000.000 lei, comunicat în iulie 2024, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cei doi sunt cercetați penal pentru introducerea ilegală în Moldova a cinci mașini în valoare de circa 2.000.000 lei, din Italia și Elveția – două Mercedesuri, două Toyota RAV4 și o mașină de model Toyota CH-R. Mai exact, aceștia le-au adus în Moldova prin intervenție ilegală și modificarea codului „VIN” ale caroseriei mașinilor.

Așadar, polițiștii de frontieră, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 17 percheziții în Chișinău și Dubăsari, de unde au ridicat inclusiv sume de bani care ar proveni din activitatea infracțională investigată, înscrisuri de ciornă, telefoane mobile, date cu privire la transferuri bancare între membrii grupului criminal, cartele bancare, acte pentru mijloace de transport, numere de înmatriculare străine, precum și acte românești cu semne vădite de falsificare. Cele cinci mașini nu vor putea fi folosite, așa cum au fost ridicate și ele ca probe în dosarul penal investigat.

Prin urmare, au fost reținuți cei doi bărbați cu vârste de 35 și 40 de ani (al doilea anterior ispășindu-și pedeapsa cu închisoarea pentru trafic de droguri, în Penitenciarul nr. 12 – Bender) la domiciliile cărora au fost desfășurate perchezițiile. În unul din domicilii, a fost depistat încă un bărbat certat cu legea, care a fost trimis în judecată de Procuratura din Telenești pentru furt, iar apoi condamnat la 9 ani închisoare. Chiar dacă acesta le-a prezentat polițiștilor de frontieră buletinul de identitate al unui verișor, oamenii legii l-au deconspirat și l-au reținut pentru plasarea lui în penitenciar.

Ulterior, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cei doi bărbați învinuiți de contrabandă cu cele cinci mașini au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana). Investigațiile penale continuă, inclusiv în privința complicilor din afara Moldovei, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Making of februarie
Articolul anterior
Cupluri licențiate în dragoste!
Articolul următor