Drama unui tânăr de 19 ani, care a făcut cancer după o lovitură la fotbal. Ce spune mama băiatului

Un simplu accident la un meci de fotbal i-a schimbat radical viața lui Anatol, un tânăr de 19 ani.

În timp ce amicii săi își fac planuri pentru viitor, acesta speră să învingă cât mai repede cancerul, transmite Știri.md cu referire la un proiect de pe youtoube.

„A început totul de la o simplă lovitură la fotbal. M-am lovit la bară, mai jos de genunchi, și de atunci au început durerile noaptea”, a povestit tânărul. 

Alarmați, părinții tânărului au mers la Chișinău, unde medicii l-au operat, însă după ce a fost externat, piciorul a început să se umfle: „Medicii au spus că a fost strâns piciorul prea tare, însă acesta a continuat să se umfle”.

După ce au mers repetat la medici, părinții au aflat că fiul lor are cancer. Din acea clipă a început lupta cu această boală cruntă.

Tânărul a fost internat la Institutul Mamei și Copilului din Capitală, însă atitudinea medicilor a lăsat de dorit.

„După operație medicii mă întrebau dacă au făcut totul corect. Eu de unde să știu? Nu sunt eu medic. Veneau la mine o dată în zi sau chiar la două zile. Când îmi schimbau pansamentul îmi puneau prosopul în gură ca să nu strig. Durerea era insuportabilă, deoarece pansamentul îl făceau fără anestezie”, mărturisește tânărul.

Anatol ulterior a fost transferat la Institutul Oncologic, unde a început procedurile de chimioterapie: „A fost bine parcă, piciorul a început să se dezumfle, dar după a șasea chimioterapie mi-au spus că trebuie amputat piciorul”.

După intervenție, medicii au găsit ceva dubios în plămânii lui Anatol. După o analiză, aceștia au constatat că boala s-a extins și a dat metastaze.

Acum tânărul urmează tratamentul în Turcia, iar medicii îi dau speranțe.

Deși Anatol se arată vesel și optimist, mama băiatului își amintește cu lacrimi în ochi despre experiența trăită în spitalele din R. Moldova și atitudinea personalului medical față de copiii bolnavi.

„El plângea de dureri. Mie nu îmi dădeau voie mai mult de cinci minute să stau cu el, dar după ce le puneam în buzunare 200 de lei îmi permiteau să stau o oră.

După operație nici nu i-au șters piciorul de sânge. Cum se poate așa? Nici de un câine nu îți poți bate joc, dar de un copil de 17 ani cum e posibil?”, își amintește mama băiatului.

A decedat. Un renumit interpret și-a pierdut viața la doar 31 ani

Fanii One Direction sunt în stare de șoc. Liam Payne, unul dintre membrii trupei a murit în Buenos Aires. Britanicul în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul trei al hotelului unde era cazat. El ar fi fost sub influența drogurilor și a alcoolului. Milioane de fani din întreaga lume sunt devastați. Membrii trupei nu au făcut momentan nicio declarație publică.

Principalele ziare locale, La Nacion şi Clarin, au relatat, citând oficiali locali, că poliţia a fost chemată la hotelul din cartierul Palermo din capitală printr-un apel de urgenţă care menţiona „un bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”, notează News.ro.

Angajaţii de la ambulanţă au confirmat ulterior decesul cântăreţului, care a fost găsit într-o curte interioară a hotelului, potrivit relatărilor de presă. Artistul avea „răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, la televiziunea locală. El a adăugat că serviciile de urgenţă au fost chemate la hotelul Casa Sur după ce au primit un apel la ora locală 17.04 (23.04, ora României). O echipă a sosit şapte minute mai târziu şi „a găsit bărbatul mort, iar mai târziu am descoperit că era cântăreţ într-o formaţie”, a continuat el.

Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.

Noi benzi pentru transportul public vor apărea

Benzile dedicate transportului public pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița) vor fi extinse, iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare. Anunțul a fost făcut de către Primăria Chișinău.

Până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.

Sondaj: Ce partide ar intra în Parlament în urma anticipatelor

În cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul Legislativ ar accede două partide.

Potrivit unui sondaj realizat de CBS Research la comanda WatchDog.md, PAS ar obține 32,7% din voturi, iar PSRM – 8,9%, transmite Știri.md.

De menționat că peste 29% dintre respondenți au declarat că nu au decis pentru cine să voteze.

Sondajul a fost realizat în perioada 11-16 octombrie pe un eșantion de 1.034 de respondenți, iar marja de eroare este de +/- 3%.

La Spitalul raional Ungheni va fi deschis un cabinet pentru diagnosticarea cancerului de col uterin
Articolul anterior
Pe 9 noiembrie transportatorii vor ieși la protest, în PMAN
Articolul următor