Drama demnă de un scenariu de film a unui mare actor român: soția i-a fost otrăvită de propria lui mamă, orbită de furie

România este în doliu! Actorul Constantin Codrescu a murit ieri, 13 noiembrie, la vârsta de 91 de ani. Cea care a făcut tristul anunț al decesului său a fost făcut fiica acestuia, Lăkrămioara Codrescu, prin intermediul contului său de Facebook: „A murit actorul, a murit tata….. Dumnezeu sa îl tina în dreapta Sa!!”.

Actorul Constantin Codrescu a murit | Digi24

„Acum, târziu în noapte, sau prea devreme în acest început trist de zi, am aflat cu mare mâhnire de plecarea ta, dragul meu artist de excepţie, Puiu Codrescu. M-am bucurat de prietenia noastră până în ultima zi a vieţii tale şi mi-e greu să cred că te-am pierdut…”, a scris Florin Piersic pe pagina sa de Facebook.

Dumnezeu să-l ierte!

Cu siguranță că și tu îți mai aduci aminte de marele actor Constantin Codrescu! Acesta și-a făcut debutul în lumea cinematografiei în anul 1953, iar de atunci a continuat să încânte publicul larg cu talentul său inegalabil chiar până în zilele noastre. S-a făcut remarcat cu rolul pe care l-a jucat în „Nepoții gornistului” și, de-a lungul anilor, a jucat în numeroase filme care s-au bucurat de aprecierea lumii-ntregi, clădindu-și o carieră cum rar mai întâlnești.

Pe lângă rolurile de succes, la cei 90 de ani ai săi se poate “lăuda“ cu o poveste de viață demnă de un scenariu de film horror. Existența sa nu a fost deloc ușoară, mai ales că a avut parte de două momente tragice, inexplicabile, care l-au marcat pentru totdeauna.

Soția i-a fost otrăvită de propria lui mamă

În anii 50, pe când era căsătorit cu actrița Valeria Gagealov, marele artist s-a confruntat cu un eveniment cu adevărat șocant. Acesta a povestit că mama sa a otrăvit-o pe aceasta, crezând că ea este motivul conflictelor din familia lor. Ce a salvat-o?

A murit celebrul actor Constantin Codrescu. A trăit toată viața cu această  dramă - Rețete și vedete

„N-a fost ușor. Erau destui împotriva noastră. Dar am avut un înger care ne-a vegheat. Un înger a venit și în altă noapte și a atenționat-o pe mătușa mea, Pena, soția fratelui mamei, sub chipul tatălui plecat spre stele al soției mele de atunci, Valeria. Acesta îi striga mătușii: ‘Salvați-o pe fiica mea! A fost otrăvită cu mătrăgună, boz și sticlă pisată!”, a mărturisit Constantin Codrescu pentru lumeabuna.ro.

Imagine cu Valeria Gagealov în Doctor în Filosofie

Valeria Gagealov în „Doctor în filosofie” (1978)

După cum a relatat actorul, mama sa luase legătura cu o vrăjitoare care a preparat un praf menit să îi despartă pe cei doi îndrăgostiți. 

„În iarna anului 1951 mama era convinsă că, prin căsătoria mea, a pierdut susținerea morală și materială într-o perioadă de restriște a familiei noastre. Teroarea exercitată de organele de represiune au declanșat un dezechilibru grav în mintea și sufletul mamei. A devenit o ființă labilă, nesigură, care a început să caute în afara familiei soluții salvatoare, inspirate de spirite vrăjmașe. A intrat în legătură cu o țigancă vrăjitoare, iar răul inconștient a căzut ca un trăsnet asupra sufletului și trupului firav al soției mele, Valeria. Mintea bolnavă a mamei o socotea unica vinovată a îndepărtării mele de familie. În dimineața următoare visului mătușii, aceasta a venit disperată în camera noastră și ne-a relatat visul. Când i-am arătat fotografia tatălui Valeriei a rămas interzisă. L-a recunoscut. Așa am înțeles de unde avea ea dureri în zona stomacului, pierderi de cunoștință însoțite de leșinuri.”, a mai dezvăluit acesta.

Atunci când a aflat că mama sa a încercat să-i otrăvească soția, orbit de furie, actorul a încercat să o rănească pe aceasta, dar din fericire a fost oprit de fratele său.

„După vis, medicii abia atunci au înțeles adevărata cauză a bolii care părea imposibil de diagnosticat. Tot după vis am aflat că mama, când eu lipseam de acasă îi oferea Valeriei mâncare și lichide peste care presăra niște prafuri ciudate. În inconștiența ei credea că acestea vor duce la o despărțire între mine și soția mea. Furia, revolta, disperarea, m-au adus în situația de a comite un act de mare gravitate împotriva mamei mele, pe care nu-l pot uita și nu o să mi-l pot ierta vreodată. Intervenția fratelui meu m-a oprit. A doua zi, ca și cum a ieșit de sub vrajă mama și-a cerut iertare.”, a mai povestit artistul pentru lumeabuna.ro.

În urma acestui incident, Valeria Gagealov a rămas în viață, dar imediat după, „a apărut o singurătate în doi” care a dus la destrămarea cuplului. Actrița a murit anul trecut, la vârsta de 89 de ani, după ce a fost infectată cu Coronavirus.

Tatăl său a fost salvat de un înger

Acesta nu a fost singurul eveniment șocant din viața marelui actor, din păcate. El a trecut printr-o experiență similară și cu tatăl lui, care a fost salvat tot de un înger.

„Era o noapte întunecoasă, sfârșit de septembrie. Unul dintre băieții lui Zelea Codreanu, cunoștință a tatei din tinerețe, de la Huși, i-a oferit acestuia găzduire pentru ceva vreme. Tata dormea într-o cămăruță din mansarda unui vechi imobil situat în zona Piața Romană. Un țânțar l-a înțepat și s-a trezit din somn. Un zgomot ciudat venea din curtea casei și a privit pe fereastră. În mijlocul curții trona un tei bătrân, iar printre crengile lui tata a zărit o mașină în dreptul porții. Câteva siluete s-au furișat în curte, destul ca tata să înțeleagă că ceva nu e în ordine. Speriat, a urcat repede în pod, unde soția gazdei, pictor fiind, depozitase un mare număr de tablouri, unele de mari dimensiuni. În spatele acestora s-a ascuns tata. Icneli, tropăieli, înjurături, vorbe neînțelese, apoi pași care plecau și într-un final portiere trântite cu furie. Tăcerea care a urmat l-a îndemnat pe tata să se gândească cine l-a ajutat. Dacă acel țânțar nu l-ar fi înțepat, tata ar fi fost ridicat. Răspunsul lui când l-am întrebat cine l-a salvat a fost: un înger.„ a mai mărturisit vedeta de cinema.

Constantin Codreanu a mai fost căsătorit de trei ori după ce a divorțat de Valeria Gagealov. El a avut un mariaj care a durat cinci ani alături de Margareta-Yvonne Butuc (Marga Barbu). Cei doi s-au despărțit în 1959, iar în 1963 actorul se căsătorea cu Adina Georgescu. Cea de-a patra nevastă și ultima este chiar Ildiko Codrescu. Ei s-au căsătorit în 1972, iar de atunci sunt în continuare împreună.

sursa

Drama apicultorilor moldoveni care trec printr-o criză acută

În ultimii doi ani, din cauza că Republica Moldova nu a exportat miere de albini, prețul produselor apicole a scăzut, iar cantitatea rămasă în țară este de două ori mai mare față de anii precedenți. Drama apicultorilor moldoveni este că ei trebuie să vândă, în prezent, de trei ori mai multă miere de albini ca să aibă veniturile pe care le-au avut în 2010, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

„Prețul un kilogram de miere de albini a ajuns la un minimum de acum 10-15 ani, în condițiile în care costurile au crescut aproape de două ori. Avem un surplus de miere de albini, în condiția în care nu se produce atât de mult”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, vineri, 3 ianuarie, 2025, în cadrul emisiunii săptămânale „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Potrivit expertul, în 1980 erau 168 mii/familii de albini, dintre care 95 de mii – deținute de către întreprinderi agricole și fermieri, iar 73 de mii erau în gospodăriile oamenilor. În 1990 – 388 mii/familii: 98 de mii erau ale întreprinderilor agricole și ale fermierilor, iar 290 de mii – ale oamenilor. 2000 – 76 mii/familii: 18 de mii erau în gestiunea întreprinderilor agricole și ale fermierilor, iar 58 de mii erau în gospodării. 2010 – 101,5 mii/familii: 4,9 mii erau deținute de către întreprinderi agricole și fermieri, iar 96,6 de mii erau în gospodăriile oamenilor. 2020 – 182,1 mii/familii: 2,3 mii erau ale întreprinderilor agricole și ale fermierilor, iar 179,8 de mii erau ale oamenilor. 2024 – 207,1 mii/familii: 3,2 mii sunt în gestiunea întreprinderilor agricole și ale fermieri, iar 203,9 mii sunt în gospodăriile oamenilor. „În Republica Moldova, sectorul apicol se ține pe activitatea micilor apicultori”, spune expertul.

Despre producția de miere, a afirmat că în 2010 s-a produs 2,7 mii/tone; în 2015 – 3,5 mii/tone; 2016 – 5,4 mii/tone; 2019 – 5,7 mii/tone; 2020 – 3,9 mii/tone; 2021 – 5 mii/tone; 2022 – 4,5 mii/tone; 2023 – 5,5 mii/tone; 2024 – estimativ 5,6 mii/tone. Cu referire la exportul mierii de albini, a menționat că în 2000 volumul exportului a totalizat 0,33 mil/USD; în 2010 – 1,6 mil/USD; 2015 – 9,5 mil/USD; 2017 – 14,1 mil/USD; 2020 – 8,8 mil/USD; 2022 – 12,8 mil/USD; 2023 – 6 mil/USD; 2024 – estimativ 9,2 mil/USD. „Din 2017 batem pasul pe loc, după ce a fost transformată această ramură în una importantă de export”, susține expertul.

În baza datelor pentru ultimii doi ani, Veaceslav Ioniță a stabilit țările unde este exportată mierea de albini din Republica Moldova. Este vorba de Italia, cu o pondere de 33,1%; România – 16,3%; Slovacia – 9,1%; Germania – 6,4%; Franța – 6,2%; Norvegia – 4,8%; Olanda – 4,2%; Cehia – 3,8%; Macedonia de Nord – 3,4%; Serbia – 3%; alte 25 de țări – 9,6%. „Două țări consumă jumătate din mierea de albini din Republica Moldova. 90% din toată mierea de albini merge în țările din UE”, a spus Veaceslav Ioniță.

Cu referire la prețul mediu de export al mierii de albini, economistul a declarat că în 2005 acesta a fost de 1,4 USD/kg; în 2010 – 3,6 USD/kg; 2016 – 2,8 USD/kg; 2020 – 2,6 USD/kg; 2023 – 3,5 USD/kg; iar în 2024, în prima jumătate a anului, a fost de 2,4 USD/kg. În lei, în 2010 a fost de 44,6 lei/kg; în 2015 – 62,5 lei/kg; 2020 – 44,9 lei/kg; 2022 – 71,7 lei/kg; 2024 – 43 lei/kg. Asemenea preț a fost în 2013, dar valoarea leului din 2013 era altul față de valoarea leului de astăzi. Este cel mai mic preț de vânzare și de export al mierii de albini pe care l-am avut vreodată. Cea mai mare durere a apicultorilor este faptul că prețul de export determină și prețul de import. Au ajuns apicultorii, în acest an, să vândă angro mierea de albine mai ieftin decât zahărul. Costurile la ei cresc, cheltuielile vieții au crescut cu 65%, inflație mare, iar prețul de vânzare al mierii de albine a scăzut aproape de două ori”, a declarat economistul.

Vorbind despre încasările apicultorilor, luând anul 2010 ca an de referință, Veaceslav Ioniță a spus că în 2010 au avut încasări de 100%; în 2012 – 76% din nivelul anului 2010; în 2015 – câștigurile au fost la nivelul anului 2010. În 2020 – 60% din nivelul anului 2010; în 2023 – 55% din valoarea lui 2010; iar în 2024 încasările sunt în proporție de 35% din nivelul anului 2010. „Până în 2010 veniturile apicultorilor au cunoscut doar creșteri. Astăzi, de la 1 kg de miere de albini apicultorul obține de trei ori mai puțin decât obținea în 2010. Apicultorii astăzi trebuie să vândă trei kilograme de miere de albini ca să aibă veniturile pe care le avea în 2010 de la 1 kg de miere. În 2024 apicultorii trebuie să lucreze și să vândă de trei ori mai mult miere ca să-și asigură familia la nivelul anului 2010. Situația în care se află apicultorii astăzi din păcate este cea mai complicată față de toate ramurile agriculturii”, a spus economistul.

Referitor la producția, exportul și consumul local de miere de albini, analistul economic a precizat că în 2010 producția a fost de 2700 de tone, dintre care 400 tone-export, iar 2300 tone-pe piața locală. 2015 – total 3500 tone: 2900 tone-export, iar 500 tone-consum local. 2020 – 3900 tone: 3400 tone-export, 500 tone-consum local; 2022 – 4500 tone: 3400 tone-export, 1100 tone-consum local; 2024 – 5600 tone: 3800 tone-export, 1800 tone-consum local. „Noi avem două probleme. Pe de o parte a scăzut prețul, pe de altă parte, a scăzut și exportul. Pe de o parte, se produce multă miere de albini, iar pe de altă parte, prețul de export a scăzut și volumele au scăzut. Timp de trei ani, dar mai grav în 2023 și 2024, în țară este multă miere de albini. De câteva ori mai mult decât în mod normal”, a precizat analistul economic.

În baza stocului mediu pe doi ani, expertul a estimat consumul mediu de miere de albini pe cap de locuitor. Astfel, în 2010 se consuma 0,8 kg/persoană; în 2015 – 0,2 kg/persoană; 2018 – 0,1 kg/persoană; 2021 – 0,4 kg/persoană; 2023 – 1 kg/persoană; iar în 2024 se consumă 1,2 kg/persoană. „În ultimii doi ani, din cauza că Republica Moldova nu a putut exporta, prețurile au scăzut, iar cantitatea de miere de albini rămasă în țară este de două ori mai mare față de anii precedenți. Toată drama apicultorilor este că ei trebuie să vândă de trei ori mai multă miere de albini ca să aibă veniturile din 2010. Prețul un kilogram de miere de albini a ajuns la minimum de acum 10 ani, în condițiile în care costurile au crescut aproape de două ori. Avem o stare în care avem un surplus de miere de albini, în condiția în care nu se produce atât de mult. Fiecare dintre noi poate susține apicultorii, cumpărând un kilogram de miere pentru consum”, a îndemnat Veaceslav Ioniță.

Cum s-ar putea termina războiul din Ucraina în 2025

Pe măsură ce războiul din Ucraina ajunge la sfârșitul celui de-al treilea an, Rusia câștigă teren mai repede. 2025 ar putea fi anul sfârșitului acestui conflict, scrie adevarul.ro.

Jurnaliștii de la BBC consideră că în 2025 s-ar putea încheia acest conflict european. Aceștia au analizat situația războiului din Ucraina și au prezentat cum ar putea arăta finalul său.

Trebuie să spun că situația se schimbă dramatic”, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, la conferința de presă de la sfârșitul anului din decembrie, adăugând: „Există mișcare de-a lungul întregii linii de front. În fiecare zi.

În estul Ucrainei, armata rusă înaintează prin câmpurile larg deschise ale Donbasului. Unii civili fug înainte ca războiul să ajungă la ei. Alții rămân până când obuzele încep să explodeze în jurul lor. Abia atunci își împachetează lucrurile pe care le pot transporta și își părăsesc locuințele, urcând în trenuri și autobuze și mergând mai spre vest, spre a fi în siguranță.

„Discuția despre negocieri este o iluzie”

În îndepărtatul Washington, între timp, imprevizibilul Donald Trump, care nu este faimos pentru dragostea lui pentru Ucraina sau pentru Volodimir Zelenski, este pe cale să preia conducerea la Casa Albă.

În plus, rămâne de văzut și dacă promisiunea lui Trump de a pune capăt conflictului în termen de 24 de ore de la preluarea mandatului va fi respectată.

Potrivit lui Michael Kofman, expert al Fundației Carnegie pentru Pacea Internațională (Carnegie Endowment for International Peace), noua administrație americană se confruntă cu două provocări,

„În primul rând, ei vor moșteni un război pe o traiectorie foarte negativă, fără a avea o perioadă mare de timp pentru a stabiliza situația”, a spus el în decembrie, adăugând: „În al doilea rând, o vor moșteni fără a avea o teorie clară a succesului”.

Donald Trump a oferit câteva indicii, în urma interviurilor recente, despre modul în care intenționează să abordeze războiul. El a declarat pentru Time Magazine că nu este „vehement de acord” cu decizia administrației Biden, din noiembrie, de a permite Ucrainei să tragă rachete cu rază lungă de acțiune, furnizate de SUA, către ținte din interiorul Rusiei.

„Doar intensificăm acest război și îl agravăm”, a spus Trump.

Întrebat de NBC News, pe 8 decembrie, dacă Ucraina ar trebui să se pregătească pentru mai puțin ajutor din partea americanilor, președintele ales a spus: „Posibil… Probabil, sigur”.

Doar că intențiile lui Trump sunt departe de a fi clare. Iar, deocamdată, oficialii ucraineni resping orice discuție despre presiuni sau sugestia că sosirea lui Trump ar însemna neapărat că discuțiile de pace sunt iminente.

Se vorbește mult despre negocieri, dar este o iluzie”, spunea, recent, Mykhailo Podolyak, consilier al șefului biroului președintelui Zelenski.

Niciun proces de negociere nu poate avea loc, deoarece Rusia nu a fost obligată să plătească un preț suficient de mare pentru acest război”, a completat acesta.

„Planul de victorie”

Chiar înainte de alegerile din SUA, existau semne că Zelenski căuta modalități de a susține atractivitatea Ucrainei ca viitor partener pentru un președinte ales precum Trump, care este atât instinctiv tranzacțional, cât și reticent în a continua să susțină o securitate europeană mai largă.

Citiți continuarea AICI.

Armata ucraineană se confruntă în prezent cu tot mai multe cazuri de dezertări: Soldații unei brigăzi de elită au dezertat în masă, în Franța

Procuratura din Kiev a deschis o anchetă penală în legătură cu situația militarilor care au dezertat înainte de a fi trimiși pe front, scrie adevarul.ro.

Dintre aceștia, peste 50 de militari au dezertat chiar în timp ce se antrenau în Franța. În plus, brigada nu a putut fi niciodată „creată” în adevăratul sens al cuvântului și nu a putut acționa ca o unitate omogenă, deoarece militarii săi – atunci când nu dezertau – erau trimiși imediat pe front după ce terminau pregătirea: peste 2.500 de soldați au fost trimiși astfel pentru a înlocui pierderile suferite de alte brigăzi pe câmpul de luptă, conform unei investigații realizate de publicația ucraineană censor.net.

Înainte de apariția scandalului, presa și propaganda de la Kiev prezentau brigada 155 de Infanterie Mecanizată a armatei ucrainene, supranumită „Ana din Kiev”, drept o unitate de elită care urma a fi echipată inclusiv cu armament, tunuri și blindate occidentale.

 În realitate, până să ajungă pe front, peste 1,700 de militari din cei 4.000 declarați oficial deja dezertaseră din această unitate.

Brigada a fost apoi trimisă pe frontul de la Pokrovsk fără drone de recunoaștere și fără echipament specializat în combaterea dronelor rusești. Unul din comandanții brigăzii, care avea chiar misiunea de a recruta, forma și antrena efectivele unității, a murit în urma unui stop cardiorespirator. Apoi, comandantul brigăzii a fost imediat demis după ce unitatea a intrat în luptă.

Pierderile mari suferite pe front au fost provocate, conform jurnaliștilor de investigație ucraineni, de faptul că ofițerii de la comanda brigăzii nu au avut niciodată timp să-și antreneze adecvat propriii militari. Astfel, deoarece erau permanent transferați la alte unități din prima linie, militarii brigăzii 155 nu au putut acționa niciodată în mod coerent, omogen și coordonat.

 „Membrii brigăzii au devenit ostatici ai unei acțiuni de PR a lui Zelenski”, se arată în publicația ucraineană citată. Jurnaliștii, bloggerii militari și influencerii  ucraineni s-au arăta scandalizați de modul în care liderii armatei ucrainene decid din simple rațiuni de PR, să creeze noi unități din resturi provenite de la alte brigăzi, fără ca noile brigăzi formate să dispună de o comandă coerentă, specialiști, tehnică grea de luptă sau drone, ceea ce duce la pierderi inutile de vieți pe front.

„Se pierd vieți și bani din fonduri publice pe aceste noi proiecte în loc de a întări mai mult unitățile deja formate și care au deja experiență acumulată pe câmpul de luptă”, se arată în articolul publicației censor.net, care a calculat că o brigadă nou-formată costă statul ucrainean în jur de 900 de milioane de euro.

 Peste 19.000 de dezertori în armata ucraineană, înregistrați oficial

Armata ucraineană se confruntă în prezent cu tot mai multe cazuri de dezertări: în luna septembrie 2024, peste 19.000 de militari erau înregistrați ca dezertori. Cei aproape trei ani de război continuu împotriva armatei ruse au decimat aproape toate unitățile ucrainene din prima linie.

Rotirile de trupe sunt rare, ceea ce duce la epuizarea și demoralizarea militarilor – în special a infanteriștilor – care luptă în cele mai fierbinți zone ale frontului, cum este cea de lângă Pokrovsk. „Nu toți soldații mobilizați își părăsesc pozițiile, dar majoritatea asta fac. Când ajung aici (în prima linie), realizează cât e de greu, când văd dronele inamicului sau efectele bombardamentelor artileriei”, a declarat, sub protecția anonimatului, comandantul unei unități ucrainene angajate în luptele de la Pokrovsk.

Situația e mult mai gravă, în condițiile în care unii comandanți ucraineni au recunoscut că nu raportează imediat unele cazuri de dezertare ori absențe neautorizate și că încearcă mai întâi să-i convingă pe militari să se întoarcă voluntar, fără a fi pedepsiți.

O astfel de abordare a devenit atât de frecventă încât parlamentarii au modificat legea astfel încât cazurile de dezertare să nu fie pedepsite, dacă militarul se află în prima abatere.

Kievul acuză Rusia de folosirea armelor chimice în Donețk
Articolul anterior
Serghei Lavrov, plin de accesorii occidentale: Tricou Basquiat (New York), iPhone și ceas Apple
Articolul următor