Soţia unui cunoscut fotbalist de la FC Botoşani a ajuns în stare foarte gravă la Iaşi după ce, în urmă cu câteva zile, a născut prematur. Conform presei locale din Botoşani, este vorba despre partenera de viaţă a lui Eduard Florescu, reîntors la echipă de la CSU Craiova în pauza competiţională.
Femeia a născut în urmă cu câteva zile la Spitalul Judeţean Mavromati, fiind însărcinată în şase luni, însă copilul nu a supravieţuit.
Starea ei s-a agravat, astfel că a fost solicitat transferul la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, din Iaşi.
Medicii spun că este în stare foarte gravă, dar speră să îşi revină, scrie ziaruldeiasi.ro.
„Pacienta este în stare foarte gravă, iniţial a fost admisă pe ATI, cu necesar de dializă, acum este în Clinica de Nefrologie. Este o situaţie critică, la care este nevoie de abordare complexă, de suport, colaborăm cu medicii de la Maternitatea Cuza Vodă. Se fac toate eforturile pentru a putea să treacă peste acest episod şi având în vedere vârsta sperăm într-o evoluţie favorabilă”, a precizat conf. dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.